marți, 5 februarie 2019

Întâlniri de taină, cu miros de mită, la MApN

 n articolul ”O situație imposibilă cu final neprevăzut”, intuiam că se va încerca   acuzarea sau oprirea protestului militarilor la ușa Reuniunii Informale a miniștrilor apărării din UE, pe motiv că ”nu face bine la imaginea armatei”. Tot acolo mă întrebam dacă nu cumva conducerea armatei  are un amestec în absența presei la protest și deși nu am mai spus, ca să nu se creadă că sunt paranoic sau lipsit de încredere în conducerea armatei, bănuiam că se va încerca oprirea, sub diferite motive a protestului.
Încercarea moarte n-are!
Ei bine, deși văd că încă nu a apărut nicăieri, nu a declarat nimeni nimic, S-A ÎNCERCAT ”CUMPĂRAREA” ORGANIZATORILOR PROTESTULUI. Domnul secretar de stat Dan Mihai Chirică,”milițianul” cum i se spune prin departament, pentru că este general de  Interne,  înlocuitorul domnului Nasta la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, a încercat, înainte de eveniment, să îi convingă pe organizatori că ”nu e bine”,  i-a chemat la domnia sa,  pentru ”discuții pe probleme de interes”, pe  câțiva din organizatori. De fapt, ca să respect adevărul, l-a chemat pe unul singur, un colonel șef al unei asociații, nu îi dau numele,  așa cum și domnul Tase, consilierul ministrului, chemase la el și aburise cu ceva timp în urmă, alți ”reprezentanți”, vă amintiți povestea cu solda de grad. Numai că respectivul colonel, unul din puținii șefi de asociații cu coloană vertebrală a declarat că el nu vine singur la nici o întâlnire că protestul este organizat de Forum și dacă domnul Chirică  vrea să se întâlnească cu cineva, să cheme pe cei care fac parte din conducerea Forumului și ai asociațiilor cele mai reprezentative. După care domnul colonel a dat telefon unor domni generali din Forum,  pentru a-i informa cu cele întâmplate și  a decide împreună ce e de făcut. Doi dintre ei, proaspăt medaliați ”olimpic”, nu spun cine, la început au spus că nu vor să participe. Cel de-al treilea, care se află la președinția Forumului a spus că nu e nimic rău dacă are loc întâlnirea, pentru a vedea ce doresc domnii de la conducerea ministerului, deși de bănuia. Apoi și ceilalți doi domni generali au anunțat că voi fi prezenți și uite așa s-au întâlnit cu domnul chestor șef Chirică, acesta venind și el însoțit de câțiva subordonați printre care și șefa casei de pensii, deși aceasta nu avea nici o legătură cu protestele și nici nu putea rezolva nici o problemă, dar ”dădea bine la imagine” crea impresia că se dorește rezolvarea  problemei actualizării.
Care vreți o funcție ?
După farafaslâcurile de rigoare, s-a trecut la subiect, domnul chestor ”recomandând” renunțarea la protest, care nu dă bine  în fața reprezentanților armatelor străine, în anul în care România deține președinția Consiliului Europei, că noi suntem militari, bla-bla-bla și lugu-lugu. A uitat domnul Chirică să spună cât de bine dă la imagine scandalul dintre președinte și ministrul apărării pe tema numirii/suspendării șefului SMAp, probabil a considerat că asta face bine la hemoroizi, pe el îl durea ”imaginea rezervei”. Eu nu știu cum de a avut tupeul să solicite așa ceva, cu atât mai mult cu cât este aparținător al unei categorii lovite de decretele politicienilor. Nu știu care este statutul domnului chestor șef, dacă mai este activ, în rezervă sau suspendat, știu doar că funcția anterioară a fost cea de secretar de stat  la MI, pentru relaţia cu instituţiile prefectului, funcție pe care o deținea la data evenimentelor din 10 august 2018 și din care a demisionat în urma scandalului dintre MI și Prefectul capitalei, când,  din câte știu a intrat și în  atenția organelor de urmărire penală. Nu știu dacă mai este urmărit în dosar, dar dacă este și este secretar de stat la MApN, iar ARMATA nu are nimic împotrivă, e ok, înseamnă că suntem .. buni. Domnul Chirică a încercat destul de netransparent să cumpere conștiințele participanților, cu oarece funcții prin comitetele pe care le negociaseră domnii Gache și Gligor (care s-au lăudat cu această ”realizare epocală”) cu domnul Tase dar doi din cei ofertați au refuzat orice funcție, realizând că bunăvoința,   sau oferta urmărea de fapt închiderea gurii. Ceilalți doi nici nu au fost ofertați, ei fuseseră deja recompensați în Decembrie. Văzând că nu s-a reușit anularea protestului, activitatea a luat sfârșit, domnul Chirică propunând o alta, vinerea viitoare, adică exact când sunt planificare alte pichetări și proteste, probabil cu scopul de a le anula și pe alea, sau de a reține pe capii organizatorilor la ”discuții” și a lăsa pichetările fără reprezentanți. Vom vedea ce va fi.
Întâlnire cu caracter strict secret, de importanță deosebită
Și dacă tot vorbim despre întâlniri, trebuie să vă informez, pe cei care nu știu, că a mai avut loc o întâlnire, la nivel înalt, între conducerea LADPM și reprezentanți ai CPS a MI. Nu am încă amănunte(neoficiale) privind discuțiile purtate, participanții au păstrat tăcerea, au dat un comunicat intern pe pagina (cu acces limitat) la care nu au acces decât cei care semnează adeziunea și plătesc cotizația, deși se laudă la întâlniri cu ministrul că reprezintă interesele tuturor pensionarilor din întreg sistemul de apărare, ca și domnul Dogaru. Nici pe paginile personale ale participanților la această întâlnire nu apare nimic, dacă intri pe paginile lor, te uimește grija față de sănătatea cititorilor, cucernicia și sensibilitatea la tot ce este frumos și delicat, nimic, dar nimic despre interesele  celor în fruntea cărora se declară. Oameni adevărați, nu amestecă viața personală cu treburile”de serviciu”.
Am intrat însă în posesia comunicatului,  așa cum a fost acesta prezentat de ”secretarul general” al LADPM . Mă întreb,  în afară de secretarul general, câți alți secretari are Liga?  Iată comunicatul:
ianuarie 28, 2019
            Biroul executiv al Ligii pentru apararea drepturilor pensionarilor militari va aduce la cunostinta ca astazi, luni, 28 ianuarie la ordinul minstrului apararii nationale, o delegatie s-a  deplasat la Casa de pensii sectoriala a Ministerului Afacerilor Interne pentru a constata motivul care a condus la aplicarea diferentiata in MApN si MAI a prevederilor Legii 152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului platit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, potrivit carora cuantumul brut al soldelor de functie a cadrelor militare a fost majorat cu 15% incepand cu data de 30.06.2017, coroborat cu art. alin (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
            Din delegatie au facut parte urmatorii:
            – dl.gl.bg.(rz) Jipa Costica – pensionar militar (Casa sectoriala a MApN) fost Contabil sef la STS;
            – dl. Gachi David – secretarul general al Ligii pentru apararea drepturilor pensionarilor militari;
             – dl. col. Lucan Dragos – director in DFC a Ministerului Apararii Nationale – ca reprezentant al dl ministru Gabriel Les.
            Delegatia a fost primita de directorul Casei de pensii sectoriala a Ministerul Afacerilor Interne dl. chestor de politie dr. Lucian-Ioan Muntean.
            In urma discutiilor a rezultat ca interpretarea data prevederilor legislative de catre Casa sectoriala de pensii a MAI a condus la emiterea unor acte normative de aplicare proprii si ca se va trimite un exemplar si la Cabinetul minstrului apararii nationale dupa ce se va primi o solicitare oficiala, scrisa de la aceasta institutie.
            Liga a comunicat deja acest lucru la Cabinetul minstrului apararii nationale urmand ca dl col. Lucan Dragos sa intocmeasca si sa prezinte spre semnare adresa respectiva.
            Dupa primirea normativelor dl Gabriel Les, ministrul apararii nationale va dispune specialistilor din subordine sa analizeze comparativ cele doua modalitati de aplicare a legii, normele emise de MAI si modalitatea de aplicare utilizata de Casa de pensii sectoriala a MApN urmand ca in functie de concluziile rezultate sa dispuna in consecinta.
            Mentionam ca Liga, prin reprezentantii sai specializati in domeniu va participa la activitatea de analiza.  
            Conform uzantelor Biroul executiv al Ligii va va tine la curent cu evolutia lucrurilor.      
Semneaza
Secretar general – Gachi David”
Toate bune  dare eu din acest comunicat nu am înțeles câteva  lucruri :
  1. De când o asociație a militarilor rezerviști, care este un ONG,  se află LA ORDINUL MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE?
  2. De când ministrul apărării naționale stabilește întâlniri cu instituții subordonate ministerului de interne?
  3. Dacă ministrul apărării dorea să se informeze cu privire la modul în care se aplică prevederile ordinului M25  privind actualizarea pensiilor de ce a trimis acolo pensionarii ca să ceară CPS a MAI să le trimită metodologia de aplicare a actualizării, când putea să organizeze o întâlnire între cele două case de pensii sectoriale și apoi să cheme reprezentanții asociațiilor pentru a-i informa cu cele stabilite de comun acord?
  4. De ce nu a fost răspândit acest comunicat pe toate paginile de Facebook ale asociațiilor sau grupurilor de militari? Ce e secret sau confidențial? Nu slujim interesele tuturor militarilor, sau doar ne erijăm în reprezentanți dar beneficiază de .. informații și funcții doar cei care conduc sau plătesc cotizațiile? A ajuns ca și informația să fie ca șampania, adică o băutură pe care o bea clasa muncitoare  prin reprezentanții săi. Când te declari reprezentant al tuturor pensionarilor militari, lași ușile deschise tuturor pensionarilor militari și în informezi pe toți deschis și corect cu privire la acțiunile  la care participi în numele lor.
AVÂND ÎN VEDERE FAPTUL CĂ S-A ÎNCERCAT MITUIREA UNOR MEMBRII AI CONDUCERII ASOCIAȚIILOR MILITARILOR CU FUNCȚII PRIN DIVERSE COMITETE ȘI COMISII  ”COMUNE”,  PENTRU TRANSPARENȚĂ ȘI ÎN VIRTUTEA DREPTULUI LA INFORMARE,  SOLICIT ȘI PROPUN :

Întâlniri de taină, cu miros de mită, la MApN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.