Mitingul din 6 Martie – nu mai are nici un haz

Prolog
A trecut şi marele- şi cred şi ultimul- miting ultimativ organizat de deja istoricul lider sindical Dogaru, preşedintele unui la fel de istoric sindicat, care acum câţiva ani avea oarece putere, dar acuma mai are doar vorbe umflate de liderul său.
După semieşecul din 24 Ianuarie, când totuşi au participat ceva mai mulţi oameni, culmea, mai mulţi din afara sindicatului, pe 6 martie Dogaru şi odată cu el mişcarea “sindicală” militară a arătat adevărata valoare, implicare, sprijin şi forţă de care se bucură orice activitate protestatară a rezerviştilor, dar mai ales a lui Dogaru.
Deşi era clar încă din 24 Ianuarie că Dogaru nu mai poate apărea în faţa rezerviştilor pentru că aceştia nu mai vor să fie confundaţi cu el, deci nu vor să se compromită, acesta – bineînţeles dirijat de cei care i-au înlesnit şi facilitat activitatea”sindicală” – a continuat să se exhibiţioneze, în speranţa că noile slogane şi presupusele idealuri şi strigăte îi vor aduce mai multă sau îi vor readuce popularitatea de odinioară. Din nou s-a acoperit de derizoriu, din nou a arătat că este doar o gogoaşă umflată care pluteşte prin ulei după cum arde focul. De fapt această gogoaşă este deja arsă şi nu o mai consumă nimeni după atâtea “reîncălziri” inutile.
De ce a eşuat Dogaru din nou şi cred că şi definitiv?
Pentru că :
1. Nu a fost niciodată un real reprezentant al militarilor, nu a fost niciodată un adevărat militar, el este un precursor al lui Onţanu, chiar dacă –din ghinion- nu a ajuns general, pentru că a ajuns militar ca şi Onţanu, pe linie de partid, sprijinit de un socru prieten şi coleg al lui Ilie Ceauşescu. Din cauza asta nu a fost nici simpatizat şi nici respectat de adevăraţii militari, a fost doar urmat din disperare în perioada în care alţi militari nu au avut nici tupeul, nici sprijinul ascuns pe care il avea el dar nici sarcinile pe care le-a avut el pentru a mima revolta şi lupta împotriva “sistemului”;
2. De la bun început, deşi susţinea una, făcea alta fiind un reprezentant mai mult al diferitelor curente şi interese de partid sau obscure, decât al militarilor pe care însă a reuşit să-i păcălească prin faptul că era vocal şi avea şcoala demagogiei şi a manipulării;
3. Ahtiat după putere şi spirit autocrat, nu a înţeles şi nu a admis nici o părere adversă în cadrul propriei organizaţii şi a înlăturat prin diferite tertipuri pe toţi cei care nu i s-au supus, plecând de la cei cu care pornise la drum, cum ar fi Monac, Winzer, Cobuz, ca şi cu cei care s-au impus prin filiale cu activităşi cu adevărat pro-militari, deci anti-Dogaru, pentru că nu prea se îmbucau interesele militarilor cu ale lui Dogaru, cum ar fi Tudor, Naon, Aromânesei, şi alţii ale căror filiale au fost blamate, suspendate, sau chiar desfiinţate. Puţini au mai rămas lângă el, cei care au rămas fiind de fapt cei de-o seamă cu el. Aşa se face că din 22.000 de cotizanţi, acuma sindicatul mai are cam 2000. Doamna Caloian, de la departamentul juridic se laudă cu 10000 de plătitori de cotizaţii, dar unde au fost aceştia pe 06 Martie, sau pe 24 Ianuarie? Au fost şi sunt în mintea ei şi a lui Dogaru şi de acolo nu pot ieşi în stradă;
4. Pentru că întotdeauna a făcut jocuri politice, plecând de la slujirea televiziunii lui Voiculescu, atunci când acesta era la putere, apoi mergând pe mâna lui Oprea când acesta ajunsese ditamai vicepremierul responsabil cu securitatea şi apărarea şi folosind serviciile secrete în interes de partid sau personal, avându-l infiltrat ca mare sculă pe la departamentul apărare al partidului pe însuşi vicepreşedintele Pricină, un alt militar semipârât. Toate jocurile pe care le-a făcut cuplul Dogaru –Pricină în goana după avantaje de imagine, de partid sau financiare, jocurile făcute cu diferite televiziuni sau candidaţi la diferite funcţii în stat, încercările de influenţare, presiune, manipulare –sortite de altfel eşecului,- au arătat lumii adevărata faţă a celui ce s-a autointitulat liderul societăţii civile, dar care de fapt nu a reuşi să adune nici 1000 de oameni;
5. Luptele interne dintre asociaţiile militarilor, atacurile de cele mai multe ori izvorâte din orgoliu şi luptă pentru supremaţie dar şi beneficii ( bilete de tratament, sedii, sponsorizări, legitimitate, reprezentativitate) în tărâm militar dintre sindicat şi ANCMRR dar şi alte asociaţii mai mici sau mai mari, mai pe faţă sau mai mascat au dus acolo unde trebuia să ducă orgoliul prostesc: divizarea puterii unei colectivităţi care ar fi putut fi cu adevărat o forţă în societatea putredă şi imobilă. Dar cum armata face parte din societate, cancerul a atins şi coloana vertebrală a armatei active sau de rezervă, în fruntea ei ajungând corespondenţii celor care se află în fruntea ţării;
6. Conducerea armatei, şi când spun conducerea armatei mă refer la partea militară a conducerii armatei, a făcut jocul conducerii politicii a armatei şi a ţării, neacordând absolut nici un sprijin nici unei asociaţii a militarilor ascunzându-şi laşitatea şi impotenţa, dar şi coruperea în spatele unei imparţialităţi “politice” cerute de lege, dar una e să te amesteci în problemele interne ale asociaţiilor sau să faci declaraţii politice, şi alta să asculţi cererile militarilor activi sau în rezervă şi să iei din ele ceea ce este de interes naţional şi în sprijinul apărării ţării. Din păcate, în România coloana infinitului nu ţine loc de coloană vertebrală deşi indică verticalitate;
7. După 7 ani de ameninţări, procese pierdute de sindicalişti în instanţe, abureli, declaraţii care mai de care mai belicoase, guvernele şi guvernanţii au conştientizat că de fapt Dogaru este un balon de săpun, un del de Vadim al sindicatelor, dar mult mai putin “savuros”, mult mai insonştient şi mai vulgar, dar total inofensiv pentru că de fapt este vândut celor împotriva cărora se face că luptă numai în zile de sărbătoare, când nu îl ascultă nimeni şi nici nu are cine să îi răspundă. Este şi asta o tactică pe care mulţi din cei care tot vin pe lângă el nu au înţeles-o nici până astăzi;
8. Militarii în general, rezerviştii în mod particular, sunt dezbinaţi, împărţiţi în prea multe asociaţii, specialităţi, arme, categorii de personal, fiecare cu orgoliile şi doleanţele sau priorităţile lor, aşa că niciodată nu vor fi uniţi toţi aşa cum nici Dogaru, cel care cere ca toată societatea civilă să i se alăture, când e vorba de protestele altora, se dă lovit sau cere membrilor săi să nu participle sub însemnele sindicatului, ca să nu “ îi strice” sau “compromită” imaginea, nici măcar atunci când imaginea lui a fost construită de cei care protestau . E cazul protestului Pro Antena 3, la care Dogaru cerea reezerviştilor să nu meargă cu însemnele sindicatului, deşi azi pretindea, în declaraţia sa, că luptă pentru drepturile acestora. Mare chitră!
9. Nici chiar militarii neafiliaţi, care atât pe 24 Ianuarie cât şi acuma au venit mai mult cu speranţa că vor fi mai mulţi, nu vor mai veni a treia oară, pentru că şi atunci şi acuma au fost contabilizaţi ca număr în căruţa lui Dogaru deşi se considerau neafiliaţi la nici o asociaţie. Cel care se doreşte a fi liderul sau măcar purtătorul lor de cuvânt, l şi care promisese după 24 Ianuarie, ca şi Băsescu, că îşi dă “demisia” dintr-o funcţie pe care nu o ocupa de fapt, domnul Col (r) Gligor Viorel, cel care a mai apărut pe la tv umplându-se şi el de “fală” este atât de neafiliat încât a considerat că ar fi timpul să se unească cu marea majoritate a pensionarilor înfiinţând o altă asociaţie a neafiliaţilor. Nu e aşa că e sublim? Asociaţia celor neasociaţi care nu vor să facă parte din nici o asociaţie. Numai la noi e posibil asemenea … comicărie. Deci la viitoarea chemare a domnului Dogaru vor absenta şi neasociaţii de azi pentru că probabil vor fi asociaţi într-o asociaţie a neasociaţilor.
Având în vedere toate aceste elemente şi multe altele în care nu mai intru, cine se mai poate apropia de Dogaru fără să i se pună eticheta de “dogarian” aşa cum cei care îl slujesc pe Băsescu sunt băsişti? Cine să se mai uite în gura lui când azi spune una dar face alta, iar maine spune alta şi nu mai face nimic?
În loc de epitaf
Din această ultimă –cred că va fi ultimă cu adevărat- activitate de protest a lui Dogaru ar trebui trase nişte concluzii.
– Cei din conducerea sindicatului ale filialelor, ca şi sindicaliştii în totalitate, trebuie să înţeleagă că Dogaru nu îi mai poate reprezenta atâta vreme cât chemările sale nu pot aduna mai mult de 500 de oameni, din care jumătate din afara sindicatului. Culmea culmilor este că unii consideră că ar trebui trase la răspundere filialele care nu s-au mobilizat. Nu oameni buni, nu oamenii sunt de vină că nu mai au încredere în Dogaru ci cel care le-a înşelat încrederea de atâtea ori si a făcut jocul lui Voiculescu, Oprea, Pelican, Meleşcanu şi alti ca ei. De fapt încă din 2014 ar fi trebuit să aibă loc alegeri în sindicat dar Dogaru a manevrat filialele, a blocat pe liderii de filiale care îi erau potrivnici încât să nu mai aibă loc alegeri, motiv pentru care la ora asta el practic nici nu mai este liderul statutar al sindicatului. Şi ca o culme a demogagiei la care concurează alături de Dogaru şi colac peste pupăză, un alt reprezentant al militarilor, dar în Camera Deputaţilor, domnul Mircovici, imediat după adunare, ( după ce cu o seară înainte cutreierase propagandistic paginile de FB ale pensionarilor lăudandu-se cu amendamentele sale) declară “dezamăgit” de participarea subţire a rezerviştilor : “Din păcate şansele ca amendamentele să treacă acum,sunt aproape nule”. Să îţi cadă falca şi alta nu, ca şi când săracii parlamentari aşteptau protestele lui Dogaru, ca mortul coliva, ca să poată să aprobe amendamentele. Ce repede a găsit domnul Mircovici motivul pentru care amendamentele sale nu vor trece. Ptiu bată-l norocul să îl bată, ce ghinion are. Altul care prosteşte oamenii şi culmea e că sunt destui care pun botul.
– Clasa politică deşi ştia de mult, şi oricum nu a ţinut niciodată cont de ameninţările sau protestele lui Dogaru, acuma are ocazia să îi spună: “ când o să aduni şi tu măcar câteva mii de oameni să ne suni şi apoi să ameninţi cu proteste sau alte gulgute!” Ca să nu mai spun că cel căruia îi cere el demisia, Cioloş îi poate spune oricând: “ eu am fost numit premier în urma protestelor a 20000 de oameni în Piaţa Universităţii care au stat în stradă 3 zile. Tu cu câţi oameni vii la discuţii? Vrei să ne batem în cifre sau în ciorapi?” Dar apropo de demisii, de ce nu îi cere Dogaru demisia lui Motoc, cel care a iniţiat art 40 din OUG 57? Mister.
– Televiziunile ar trebui să înţeleagă, deşi şi ele ştiu, că Dogaru în afară de spume nu mai face nimic şi nu se mai uită nimeni la el, dar ele măcar îl mai folosesc atunci când au nevoie de can-can şi declaraţii care să stârnească râsul sau când vor să arate lumii cine cere pensii “mărite” şi cine îi reprezintă pe militari. Televiziunile însă se folosesc de el, de militari când se discută despre pensiile speciale ale parlamentarilor, sau ca să mai facă un pic de rating, pentru că altfel nici o televiziune nu urmăreşte cu adevărat aplicarea legilor. Nici chiar, sau mai ales Antena 3. Apropo, să nu rataţi ieşirile de joia şi sâambăta ale lui Dogaru pe România tv. Sunt pline de substanţă şi aducătoare de “firfirici” cum se exprima cândva amicul Val.
– Conducerea ministerului ar trebui să înţeleagă că domnul Dogaru, ca şi domnul Iliescu nu reprezintă sub nici un fel interesele militarilor ei reprezintă doar propriile interese şi să nu îi mai cheme la “negocieri” când se pune la cale o nouă lovitură împotriva militarilor, dar cine să facă asta? De fapt lor, celor care conduc destinele militarilor, nu ale armatei, că nu au nici un fel de iniţiativă sau influenţă când e vorba de armată, le convin aceşti papagali buni numai să facă gălăgie, pentru că sunt manevrabili şi cad uşor la înţelegere cu puterea, ajutând asfel la “transparentizarea” deciziilor şi legilor tâmpite şi anti militare, chiar antinaţionale. Alţii mai buni ca ei nu vor găsi. Se apropie pe undeva de ei domnul Gropan, dar este departe… mai are de muncit, dar oricum e pe podium.
Ce ar mai fi de spus? Cam asta ar fi radiografia protestului de azi şi viitorul oricăror proteste organizate de Dogaru. În rest, fiecare trage ce concluzie vrea, face ce poate sau ce îi place, un lucru este cert, epoca Dogaru a trecut de mult, ar fi cazul să se pensioneze şi de la sindicat şi de pe posturile tv, vorba lui Niţă din schiţa “CFR”, “nu mai are nici un haz! “
Dacă militarii, rezerviştii, vor să mai aibă o şansă, înainte de a cere demisia guvernelor, a preşedinţilor sau parlamentarilor trebuie să îşi găsească, aleagă, numească, scoată, aducă un alt lider, un alt om care să îi reprezinte, afiliat sau nu, dar unul care să nu aibă bube în cap şi care să fie dispus la sacrificiu. Altfel, vor fi trataţi cum au fost trataţi ăi până acuma. Modul în care au fost şi sunt trataţi militarii, activi sau rezervişti se datorează în procent de 50 % celor care îi reprezintă si 50% orgoliului şi comodităţii ca să nu spun laşităţii proprii.
Mitingul din 6 Martie – nu mai are nici un haz