sâmbătă, 4 iulie 2015

D.O.D noua ANM a armatei române partea întâi, “Preludiul”


 ANM
Ameninţări vechi şi noi
Pe vremuri, ba nu, dacă mă gândesc bine, şi acuma, spaima tuturor aplicaţiilor mai ales în teren dar şi pe hartă era situaţia în care inamicul a folosit ANM adică Arma de Nimicire în Masă. Cel mai des se folosea arma chimică, foarte rar cea bacteriologică, căci cea nucleară nu intra în vederile strategilor noştri. Neavând cu ce să o contracareze preferau să nici nu o treacă în scenarii. După acest indicativ, trebuiau luate măsuri de decontaminare, etc. Dar teama de ANM a rămas undeva acolo, ca şi bastonul de mareşal, în raniţa fiecărui soldat.
Acuma nu se mai teme nimeni de ANM, deja arma nucleară a devenit un fel de glonţ la ruleta rusească poate iese pe ţeavă, poate nu. Americanii îşi adună “toate neamurile încoace” cu armament, tancuri şi avioane cu tot, din dorinţa de a ne feri de viitoarele ameninţări ale ruşilor, care “ştiu ei că vor veni”, că doar ruşii nu or fi proşti să privească cum se strange tehnică militară la graniţele lor fără să ia măsuri. Ruşii vâzându-se împresuraţi mai pun de 40 de rachete purtătoare de focoase nucleare, aşa cam cum ar pune de o miuţă, iar strategii români se laudă că în 2016 vom avea şi noi şase F-16, în 2017 încă şase, iar acuma .. negociem dacă şi de la cine să mai luăm tot în sistem sicrie, încă 12. Probabil nu a fost stabilit încă comisionul. Problema este însă cine îl va încasa, cine negociază acuma sau cine semnează contractele peste doi ani. Ce să îi faci, birocraţia bat-o vina !
Noua ANM
În aceste condiţii vitrege, pe orizontul apărării străluceşte o nouă ANM care se numeşte DOD, în traducere liberă, Duşa-Oprea-Dogaru. Aceşti trei crai aleargă de mult prin destinele armatei active şi în rezervă călcând în picioare interesele armatei şi drepturile militarilor. Nu mai pomenesc acuma de L- 263 pe care Oprea nu numai că a votat-o şi sprijinit-o dar a şi promis că nu va afecta pe nimeni, dar datorită modului dezastruos în care a aplicat-o în armată prin nulitatea Lupu, 20000 de dosare au umplut arhivele judecătoriilor. S-a folosit de tot felul de tertipuri ilegale pentru a ridica şi scădea pensiile rezerviştilor, după cum evoluau protestele şi numărul de decedaţi. Madam Lupu a avut chiar tupeul să spună că se găsesc fonduri pentru unele reparaţii, din pensiile celor decedaţi, semn că probabil nu luaseră în calcul că acele pensii ar fi trebuit să revină conform legii, urmaşilor.
Bătălia pentru reparaţii
După asta a urmat bătălia pentru legea reparatorie. Aici au intervenit şi ceilalţi doi din titlu, Duşa şi Dogaru. După îndelungi negocieri, la care din partea SCMD a participat domnul general Năstase, marele specialist financiar al SCMD, înaintaşul doamnei Lupu la DFC, cel care, după cum a ieşit legea, se pare că mai mult a negociat propriul dosar penal decât legea. Până la urmă după lupte seculare, domnul Dogaru şi domnii Duşa şi Oprea au căzut de acord la o variantă care convenea de minune ambilor negociatori, guvernului pentru că cu o mână dădea şi cu două lua, neindexarea blocând pensiile celor pe care pasămite îi scăpa, la nivelul 2011, iar lui Dogaru pentru că lăsa portiţă de nemulţumiri, deci alte lupte pentru o lege reparatorie a legii reparatorii, deci alte procese, alte cotizaţii. Cine Plătea? Tot cei care plătiseră şi după legea 263, pentru că tot ei erau loviţi. A intrat proiectul la Senat, dar pentru că exista acolo o învăţătoare care ţinea la armată mai mult decât Dogaru, Oprea şi Duşa la un loc şi risca să le strice ploile şi voia să amendeze legea în formula acceptată de cei trei, a sărit domnul Dogaru cu o scrisoare deschisă rugând-o să nu mai propună amendamente, pentru că, vezi Doamne, ar întârzia legea şi nu ar mai apărea niciodată. A reuşit asftel să o blocheze pe doamna Cristiana Anghel şi să lase proiectul aşa cum bătuseră palma D-O-D. Dar ei deciseseră să mai aştepte puţin, nu ei,ci pensionarii afectaţi, pentru că mai era până la alegeri. Ghinionul a făcut ca pe data de 14.06.2013 într-o vineri, Ponta să vină la Calafat să inaugureze podul şi un grup de miltari rezervişti din Craiova să plece spre Calafat pentru a avea o întrevedere cu Ponta pe tema legii. Mare zarvă mare, la eveniment participa şi domnul Oprea, este informat Dogaru de către o cârtiţă din Craiova, acesta îl informează pe Oprea, generalisimul îi dă ordin să îi oprească, pentru că erau sindicalişti de ai lui, iar domnul Pricină membru marcant al SCMD dar şi uneperist convins, îi contactează telefonic şi încearcă să îi întoarcă din drum, spunându-le că totul e ok, va aranja domnul Oprea totul. Colegii nu se lasă manipulaţi, cunoşteau tertipurile manipulatorilor Dogaru şi Pricină şi merg mai departe. Acolo, două persoane, Olguţa Vasilescu şi Mihai Voicu îi înmânează lui Ponta jalba craiovenilor. Acesta o citeşte şi îl întreabă pe Oprea dacă e adevărat ce scrie acolo, Oprea dă din stele. Urmarea: marţi 18.06 2013 legea este trecută prin Camera deputaţilor, dar tot aşa cum a vrut Oprea care astfel s-a răzbunat. Bineînţeles, căţeii lui din conducerea SCMD au strigat că ei şi Oprea s-au zbătut pentru apariţia legii. După un timp, Domnul Dogaru, prin departamentul juridic  posta  modele de contestaţii pe blogul SCMD  ca să ştie oamenii cum să atace în instanţă punctul 4 al art 1 al legii, cel care le îngheţa pensiile. Cinic, îţi îngheaţă sângele în vine când vezi atâta nemernicie. Insişti să fie promovată o lege proastă, apoi vii şi ceri oamenilor să îţi plătească cotizaţia ca să îi aperi în procese pentru combaterea legii. Numai Dogaru poate face aşa ceva.
Altă lege, acelaşi scenariu
Urmează o altă lege, legea legilor, schimbarea legii pensiilor şi revenirea la pensiile militare de serviciu. Proiectul acestei legi a fost început de Comisia Sîrbu,înfiinţată de Dobriţoiu şi s-a vrut o lege la a cărei ridicare să participle toate asociaţiile celor interesaţi. Bineînţeles că a venit lipa-lipa şi Dogaru, care împreună cu Iliescu, un alt puppy care dormea cu poza lui Oprea la ureche aveau rolul lor bine stanilit de Oprea.  În timp ce ceilalţi membrii ai comisiei de redactare a legii se chinuiau să găsească formule cât mai clare şi corecte, Iliescu şi Dogaru iar când nu erau ei, reprezentanţii lor, asigurau fondul sonor, prin ameninţări, certuri, scandaluri, bineînţeles regizate, cu scopul de a întârzia cât mai mult apariţia legii. Punct ochit, punct lovit! Vin alegerile din 2012,legea nu e promulgată, nici măcar terminată, Duşa ajunge ministrul apărării deşi singura lui legătură cu armata era livretul militar. Legea lui Dobriţoiu întră în malaxorul DOD. Declaraţii, promisiuni, cele mai multe bătându-se cap în cap încât nici ei nu mai ştiau ce spuseseră şi ce nu, ce să mai vorbim, legea a fost nimicită total. Dacă întrebai la Apărare unde e legea ţi se răspunde că e la Interne, dacă întrebai la Interne ţi se spunea că este dată la structuri. Prin Ianuarie, domnul Oprea decide să scoată legea pe masă dar numai pentru băieţii fideli din apărare, adică aceiaşi Dogaru şi Iliescu, căci la interne, deşi ar fi vrut, nu a avut cum să-i evite pe Surugiu şi Coarnă. Aşa cică a fost supus dezbaterii publice proiectul care –culmea- se spunea că are toate avizele ministerelor. Altă cioacă. Aici Dogaru s-a luptat intens pentru drepturile militarilor, atât de intens încât a reuşit să impună discriminarea militarilor şi să împartă prin două articole, 111 şi 112, pensionarii în două categorii, cei loviţi prin OUG-1/2011care au fost apoi criogenizaţi prin 241, şi vor fi arşi şi prin ultima lege a pensiilor. Nu mai reiau episoadele cu declaraţiile, întâlnirea de la Senat a reprezentanţilor a 30 de asociaţii ale militarilor, întâlnirea la care au lipsit reprezentanţii lui Duşa şi Oprea dar şi Dogaru şi Iliescu vuvuzelele lui Oprea.
După ce timp de o lună au lălăit-o, din nou doamna Cristiana Anghel apare ante portas şi le tulbură apele într-o intervenţie în Senat în care îi cheamă la bară pe domnii Oprea şi Duşa şi îi anunţă că dacă nu vor aduce legea în parlament, va veni personal cu L 164 şi o va propune ca proiect de lege a pensiilor militare. Din nou panică, din nou ditamai generalii şi stragegii sunt înghesuiţi de o învăţătoare. Cum legea nu trebuia încă să apară, se ajunge la un compromis, domnul Dogaru racolează câţiva deputaţi pe care îi sprijinise în campania electorală sau cu care era în relaţii de prietenie şi depune la Camera Deputaţilor un proiect de lege care semăna izbitor cu proiectul Dobriţoiu-Oprea-Duşa având doar câteva articole modificate, spunând că e proiectul lui. Mare chitră şi Dogaru ăsta, mergea la întâlniri cu Oprea şi Duşa pentru proiectul pensiilor militare dar pe ascuns pregătea o altă lege, a lui. Vezi nene Oprea ce şarpe ai crescut la sân? De ce a scos Dogaru legea la produs? Pentru că ştia şi el, ca şi Oprea, ca şi Duşa, că “învăţătoarea aia nebună” care a avut tupeul să stea 70 de zile în greva foamei, va avea boaşe şi să aducă în Senat o lege a pensiilor militare. Ca să evite acest dezastru, Dogaru a primit sarcina să vină el cu o lege, dar să o bage greşit, nu la Senat cum ar fi trebuit, ci la deputaţi, ca să mai lungească boala. Ciudat, deşi legea lui Dogaru era copy-paste după legea Dobriţoiu-Duşa-Oprea, nu s-a sesizat nimeni, nici deputaţii, nici senatorii, nici internele, nici apărarea nimeni nimeni, că cineva şi-a însuşit un proiect de lege şi pretinde că e întocmit de el. Păi cum să se sesizeze domnii Duşa şi Oprea, când totul era făcut după un plan bine stabilit? Tot ce a fost până acuma a fost doar preludiul pentru lecţia de sex la pielea goală pe care o va administra Oprea rezerviştilor şi în special aceloraşi rezervişti pe care i-au ţepuit şi Băsescu şi Boc, dar şi el.
Va urma.
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=15045
http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp529.pdf
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/pr529_15;1.pdf
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/06/19/plx164-forma-inaintata-spre-promulgare-4338
D.O.D noua ANM a armatei române partea întâi, “Preludiul”

Un comentariu:

  1. PONTA ARE CĂRȚI ... Are carte, are parte, Dar Coranu' nu-i departe, La moscheea cea mai mare - înc-un Dumnezeu sub soare !

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.