marți, 2 octombrie 2018

Elefantul Dragnea


La îndemnul domnului Kelemen Hunor, cel care îl ajută pe sub masă să își păstreze majoritatea parlamentară, a anulat printr-o ordonanță de urgență, o altă ordonanță de urgență, dată în august la inițiativa ministrului educației. Ordonanța anulată, având numărul 9 /2018 prevedea că ”(71) În învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.” Acest lucru nu a convenit domnilor din UDMR care voiau ca limba și literatura romană sa fie predate de orice profesor maghiar indiferent cât de stâlcit ar vorbi-o, așa cum și ministerele sunt conduse de nespecialiști în domeniu. Domnul Dragnea, presat de certurile cu partidul și mai nou cu Tăriceanu a cedat presiunilor și a ordonat anularea ordonanței date de Valentin Popa, chiar cu riscul de a se face de râs pentru își dă cu maghiarul în român și de a schimba o ordonanță in nici o lună de la apariție. Asta da eficiență, ăștia da  specialiști asta  da plan de guvernare, asta da stabilitate legislativă, ăștia da meseriași frate!  Ca urmare, ministrul Valentin Popa, cu toate .. gafele lui și manualele cu inima în pantaloni, are și el mândria lui. Adică chiar așa să îi omori copilul din fașă, că nu îl lași nici să sughițe odată? Nu se poate. Să îi fi lăsat și lui Ordonanța măcar o lună să fie aplicată, o lunăăăăă, dar el ce făcu ? Nici nu trecu prima lună de școală și gata, i-a omorât copilul. Așa ceva nu putea suporta nea Vali așa că își dădu demisia fără să mai stea pe gânduri.
Oricum, din această nouă concesie făcută de Dragnea UDMR-ului pe lângă folosirea limbii maghiare în instituții în locurile unde aceștia au un procent de 20%, împotriva prevederii constituționale care spune că limba oficială în România(deci limba folosită în instituțiile statului) este limba română,  arată că pe Dragnea nu îl interesează nici Constituția, nici românii, deși face caz de patriotismul lui și se face că se opune politicii expansioniste a Uniunii Europene, nici măcar interesele PSD pe el îl interesează numai poziția lui.
Ei, asta ar fi ce ar fi, nu e nici o problemă pentru Dragnea, a dat el jos cu două guverne,nu cu un ministru și va mai da cu câțiva, iar dacă se supără dă și cu el de pământ. Nici nu știe cât de aproape e de pământ, mai ales că mână proastă cum a recunoscut singur că e, pe cine credeți că vrea să pună în locul lui Popa? Nu o să ghiciți.Viitorul ministru, curtat și ofertat de Hamster, nu e altul decât doamna Ecaterina Andronescu, cunoscută și sub nickname-ul Abramburica, fostă de ț ori ministru educație, cea care la fiecare tură a lăsat câte o perlă de cultură, dar, mai ales, membră a grupului ”haștag opoziție”, prietenă și susținătoare a coanei Firea, cârcotașă de frunte în PSD. Nuuuuuuu,  că Dragnea  vrea neapărat să plece din fruntea PSD. O  din popor spune că atunci când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mințile. Dragnea își pune singur ștreangul de gât, sau îi place să vină lumea la spectacol, ca spânzuratul lui Sorescu  că nu poți interpreta altfel altfel numirea Abramburicăi la Educație în condițiile în care el se leagănă ca elefantul din cântec pe o pânză de păianjen. Adică ea dă acatiste și se închină la toate icoanele și sfințite și primărite, iar el o numește ministru. Dar cât de prost să fii să faci asta? Cât de prost? Nu trebuie să fii prost, trebuie să te cheme Dragnea.
Un elefaaaaaaaant, se legănaaaaaaaaaaaaa, pe o pânză de păianjeeeeen …
Elefantul Dragnea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.