joi, 10 mai 2018

Mediatorul păcălit de hamster



După povestea ursului păcălit de vulpe, editura biblioteca pentru tonți va scoate pe piață o nouă poveste din traista cu povești, intitulată ”mediatorul păcălit de hamster”. Astăzi, 03.05 2018 în biroul ovul al președintelui Camerei Deputaților a avut loc o întâlnire. Unii spun că întâlnirea ar fi fost între doamna prim ministru Viorica Dăncilă și Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Din câte am văzut însă eu la tv și pe internet, doamna Viorica a luat parte la discuții la fel ca și fetița din Argeș, făcând exact același  lucru, adică stând frumos așa cum i s-a spus. Asta este tot ce se poate spune despre întâlnirea dintre cele două persoane sau instituții public0/juridice. Dacă această întâlnire ar fi avut loc la Cotroceni poate că doamna Viorica, întrebată de gardirobul național ar fi vorbit de două ori mai mult, dar nu știu cât de coerent. În fine astea fiind spuse, subiectul este epuizat.
Acum să vorbesc despre întâlnirea dintre  Dragnea- Teodorovici- Vâlcu pe de o parte și Isărescu- Georgescu pe altă parte a mesei. La întâlnire, nevăzut dar deloc absent a fost adevăratul mediator al ”conflictului”, nimeni altul decât Bibi.  Pe scurt, Dragnea a venit la întâlnire ca să transmită un mesaj, Teodorovici ca să explice în termeni de specialitate ceea ce ar fi vrut să spună domnul Dragnea, un fel de interpret din limba  teleormăneană în financiară iar Vâlcu a fost acolo pentru a-i transmite gardirobului național,  prin prezența sa absolut inutilă dar și sfidătoare, că în România ”penalii”pot face orice atâta vreme cât pot ajunge președinți. De partea cealaltă a mesei, domnul Isărescu a venit să primească prin viu grai mesajul dirijorului financiar, al celor cărora Iohannis le spunea ”niște evrei” , iar domnul Georgescu a fost acolo ca să nu lase domeniile Isărescu nepăzite, rolul său fiind exact ca cel al doamnei Dăncilă, dar este adevărat că domnia sa a tăcut mult mai inteligent.
După transmiterea mesajelor și concluziilor ”înțelegerii cu evreii” cum spunea același domn președinte, fără nici o legătură cu israelienii, domnii Dragnea și Isărescu au plecat împreună zâmbind, apoi Hamsterul a ieșit pe post declarând că nu a existat și nu există nici un diferend între Guvern și BNR, MAI ALES CĂ CEI DOI NICI NU VORBISERĂ UNUL CU ALTUL, DAR SĂ SE MAI ȘI CERTE. Cât se poate de adevărat, iar presupusa mediere între Guvern și BNR sugerată sau propusă de Iohannis era o întâlnire inutilă, pentru că practic Dăncilă și  Isărescu nu au nimic una cu altul, nici măcar un interes, cât de mic. Dacă a existat ceva conflict, a fost între Dragnea și Isărescu, dar nu între guvern și BNR deci Hamsterul adevăr a grăit când a spus că nu a existat nici un conflict între cele două instituții, ca și Teodorovici care a spus că medierea de la Cotroceni ar fi fost inutilă, că oricum întâlnirea aceasta fusese planificată mult mai înainte. Nu știam că Teodorovici are barbă, dar cred că are.
În acest fel cele două părți i-au dat o răsunătoare palmă domnului Iohannis care  a greșit și când s-a băgat să facă pace între două… instituții care nu aveau nevoie de medierea lui dar și când s-a grăbit să ceară demisia Vioricăi, pentru că nu s-a prezentat la mediere sau pentru că a fost în Israel fără să îi ceară voie. Îmi amintesc desele momente când gardirobul lipsea din palat și nu exista nici un comunicat, nici cea mai mică informație de nicăieri, pe unde ar putea fi. Se ajunsese până acolo încât televiziunile puneau pariu încercând să ghicească  unde se află președintele. În fine să trec peste asta. Discuțiile dintre Dragnea și Isărescu, deși comentate doar de Dragnea, arată că, așa cum spuneam încă de acum câteva zile, Dragnea în deja celebra vizită în Israel a fost să ia nu numai lumină și să stabilească sau informeze cu privire la pașii mutării ambasadei ci și să ceară sprijin de la cetățeanul evreu Netanyahu privind problemele financiare ale guvernului și politico-financiare ale sale, inclusiv în relația cu Banca Națională care nu mai e națională de mult, pentru că tezaurul și aurul național nu mai sunt în România, în România sunt numai sediul Băncii și domeniile viticole pe persoană fizică. Fără a pune pariu, eu bănuiesc doar că odată cu planul de discuții, în mapa întâlnirii, domnul Isărescu a primit și un mesaj cu un final fericit, de genul ”de abia aștept să ne întâlnim  curând în Ierusalim.” Acesta a fost tot. În rest, discuțiile au fost de umplutură, chiar dacă Livuț a declarat la final că ”s-a vorbit despre toate subiectele care trebuiau abordate”.
Și uite așa au trăit ei fericiți până la adânci bătrâneți iar mediatorul a rămas fără coadă. Pe moment e 1-0 pentru Hamster. Dar să vedem cum va reacționa Walhalla, pentru că varza de Bruxelles s-a înfoiat și a declarat că nici un stat European nu își va muta ambasada la Ierusalim. Ei, aici s-ar putea ca varza să o pună de o salată a la grec, pentru că pe de o parte, chiar dacă presa românească se face că nu știe, Cehia deja a anunțat că a stabilit haltele, dar nu și orarul schimbării ambasadei sale, iar Guvernul României a stabilit deja în secret ce și cum în problema mutării. Va sancționa UE și pe cehi cum i-a sancționat pe polonezi –pe care îi doare în polcă de sancțiunea lor-  sau va aproba tacit, cum se aprobă legile în parlamentul românesc? În ceea ce privește România, s-ar putea ca după ce Dragnea va muta ambasada, așa cum s-a angajat, contra sprijin din Ierusalim și Washington, să aflăm și noi oficial că oricum România nu intra în planurile UE, pentru că România nu a fost, nu este și nu va fi niciodată o țară europeană, din nici un punct de vedere, a fost este și va fi întotdeauna o colonie a celui care dicta în zonă la un moment dat.  Deci liber la mutat. Deocamdată să vedem cum va muta Iohannis, pentru că e în pat.
http://www.aktual24.ro/intalnirea-lui-dragnea-cu-isarescu-luat-sfarsit-atitudine-surprinzatoare-celor-doi-inainte-de-despartire-infractorul-valcov-prezent-la-discutii/
http://www.obiectiv.info/e-pentru-prima-data-dupa-25-de-ani-cand-un-pre-edinte-dispare-unde-se-afla-acum-klaus-iohannis_80218.html
Mediatorul păcălit de hamster

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.