(Din stenogramele unei calificări nedeclarate pierdută)
După
pierderea ultimei şanse de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal
2014, toate teleziunile au făcut procesul dublei manşe cu Grecia. La
microfoanele televiziunilor s-au perindat comentatori mai mult sau mai
puţin pricepuţi care s-au învârtit cu amatorism pe lângă subiect. Cea
mai competentă şi mai pofesionistă analiză a meciului aparţine cui
altcuiva decât doamnei Paula Iacob avocat de renume mondial. Iată ce a
declarat celebra avocată despre pierderea calificării, din punct de
vedere juridic:
Reporter: Buna ziua doamna avocat.
P I : Buna ziua domnule reporter.
R. Doamna avocat, v-am abordat pentru a discuta un subiect foarte important pentru viaţa sportivă şi nu numai a ţării, pierderea calificării …..
P
I : În primul rând eu nu i-aş spune pierdere. Ca avocat pot să vă
sfătuiesc să aveţi grijă la termeni, poate nu a fost pierdere, poate a
fost furt, sau poate tăinuire, asta va decide instanţa, aşa că propun să
îi spunem “dispariţia calificării” eu un termen mai general şi nu
presupune o vină a cuiva care încă nu a fost declarat vinovat în
instanţă. Nu putem învinui pe nimeni că a pierdut ceva ce încă nu ştim
dacă a avut, mai ales atâta vreme cât nu există nici o declaraţie
privind dispariţia. Şi oricum este prematur să declarăm calificarea
pierdută, trebuie să treacă un timp în care să se constate dispariţia,
ca şi în cazul Elodia nu, altfel ne trezim că apare calificarea într-o
zi şi noi am declarat-o degeaba pierdută. Ca avocat nu mă pot juca cu
legea, eu mă joc decât cu clienţii, ei plătesc eu joc cum vor ei sau
muşchii mei.
R: Doamna avocat, vorbeam despre pierderea calificării la campionatul mondial de la Rio ..
P I : Rio? Nu pot să spun prea multe despre acest domn dar fără îndoială, după nume pare că
este un domn educat. Am cunoscut cândva pe cineva un domn bine care îmi
făcea o curte îndrăcită, eram mult mai tânără atunci dar tot frumoasă şi bineînţeles neştiutoare în ale …
R:
Doamna Iacob, Rio de Janeiro, Brazilia, fotbal, sport. Din câte ştim
noi, aţi debutat ca ziarist la Sportul Popular prin anul…
P I: Bineînţeles, am debutat, că aveam valoare şi valoare nu aşteaptă să fie rugată. Să
ştiţi că altfel erau vremurile atunci, altă educaţie, alte maniere. Ţin
minte că se ţineau băieţii după fusta mea pe stradă încă de când
umblam în pantaloni scurţi, era o nebunie, erau toţi frumoşi cu ochi
albaştri. Înalţi, manieraţi, tăcuţi, un cuvânt nu scoteau, nu ca acuma
să te fluiere toţi pe stradă. Şi se ţineau băieţii ăştia după mine aşa
discret, iar la aniversări îmi ofereau o şampanie,cognac, vin, un
fursec, o gladiolă, cu vază cu tot, bomboane, ce să vă spun, alte
vremuri. Păi nu vedeţi în ziua de azi eşti invitat la ziua cuiva şi nu
te mai primeşte nimeni fără un caltaboş, o baterie de duş, un kg de
pulpe de pui de Călăraşi cu salmonella cu tot.
R: Doamna Iacob, cum să vă spun…
P
I : Spuneţi- mi cum vreţi, Paula, Ioana, Gabriela, nu contează, eu sunt
o persoană populară, vorbesc cu oricine, nu mă fandosesc, am vorbit şi
cu băiatul acela care a fost acuzat pe nedrept că
a violat o persoană, nici nu vreau să îi rostesc numele ca să nu îi fac
reclamă, apoi am vorbit şi cu fraţii aceia doi despre care lumea spunea
că sunt cămătari. Nu e adevărat ce se spune despre ei, orice s-ar spune
, sunt răutăţi, e un proces politic, eu
am stat foarte mult în preajma familiei sunt nişte băieţi
extraordinari, dacă aţi şti cât de frumos vorbeau despre ei lei şi
urşii, bietele animăluţe care le-au fost luate din sânul familiei, mi-au
dat lacrimile…
R : Şi altceva?
PI : Ei şi dumeata acuma, mi-au mai dat nişte zburătoare, cocoşei acolo, mici, de curte, galbeni la culoare, o drăgălăşenie…
R : Da, înţeleg, să revenim la fotbal, ce spuneţi despre primul “război” cu grecii ?
P
I: Dacă îmi amintesc eu bine – şi vă spun eu, ca avocat trebuie să ai
memorie bună,- primul război a fost la Troia. Îmi amintesc foarte bine,
era undeva prin vară şi mă angajase un băiat tinerel, din Paris mi se
pare, să îi rezolv un caz cu un măr pe care nişte precupeţe îl vânduseră
la suprapreţ unei fete, Eba, Elena, nu mai ştiu sigur, au trecut totuşi
nişte ani..Cei de la DNA îi făcuseră dosar de şpagă, că a primit un cal
de lemn de la unul Ulise, ce să vă povestesc, o nebunie. S-a lăsat cu
10 ani de cercetare penală şi încă zece
de procese, cu vrăji, cu ochi scoşi, ca în justiţia românească ce mai,
până la urmă cazul a fost clasat, fapta se prescrisese. Sunt mulţi cei
care spun că Troia ar fi fost undeva la Marea Neagră, la noi, iar
argumentul forte este tocmai faptul că cercetarea şi judecarea cazului a
ţinut 20 de ani, până s-a prescris fapta.
R: Doamna avocat, meciul de fotbal, România – Grecia… despre el vorbeam ..
P
I: Dumneata poţi să vorbeşti despre ce vrei, esti ziarist, dar eu ca
avocat trebuie să respect deontologia profesională nu mă pot hazarda în
afirmaţii fără acoperire. Dar dacă dumneavoastră spuneţi, este posibil,
în lunga mea carieră am văzut multe, e posibil să fi văzut şi meciul
acesta.
R: Lumea spune că apărarea nu prea şi-a făcut datoria la Atena.
P
I : Da, îmi amintesc, Atena era una din precupeţele alea cu mărul, pe
alta o chema Afrodita, îmi amintesc bine pentru că aveam o căţeluşă
maidaneză pe care o hrăneam şi o chema la fel, iar cea de-a treia avea
parcă un nume de apă minerală, Borsec, Bodoc, Biborţeni, sau aşa ceva,
din aia de bei şi nu îmbătrâneşti sau nu îţi cade frunza.
R: Doamna Iacob, vorbeam de fotbal, primul meci, deci apărarea …
P I : Păi eu despre ce vorbeam, nu despre prima înfăţişare? Da,
eu am spus dinainte că apărarea nu a fost bine întocmită, eu aş fi
apărat altfel, dar nu pot spune mai mult despre un confrate, fiecare îşi
stabileşte propria strategie.
R: Deci sunteţi de acord şi dumneavoastră că aşa cum s-a jucat, Piţurcă..
P
I: Pi ţurcă au jucat? Am bănuit eu că e un meci mai deosebit, în primul
rând că erau prea mulţi spectatori, păi nici la procesul lui săracu
Nicu Ceauşescu nu au fost atâţia deşi ar fi meritat, a fost un băiat
extraordinar, vă spun eu care am văzut multe la viaţa mea. Despre ce
vorbeam ?
R: Aţi spus în primul rând.. acuma era rândul …
P
I: Da, în al doilea rând nu ştiu cine era, că eu eram cu faţa la scenă,
nu vedeam în spate, dar am auzit aşa un zgomot puternic ca atunci când
se introduce apă sub presiune, ştiţi, ca la Izvoarele, domnul Marincea
ar putea explica mai bine dacă ar fi lăsat…
R : Doamna Iacob, vobeam despre fotbal.
P I : Mai lasă-mă domnule în pace,
da ce crezi că eu nu ştiu? Păi când eram eu ca dumneata, Gică Petrescu
era copil de mingi la echipa aia mare CCA. Cu timpul numele echipei s-a
schimbat, acuma îi spune CCR şi mai joacă încă acolo un foarte bun
prieten al meu, Zegrean, un jucător excepţional, cuminte, cu o conduită
morală ireproşabilă, ascultător, nu ar fi ieşit el din cuvântul
antrenorului nici picat cu ceară.
R: Revenind la ratarea calificării lumea spune că s-a cam jucat Piţurcă …
P I: Pi ţurcă s-a jucat? A, da, mi-am amintit, el era în
al doilea rând. Acuma e clar ca bună ziua şi Zegrean poate să vadă
asta, nu ne-am calificat pentru că s-a jucat pi ţurcă, nu pi goluri, cum
ar spune prietenul meu Pi Nalti. Acuma
nu zic nu, alţii mai răutăcioşi spun că s-a jucat pi ţuică, dar fără
dovezi e greu să afirmi ceva. Oricum, dacă ai noştri ar fi jucat pi
goluri cred că ne-am fi calificat. Aşa cum vă spuneam strategia apărării
a fost greşită, eu aş fi adoptat altă strategie.
R : Şi acasă?
P
I: Toate bune, mulţumesc! Vai ce drăguţ din partea dumneavoastră să
întrebaţi. Uite domnule că mai există şi tineri emancipaţi.
R: Dar meciul de acasă cum l-aţi văzut? Aţi fost pe stadion, sau l-aţi văzut la televizor?
P I: Nu am fost pe stadion, nu mă lasă părinţii. Am fost odată când eram copil, nu
o să credeţi dar şi eu am fost copil şi încă un copil foarte
zburdalnic, cuminte, dar zburdalnic, ţin minte că odată, cam pe la 15
ani am plecat singură aşa de capul meu până la wc-ul din fundul curţii,
că ai mei au fost oameni săraci nu îşi puteau permite baie în casă, ca
prefectul acela nu ştiu de unde care şi-a pus şi baterie în baie. Dar să
revin, spuneam că ai mei nu m-au mai lăsat pe stadion de când eram mică, am fost cu nişte copii la o paradă de 23 August şi m-au pierdut, uitase
cineva un steag printre bănci şi eu eram sub el, îmi era teamă să mişc.
Când am intrat sub steag, era sărbătoare iar când m-au scos, era război
în Cehoslovacia şi mi-a fost aşa o teamă să nu mă întrebe de ce, încât
am tăcut ani mulţi de atunci. Acuma recuperez. Doamne, prin ce am
trecut, toată viaţa mi-a fost
frică că o să vină cei de la Secu să mă întrebe ce căutam eu sub steagul
ăla şi dacă ştiu cine l-a găurit.
R: Deci aţi văzut meciul la televizor.
P I: Nu, nu l-am văzut, eu aveam televizorul dat pe GSP că acolo ştiam că se dau meciurile când era Mitică la Ligă, dar
am auzit a doua zi că meciul a fost pe Antena 1 că aşa a vrut domnul
Ponta, să îl recompenseze pe domnul Voiculescu pentru palma pe care i-a
dat-o prin domnul Constantin lui domnul Antonescu.
R: Dar ce treabă are domnul Ponta cu fotbalul?
P I : Dar cu guvernarea ce treabă are? Hai
că îmi esti simpatic zău. Dacă ai un caz ceva să mă cauţi, te apăr
pro-babil mai ieftin decât pe Becali, că îmi esti simpatic.
R: Păi dacă nu aţi văzut meciul, noi despre ce vorbim?
P
I: Domnul meu, dumneata nu ştiu despre ce vorbeşti, e treaba dumitale.
Meseria mea, formaţia mea profesională îmi dau dreptul şi competenţa să
vorbesc despre orice atât în instanţă, cât şi în afara ei pentru că în
lunga mea carieră am avut de a face cu oameni din toate domeniile, de la
hoţi, borfaşi de rând , găinari, până la violatori, şpăgari cu ştaif,
ciobani parlamentari aşa că sunt învăţată să vorbesc degeaba. Dar nu
pentru mine, pentru mine eu
vorbesc cu folos, că sunt avocat cunoscut. Din cauza asta şi sunt
invitată la toate televiziunile, pentru că îmi este cunoscut talentul de
a vorbi despre orice chiar dacă nu ştiu nimic despre subiect. Păi pe
vremurile de demult, când “slujeam pe altarul dreptăţii” tot
aşa vorbeam, mă rog, scriam despre prieteni, actori ziarişti, doctori,
despre care nu ştiam nimic, dar trebuia să scriu nu? Aşa că nu îţi face
dumneata probleme sub aspectul ăsta. Cu mine nu pierde nimeni, decât
clienţii, dar televiziunile câştigă rating. Iar dacă lângă mine e şi Andreea Pora sau Moni Cata Toiu, vorbim până dimieaţa despre nimic.
R: Vă mulţumesc doamna avocat, vă doresc sănătate şi numai bine.
P I: Mulţumesc, sper să mai fii în televiziune, sau măcar în
viaţă, când ne vom califica la un campionat mondial sau european. Să
îmi trimiţi te rog şi mie stenograma acestui interviu să o folosesc şi
la meciul în care ne vom califica cu naţionala la ceva, că cine ştie ce
puşti va fi atunci reporter şi va dori să ştie şi el cum a fost la primul război.
Paula Iacob şi procesul otreapei
La comanda Armatei Roşii se afla ca ministru al Apărării Kliment Voroşilov, un om cu două clase primare, de meserie strungar, pe care Beria îl numea în familia lui „un cretin absolut“ (pag. 46). El îl înlocuise ca ministru din anul 1925 pe basarabeanul Mihai Frunză, mort în mod suspect, după ce fusese internat cu forţa într-un spital de unde n-a mai ieşit viu. Voroşilov era omul care, în loc să-şi apere subordonaţii, l-a aţâţat pe Stalin pentru uciderea lor. Întregul capitol consacrat acestui măcel este imposibil de citit cu calm şi detaşare. Istoria artei militare a lumii moderne nu cunoaşte un alt exemplu de barbarie mai cumplită decât cel comis de Stalin contra propriei sale armate!(AL DOILEA MACELAR IN DISTRUGEREA ARMATEI UNEI TARI ESTE BISNITARUL SECURIST TRAIAN BASESCU) Au fost unii care au încercat să-l incrimineze şi pe Jukov, şi să-l trimită în faţa plutonului de execuţie. L-a salvat mareşalul Semion Budionîi, şeful direct al lui Jukov, cunoscut ca fiind printre puţinii din jurul dictatorului care îndrăznea să-l contrazică pe Stalin. Autorul scrie că „fermitatea şi umorul aveau efect asupra lui Stalin: el l-a admirat si protejat pe Jukov şi chiar pe Hruşciov pentru opiniile lor ferme“ (pag. 467).
RăspundețiȘtergere