luni, 10 noiembrie 2014

Strategii de campanie – Marea Unire


Daca unirea face puterea atunci de ce Puterea ne dezbina
A trecut turul  unu ,  aşa cum se ştie, cu doi candidaţi unul mai breaz decât celălalt.
Am citit şi ascultat cu uimire că cei doi candidaţi care au rămas în bătălia pentru Cotroceni, văzând harta cu voturile au ajuns la concluzia sau au fost sfătuiţi de nişte şefi de campanie deosebit de deştepţi că trebuie să treacă Carpaţii, fiecare în căutare de ieniceri din tabăra celuilalt. Cum de au ajuns la această concluzie? Cum de sunt atât de orbi de nu mai văd pădurea din cauza copacilor? Sau în neputinţa lor şi graba de a da vina pe alţii, colegii de partid consideră că nu mai au ce face la ei, totul este perfect, acuma trebuie să invadeze teritoriul inamic? Am să dovedesc că nu este aşa, că totul este o cacealma şi situaţia nu stă de loc pe roze în aşa zisele zone considerate sigure.

Am să iau două exemple din  două zone care se consideră fruntaşe pentru fiecare partid, cu atât mai mult cu cât în una din ele, responsabila de zonă déjà a sărit la gâtul altora de peste Carpaţi, ca şi când la ea în bătătură rupse inima târgului.
Doamna Olguţa Vasilescu a considerat că a fârşât cu voturile în Craiova, toţi juveţii votară şi votară cu Victoraş, aşa că a sărit la gâtul lui Rus tocmai la Cluj, pentru că o fi el bun ministru dar uite că nu e bun administrator al averii electorale a partidului. În loc să se uite în frumoasa Cetate a Băniei de exemplu si să spună de ce din totalul de 259753 de votanţi din Craiova au ieşit la vot doar 50,56% cetăţeni sau de ce din cei 131375 care au ieşit la vot, doar 56604 au votat cu Ponta adică 43% din cei care au ieşit la vot şi abia 21,79 % din totalul de alegători, domnia sa înaltă gâtul şi se uită peste munţi sărind la gâtul ardelenilor care nu au vrut să cânte şi ei acelaşi cântec, “gândim la fel, iubim la fel, votăm la fel, minţim la fel”. Slavă domnului că mai sunt şi oameni care nu gândesc la fel, indiferent cu cine ar vota. Deci în loc să se ocupe de propria ogradă şi să vadă ce nu a mers şi de ce are procentaje atât de scăzute într-o zonă care se consideră roşie, doamna sare la gâtul ardelenilor. Păi dacă în scumpa Cetate a Băniei au votat doar 56.604 de alegători din 259753 doamna Olguţa ar trebui să îşi pună serioase întrebări vizavi de activitatea organizaţiei PSD Craiova pe care o conduce şi să vadă cum face ca la turul 2 să aducă cel puţin 80% oameni la vot ca să poată obţine un 60% procentaj pro PSD şi abia atunci să înalţe gâtul peste Carpaţi.

Această socoteală ar trebui să şi-o facă fiecare şef de partid local, şi judeţean şi să activeze cu adevărat în postava lui indiferent de partidul din care face parte, nu să se considere câştigător pentru că la el au fost cu 3 voturi mai mult decât la vecini. Când vom scăpa de microbul caprei vecinului? Îmi e teamă mie că asta este o sttategie sau stratagem ă, de a arunca pisica în curtea altuia.
Această strategie a fost anunţată şi în tabăra lui Johannis, care pe lângă scandalul din propria ogradă pe care îl voi dezvolta mai jos  şi-a propus şi el să mute tunurile peste Carpaţi spre Sud, să câştige voturi mai multe acolo.  Domnule oamenii ăştia suferă de invers. Dar ce, au reuşit 100 % în zonele cunoscute ca fiind de dreapta şi nu mai au pe cine convinge acolo să iasă la vot şi să îi voteze? Este adevărat, în Sibiu, Johannis a fost votat de 73,96% din cei prezenţi la vot dar numai 48.69% din total alegători ceea ce este totuşi puţin pentru cineva care se vrea preşedintele tuturor românilor. Până să ajungă preşedintele tuturor românilor va trebui să demonstreze că este primarul tuturor sibienilor ori eu am văzut că este primarul a doar 48% din Sibieni. Slăbut nene Klauss, slăbuţ. Mai staţi pe acasă, că ochii care nu se văd se uită.
Deci aş recomanda cu căldură celor doi candidaţi să se uite mai întâi la bârna din proprii ochi şi apoi la paiul din ochii altora, sau mai clar, să îşi mobilizeze oamenii în propriile ogrăzi şi abia apoi să cânte “Treceţi batalioane române Carpaţii”, indiferent în ce direcţie vor ei. Harta cu rezultatele votării din păcate nu arată şi procentajul dintre numărul total de alegători şi cel care a votat cu un candidat sau altul, că dacă l-ar arăta, ar vedea orice orbete cât mai are până să se considere câştigător sau învins şi cât mai are de luptat ca să obţină cu adevărat victoria în propria ogradă.
Am promis că voi reveni cu lupta din PNL. Este adevărat, este o luptă mai surdă sau mai zgomotoasă în PNL, legată nu numai de rezultatul alegerilor sau contribuţia fiecărui lider judeţean sau local ci de însăşi existenţa şi viitorul partidului. Ca şi hemoragia de dosare ale DNA şi această luptă fratricidă nu este străină de campania electorală şi cei care au interese să şubrezească un partid sau altul:
– Se spune pe surse că Johannis i-a cerut lui Antonescu să se implice în sprijinirea candidaturii sale fie şi numai declarativ, să vadă tot boborul liberal cât de iubit este el. . Are tupeu neamţul, nu zic nu. Bineînţeles Antonescu a refuzat şi a ameninţat chiar că dacă mai este bătut mult la icre, va ieşi pe post şi va spune ceva ce nu îi va conveni lui Johannis;
– Se mai spune că o parte din liberalii din teritorii i-au cerut lui Johannis şi celor din imediata apropiere să se ducă să se înscrie în partidul lui Blaga şi să pupe mâna cui vor ei;
– Se mai spune că aceiaşi liberali au cerut ruperea ACL şi ieşirea din PPE;
– Se mai spune că tot ei ar fi făcut apel la Crin Antonescu şi Tăriceanu să reunifice liberalii sub comanda lui Tăriceanu şi să reînvie USL;
– Sursele spun că Antonescu ar fi fost de acord cu toate aceste propuneri chiar dacă ieşind din PPE, scumpa sa soţie ar pierde funcţia obţinută cu trudă şi inconştienţă;
– Nu e nevoie de nici o sursă ca să ne închipuim cât iubeşte Tăriceanu această variantă şi cât o .. sprijină
Ei, ce spuneţi, frumoase strategii nu?
1. Olguţa încearcă să îl scoată pe Ponta de sub influenţa lui Rus, care se ştie al cui om este, şi şi Ponta ştie dar se face că habar nu are. Ca la olteni.
2. Ponta, prin Tăriceanu bagă coada adânc în PNL momindu-l cu ciolanul până se va vedea preşedinte, după aia tot aşa rămâne. Ca în tren;
3. Johannis face pe mimoza la tv, el are demnitate, nu negociază cu nimeni dar pe ascuns îşi muşcă pumnii şi cere ajutorul celui pe care l-a săpat. Nemţeşte.
4. Oprea râvneşte la tronul SRI dacă sau după ce pleacă Maior, dar Ponta nu vrea să i-l dea aşa că naşu se uită şi el peste gard. Ca la MAI.
5. Ponta îl invită pe Johannis la discuţii pe Antene, pe România, pe Realitatea, oricunde vrea el Iohannis, numai să fie la o televiziune, singur, să îl facă de râs să nu aibă cine să îi şoptească. Johannis se plânge că la televiziune unde îl vede toată ţara e prea strâmt, îl strange la umeri, nu are loc să se exprime şi cere să meargă la Timişoara, la Universitate, sau poate în piaţa Operei, că în aulă intră mai mulţi timişoreni, inclusiv articolul 8. De ce nu îl invită Klauss la muzeul Bruckental? Cum, nu mai e al primăriei? Dar al cui ? Sau să îl invite la sediul Deutsche Volksgruppe sau cum i-o mai spune acuma.

Asta fac candidaţii noştri între două runde, în timp ce românii se omoară pe site-urile de socializare. Nu numai doamna Olguţa se supără pe ardeleni, şi ardelenii se supără pe olteni, au reînceput bancurile cu olteni, moldoveni şi ardeleni, de parcă nu mai suntem ce am fost şi sper să rămânem,, o singură ţară. În timp ce domnul Ponta vorbeşte de Marea Unire, pe facebook se omoară românii între ei se ceartă fraţii, prietenii, colegii de serviciu care acuma încep să realizaze că au stat o viaţă întreagă lângă unul care uite că nu vrea să, să simtă la fel, nu se lasă prostit la fel, nu votează la fel. A început Marea Unire!
În loc să se întrebe de ce avem numai candidaţi cu bube în cap, numai penali şi mincinoşi propuşi şi susţinuţi de haite de şacali şi hiene, românii se ceartă între ei şi rup relaţii de o viaţă pentru că celălalt consideră că cel cu care va vota el este mai puţin hoţ decât celălalt candidat. Halal să ne fie, ne merităm candidaţii. Indiferent cine va câştiga, ei aprigii apărători ai unuia sau altuia vor trăi la fel de prost. Şi atunci de ce atâta vrajbă şi ură între alegători?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18447930-harta-rezultate-finale-alegeri-prezidentiale-2014-judete.htm
Strategii de campanie – Marea Unire

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.