Zâmbetul preşedintelui

Iohannis ales
Iohannis huiduit
 Dezamăgiri prezidenţiale
Credeam ca după ce am scăpat de Păcălici am scăpat de zâmbetele de protocol. Ţapul zâmbea şi el dar mai în dungă, mai stingher aşa cum îi să bine unui profesoraş prins cu copiuţa la definitivat. Despre Matelot ce să spun, el a introdus moda hăhăitului a râsului de biciuşcar, drojdier de cartier. După aceste experienţe o parte din români, cei care se săturaseră de Dâmboviţa, au dat-o pe Cibin crezând că pe Cibin se circulă cu ţugul. Aiurea, pluta e la modă şi cel care cuibăreşte acum prin vilele Snagovului nu sare departe de ceilalţi dacă nu cumva le pune capac. Nici nu ştii de ce să te legi mai întâi, după nici un an de zile de .. inactivitate. Să te iei de faptul că a uitat total şi chiar neagă tot ce a spus pe timpul campaniei ? Nu e primul, aşa au făcut toţi. Este doar ştiut că în campanie dacă nu minţi nu câştigi. Apropo de minciună, mi-a plăcut intervenţia de acum -cred că – 10 zile a doamnei Cristiana Anghel vizavi de domnul Ponta, cel care cu an înainte spunea despre dânsa că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. Doamna profesoară spunea pe un program de televiziune care a tot împroşcat-o cu noroi şi la care se tot duce, că îi place de domnul Ponta pentru că nu minte. Cum o cunosc personal şi ştiu că are simţul umorului, am râs în hohote dar apoi parcă îmi venea să sparg televizorul uite aşa de râs.
Dar să revin la domnul preşedinte. Un alt motiv pentru care merită să îl întrebi de sănătate este lipsa de tact şi diplomaţie, gestul cu haina pe capota maşinii fiind deja intrat în legendă. Nu ştiu cine i-a băgat în cap domnului preşedinte că dacă lucrezi la Cotroceni trebuie neapărat să dai capete în gură şi să fii cât mai mojic. Cu câţi consilieri a schimbat nici nu ştiu cine ar fi sfetnicul.
Poate ar fi mai bine să ne legăm de faptul că în 8 luni de zile a făcut cam 20 de plimbări mai mult sau mai puţin oficiale încât oamenii se întreabă dacă mai are timp să citească sau să se uite la tv să vadă ce se întâmplă prin ţară la cât de obosit trebuie să fie.
Nu trebuie uitat nici faptul că intenţionează să o ridice pe prima turistă a ţării la rangul de primă doamnă cum a auzit el că au toţi preşedinţii care se respectă. Da,  ăia se respectă,  dar mai sunt şi respectaţi de alţii nu numai de familie.
Am mai putea adăuga faptul că – din câte se zvoneşte tot la îndemnurile consoartei-  a modificat radical viitorul domiciliu conjugal,  fie în căutare de  „cucaracea”  fie aşa din orgoliu ca să spună că a făcut şi el ceva cât a fost preşedinte.Nu i-o fi spus nimeni că a apărut pest repeller ? Nici vila de la Neptun nu a scăpat nepedepsită şi se aude că aceeaşi doamnă a recomandat tăierea tuturor copacilor pe care s-au urinat câinii celorlalţi preşedinţi dacă nu chiar unii dintre ei în persoană după câte o agapă. Păi ce facem cu legea fondului silvic şi cu adevăratul stăpân al vilelor, RAPPS domnule Preşedinte? Sau aveaţi obligaţii faţă de firma austriacă căreia iau fost luate sursele de venit la insistenţa presei şi acum îi aprovizionaţi pe şestache? Ce să facă ei cu 20 de copaci ? Altă persoană cu simţul umorului dezvoltat. S-a umplut ţara de glumeţi.
Unii i-ar mai pune în spinare domnului preşedinte mărirea salariului propriu dar hai să fim rezonabili, acolo meritul principal îl au finul şi naşul, cei care au considerat că dacă îl mituiesc cu un salariu de 50000 Euro pe an, adică aproape de jumătate cât primeşte de exemplu Putin cel care stăpâneşte nu doar Rusia ci şi o bună parte din fosta URSS şi alte mici regiuni care în total ar fi de mai bine de 100 de ori suprafaţa României, s-au asigurat de o domnie lungă şi lipsită de griji la Victoria. Ciudaţi şi băieţii ăştia dacă la vârsta lor mai cred în Santa Klauss.Păi cum să îi dai jumătate din salariul lui Putin când el nu face nici 1%  din cât face  respectivul,  chiar dacă a înconjurat Rusia de câteva ori în călătoriile sale?
Zâmbiţi, vă ordon!
Dar mie îmi place cel mai mult zâmbetul domnului preşedinte. Nu ştiu cine l-a setat sau cine i-a setat zâmbetul acela fals şi cu gust de carton acelaşi gust pe care îl simţeam când mâncam pe vremuri parizerul de consum intern. Cu zâmbetul ăla lipit de patrulaterul care îi ţine loc de faţă, domnul Iohannis ar putea să ocupe după ieşirea la pensie un  post de speaker la un tv şi să anunţe cele mai mari tragedii din lume,  căci cine îl vede va fi convins că anunţă creşteri salariale. Fie că anunţă tăieri de alocaţii, războaie mondiale, zile însorite sau grindină, domnul Iohannis o va face cu acelaşi zâmbet neschimbat, exersat ore întregi în faţa oglinzii,  pentru că aşa l-a învăţat pe el cineva, orice ar fi să zâmbească, în orice situaţie s-ar afla să ne arate dinţii pentru că „zâmbetul e dezarmant”. Pe timpul campaniei, un liberal l-a întrebat ce să răspundă, ce să facă dacă cineva îi va întreba despre dosarele lui, despre adopţii, despre experienţa sa ca politician sau competenţele sale. Domnul Iohannis i-a spus să zâmbească. Aşa i s-a spus lui, aşa spunea şi el, precum Învăţătorul spunea ucenicilor săi să întoarcă şi celălalt obraz dacă sunt pălmuiţi.
Zâmbet sau mască?
Numai că pe lume sunt zâmbete şi zâmbete. Să mă ierte Dumnezeu, dar dacă ar fi să aleg între zâmbetul lui Iliescu şi cel al lui Iohannis, cu toată antipatia mea faţă autorul loviturii de stat din Decembrie 89 (demascat de curând,  cu mânie proletară,  de domnul Măgureanu cel care cât a fost şef SRI   nu a avut informaţii despre aşa ceva dar le-a descoperit ca pensionar, având revelaţii post coitus),    aş prefera zâmbetul lui Păcălici pentru că are totuşi ceva uman în el, nu este „desenat” pe faţă, se mai schimbă, mai are nuanţe, pe când cel al actualei cucuvele de Cotroceni este desenat. Dacă cineva ar avea curiozitatea şi posibilitatea tehnică şi priceperea să măsoare în pixeli sau cu şublerul zâmbetele domnului Iohannis cu diferite ocazii la diferite evenimente sau în diferite ipostaze,  când e aclamat sau când e înjurat, ar constata că depărtarea colţurilor buzelor este identică,  de o precizie nemţească. Iliescu sau Ponta sunt cunoscuţi pentru faptul că ne minţeau cu zâmbetul pe buze. Spre deosebire de ei, domnul Iohannis ne minte când zâmbeşte, ăla nu e zâmbet, ăla e ceva pus pe faţă ca să ia ochii lumii, ca să acopere ceva, ceea ce face domnul Iohannis cu buzele este mai mincinos decât promisiunile electorale ale tuturor politicienilor lumii. Priviţi vă rog zâmbetul lui Iohannis când a câştigat alegerile şi zâmbetul când era huiduit la deschiderea festivalului George Enescu. Aceeaşi faţă, aceiaşi ochi reci, inexpresivi, aceeaşi mască. Un om care nu doar încearcă,  chiar reuşeşte să fie imun la manifestările ostile şi să zâmbească la fel ca atunci când câştigă alegerile, un om pentru care bucuria şi supărarrea au aceeaşi faţă, nu este om, e robot nu face ce simte, face ce i se spune sau crede că „trebuie să facă” aşa cum îi spun „consilierii”. Români obişnuiţi-vă cu acest zâmbet. Va fi acelaşi şi când vă va anunţa că a decis să bage ţara în război sau că spre noi, nu spre el, căci el va fi plecat în vizită, se îndreaptă o rachetă cu focos nuclear. Asta am votat, asta avem.

Zâmbetul preşedintelui