luni, 27 ianuarie 2020

Patimile după .. Tări

Văd FB un grup,  numit „Prieteni cărora Nu le mai place Călin Popescu Tăriceanu|”. Tragedie națională, nu ne mai place Tări, hai să spunem tuturor ce fraieri am fost și să ne constituim și un grup, ca lumea să știe ce boală am avut și să stea departe de noi. Eventual să impunem și carantină ca în Wuhan. Lăsând gluma la o parte,  întreb ce rost are un asemenea grup.
Pentru cei care recunosc că au greșit, există locuri speciale, amenajate sau improvizate numite ” loc de dat cu capul”, dar de regulă asta se face în privat, că nu e chiar așa de … plăcut să te vadă lumea.
Pentru cei care vor să jelească o pierdere sau să își revină după un eșec sentimental, există centuri, sau psihologi.E adevărat, pentru cei care locuiesc în Balș, prima variant este exclusă, Balșul nu are centură, spre disperarea tuturor celor care îl traversează și nu numai.
 Pentru cei care vor să se răzbune cumva,  fie și doar spiritual, există șamani,(dar nu din cei cu Ayahuasca, sau, cine știe pate și din ăia, dar ăia costă mult), vrăjitoare, călugări, preoți, care ”ajută” cu  acatiste, blesteme, citiri, legări, dezlegări, etc.
Cam atât se poate face în astfel de situații. Ba, mai este  ceva,  pentru masochiștii incurabili, există și alte partide, alți lideri, gata să te prostească și să îți pape cotizația,  și chiar și  asociații  ”profesionale”, militare sau civile pavate cu intenții bune și lideri de mucava. Sunt și din ăștia care sar dintr-o țeapă în alta, ca turcii pe vremea lui Vlad.
Dar grupul, grupul ăla pe FACEBOOK, să mor dacă înțeleg ce rost are. Nici nu am intrat să văd dacă e format din femei care stau la rând să devină a nu știu câta nevastă sau bărbați adevărați, motocicliști, sau mai știu eu ce minoritate.  Și nu cred că e de azi de ieri, are 9000 de membri. Bă ești nebun ? Deci au fost în România 9000 de oameni cărora le-a plăcut de el ? Wooow! Dar asta pot totuși înțelege. Pot înțelege, mai ales de ce sau faptul că nu le mai place de el. E vorba de gusturi și atâta tot. Înțeleg și grupurile celor cărora le place Fiatul Broscuță, sau Dacia 1100, Trabantul, pentru că în comunitatea asta restrânsă, se pot ajuta între ei cu piese, sfaturi, etc.  Dar să înființezi un grup al celor cărora nu le mai place de o persoană-indiferent despre cine ar fi vorba- este peste puterea mea de înțelegere. Ce să facă ei în grupul lor acolo? Se compătimesc unul pe altul, înjură la unison, compun ode, blesteme, sapă morminte? Zău, nu am întâlnit până acuma ceva mai irațional. Până și persoanele care urmăresc telenovelele indiene mi se pare că au o justificare, dar PRIETENI CELOR CĂRORA NU LE MAI PLACE  CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, e prea mult. Dacă ar ști Tări că unii oameni sunt atât de obsedați de el încât au înființat un astfel de grup, și-ar face statuie sau ar înființa un partid cu ei, că ar avea mai mulți membri decât are ALDE acuma. Apropo, să îi spună cineva și domnului Purcărescu, prefectul de Dolj, sunt sigur că ar fi interesat.

Patimile după .. Tări

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.