Uite recuzita, nu e recuzita

 

Doi purici treceau un pod. Din partea cealaltă vine un elefant. Podul începe să se clatine. Un purice către celălalt: ” vezi ce se zgâlțâie podul sub noi? ”

Actorul și producătorii

O să vă spun povestea  unui actor care a visat să joace rolul unui rege. E adevărat, până atunci nu jucase cine știe ce,  abia jucase  câteva roluri ca figurant  dar fiind selecționat pentru rol, se și vedea actor, regizor, producător și … Făt-Frumos.  Cei care l-au ales în rol, Casa de filme ”AUS”, i-au promis că va avea totul la dispoziție, parteneri de renume mondial, echipamente  de firmă ” TANO”, fonduri nelimitate, un scenariu de poveste, recuzită primantâi și un final apoteotic, iar spectatorii îl vor aplauda la scenă deschisă. Practic actorul trebuia să intre în cușca unui urs și să se lupte cu el. Producătorii îi spuseseră că ursul nu are gheare, că o să îi scoată dinții, că va fi anesteziat deci va adormi în 5 minute,  iar el va fi blindat, va primi  armură și săbii cu care să doboare ursul, iar lumea îi va fi la picioare.

De ce spun că e un actor figurant? Pentru că este actor la origine și este un figurant în tot ceea ce a făcut și face. S-ar putea spune, parafrazând un cântec devenit șlagăr, că este un actor grăbit, grăbit să intre în istorie. Numai că istoria sa va fi o pagină neagră. Nu spun că doar el este de vină, se poate spune chiar că este victima unei piese la al cărei scenariu nu a lucrat, nici măcar nu l-a citit,  a acceptat rolul fără să îl cunoască, dornic să ajungă un actor faimos. I s-a spus că va juca un rol ”mare” dar nu i s-a spus că în final va fi lăsat  în fundul gol sau chiar mai rău.

Actorul nostru a acceptat rolul. Aplauze prelungite. Intră în cușca ursului. Ursul urlă se ridică în două picioare și își arată colții. Actorul râde la el și îl întărâtă fiind sigur că dinții sunt falși. Ursul îi dă o labă după ceafă și îi sfâșie hainele. Ușa la cușcă e deschisă, poate ieși oricând dar el în loc să își apere pielea e nervos pe producători că l-au mințit și cere armura și săbiile.

Producătorul îi spune că nu poate să i le dea, pentru că a semnat un protocol care îi interzice să îi dea săbii, că așa e regula jocului, trebuie să lupte cu ce are. Actorul începe să țipe, că îi reclamă la Hollywood, la sindicatul actorilor, la protecția consumatorilor că l-au trimis în cușcă în rol de sinucigaș nu de erou salvator.

Nu putea accepta să renunțe, ține la imaginea lui de macho, e și furios că a fost păcălit, așa că a început să se certe cu regizorul, cu producătorul, că i-au promis și nu se țin de cuvânt, că nu a primit recuzita promisă, că s-a așezat la masa de joc cu cărți mici fără să știe ce cărți are în mână, că a fost înșelat, că cu cărțile alea e condamnat să piardă și că ei sunt vinovați pentru tot ce va urma.

Producătorul  și partenerii

Văzând că actorașul face urât și că riscă să scoată la suprafață jocul urât pe care l-au jucat față de el, producătorii au încercat să dreagă busuiocul și au început să caute dubluri, cascadori care să preia din scenele actorului, dubluri  cu care eventual să încheie filmul, dacă actorul părăsește corabia. I-au promis însă că vor vorbi cu alți actori să îl sprijine ei cu ce au prin garderoba lor. Au dat sfoară în platou cine poate să îl sprijine pe actor cu ceva recuzită, niște armuri mai vechi, ceva cuțite, ace, brice și popice, că ei vor deconta cash sau ”în natură”.

Inițial se părea că filmul va continua, că actorii ceilalți vor contribui la dotarea actorașului, dar unii dintre ei, probabil atenționați și lucrând mai de mult timp cu același producător și-au adus aminte că au mai rămas și alții cu buza umflată la alte filme și au dat pas.

Producătorul își trimite mesageri prin cabinele celorlalți actori, doar-doar or păcăli pe careva să își dea ce mai are mai vechi prin gardirob, să îl doteze pe actoraș.

Nu se știe care va fi soarta acestuia încă, există posibilitatea ca două garderobiere, care mai erau și femei de serviciu pe unde apucau, angajate sezonier la Casa de filme, surori pe numele lor Romelia și Molda, care au avut cam aceeași soartă fiind lăsate în repetate rânduri în pielea goală pe stradă de aceiași producători, să dea din recuzita lor veche  actorașului, dar nu din milă sau prietenie, ci pentru că speră și ele, deși au luat țepe după țepe, să primească măcar ceva de mâncare în schimbul hainelor vechi, dacă nu haine noi, cum promite producătorul. Ceea ce nu știu ele însă,  este că nu vor primi nimic pe degeaba și vor plăti cu vârf și îndesat pentru gestul lor. Ce nu face omul pentru o bucată de pâine ? Dacă fac asta însă, este posibil să intre în aceeași cușcă cu actorașul și atunci situația lor va fi dramatică, vor pierde și bruma de haine pe care le mai au și nici nu îl vor putea ajuta pe actoraș. Deci va fi un gest inutil care va atrage furia ursului și  asupra lor, vor deveni paratrăznetul care încearcă să protejeze casa de fulger, dar un paratrăznet prea mic pentru un fulger atât de mare.

Acuma eu mă întreb, cine e mai vinovat pentru soarta actorului?

Ursul  stârnit de jocul actorului?

Actorul pentru că a acceptat un rol fără să cunoască scenariul și fără să țină cont ” ce filme a mai făcut” casa de filme care l-a angajat?

Producătorul care a promis blana ursului din pădure, fără dinți și fără gheare,  urmărind un profit maxim cu un subiect ”fierbinte” dar cu un actor  de mâna a doua pe care l-a sacrificat cu bună știință lăsându-l să creadă că se va bate cu un urs leșinat, anesteziat?

Co-producătorii care au mers pe mâna Casei de filme fără să fie ”solvabili”?

Colegii de film care deși au aceeași soartă, își păzesc hainele să nu rămână și ei în fundul gol, deși e posibil ca mai devreme sau mai târziu să primească și ei același rol ?

Soarta?

Notă : Orice asemănare cu personaje sau fapte din realitatea … virtuală, este pur întâmplătoare.

Uite recuzita, nu e recuzita