luni, 7 decembrie 2015

Intoxicaţi colectiv


infectii nosocomiale
Credeam că după ce Piedone a ieşit din arest iar Oprea a plecat în Dubai să vadă cum arată o ţară fără gropi şi un emir fără antemergători, dar mai ales după ce Iohannis şi-a văzut visul cu ochii, adică guvernul lui, pentru ţara lui, lucrurile se vor linişti iar televiziunile vor găsi alte jucării, nu se vor mai înscrie la colectiv.
Dar, în mod cert nu din dorinţa de a se schimba ceva în bine, ci doar din aceea de a schimba pe cineva, noi şi noi aspecte apar în urma unor “investigaţii” ale “presei libere”, atât de libere încât face jocul unor politicieni. După ce a încercat în mod direct demonizarea şi schimbarea lui Arafat prin mişmaşurile făcute de şefii ISSU, mişmaşuri care nu s-a dovedit că ar fi fost sau nu păstorite, dirijate sau măcar cunoscute de Arafat, acelaşi personaj a decis să îl lovească, tot indirect prin cei din breasla lui, prin doctori. Aşa se fece că iată un nou subiect legat de Colectiv intoxică televiziunile, Tolo, acest Zorro telecomandat aruncă pe piaţă ştirea că unele victime ale incendiului nu au murit din cauza arsurilor ci din cauza unor viruşi contactaţi în spitale pe timpul internării. Ce să spun au descoperit apa caldă.

Presă de doi bani
Pe mine nu încetează să mă uimească prostia şi lipsa de elementare noţiuni de cultură generală ale unor absolvenţi de “academii media” care pe lângă că sunt peltici, rârâiţi, sâsâiţi, ceacâri, bâlbâiţi, mai au şi intelectul subliminal, un IQ de curcă proptită în lemne sau viţel siderat în faţa porţii, preluând sau comentând ştiri şi subiecte “de senzaţie” fără să le treacă prin filtrul gândirii. De fapt exagerez eu, unii din ei nici nu au fost angajaţi să gândească, nici pentru că ar fi deştepti sau ar avea capacităţi extrasenzoriale, ei sunt angajaţi pentru că ştiu să strâmbe din gură, să ridice din sprâncene, să zâmbească expresiv, să se prefacă miraţi, indignaţi, impresionaţi de ceea ce li se spune să prezinte, indiferent ce gândesc sau simt ei.
Când a izbucnit incendiul când tragedia a invadat canalele de televiziune, era ordin să prezinte toţi o faţă îngrijorată, să arate cum aleargă salvările, doctorii, pompierii să salveze oamenii, nu a existat măcar o minte rece care să spună că nu e bine ceea ce se face, că în astfel de cazuri bolbavii au nevoie de izolare, nu de publicitate şi spitalizare la grămadă. Ba mai mult îmi amintesc cum se prezenta cazul unei asistente de la o maternitate care “plecase de la serviciu să dea o mână de ajutor răniţilor în stradă” şi era lăudată deşi era foarte posibil ca în timpul ăsta un copil pe care îl avea în îngrjire să aibă nevoie de asistenţa ei şi nimeni nu s-a gândit dacă avea calificarea necesară pentru cazurile de arşi, dacă a adus sau a purtat viruşi sau microbi dintr-o parte în alta. Aşa era trendul atunci nimeni nu mai gândea normal toţi voiau să arate că sunt alături de cei loviţi de tragedie. Cuvântul de ordine atunci era “facem tot, avem tot ce ne trebuie, facem faţă” , nici o televiziune nu ar fi acceptat alt răspuns din partea oficialilor, din partea celor responsabili, iar aceştia au răspuns aşa cum li se cerea, aşa cum se dorea. Şi totuţi situaţia nu era de loc aşa, nici un oraş chiar mai mare decât Bucureştiul nu ar fi putut stăpâni această situaţie, imensul număr de arşi, nici un spital nu putea face faţă, cel mult feţe-feţe.
Acelaşi subiect, altă prezentare
Eu am spus din prima zi că situaţia nu este de loc aşa de roză cum se spune, că în ciuda asigurărilor date că se vor lua sau chiar s-au luat toate măsurile, drama abia începe, nu pentru cei care erau deja decedaţi ci pentru cei care erau internaţi, că aproape toţi cei care au arsuri este 30% şi mai ales cei cu arsuri şi intoxicaţii ale căilor respiratorii au foarte puţine şanse de scăpare. Nu trebuie să fii medic specialist, nici măcar medic, ca să ştii asta. Numai că pe atunci cuvântul de ordine era altul, nu aveam nevoie de realism, nu aveam nevoie de duşuri reci, atmosfera era încinsă, apa rece nu face bine pe arşiţă.
Ei bine iată că a venit în sfârşit momentul adevărului, acuma televiziunile au descoperit că în spitale există viruşi şi cei bolnavi se pot contamina. Dar asta se ştie de mult iar presa nu a ţipat. Iar în cazul arşilor, deci acolo unde rănile sunt deschise pe suprafaţă mare şi unde orice fir de praf sau chiar o respiraţie pot crea complicaţii, infecţii ireversibile, suprafaţa de contact este mare iar pacientul trebuie păstrat în mediu steril, ceea ce la noi nu prea se poate. Aşa se face că pe lângă problemele complicate ale transplantului şi refacerii ţesuturilor mai există şi pericolul infecţiilor datorate mediului în care este ţinut, operat şi tratat pacientul sau chiar starea de sănătate a celui cu care întră în contact, fie el doctor, asistent sau membru de familie. La noi nu există nici posibilitatea păstrării pacientului, cu atât mai puţin a atâtor pacienţi în mediu complet steril până la evitarea oricărui pericol, nici dotarea necesară, nici conţiinţa medicală, civică, a medicilor şi oamenilor care intră în contact cu pacientul de a îl păstra complet izolat. Dar de ce nu face presa cercetări la sânge în ceea ce priveşte secţia de arşi care stă nefolosită şi cine se face vinovat de asta? Pentru că cel care este vinovat este deocamdată necesar celor care dictează presei ce să dezbată.
Dregerea busuiocului
Nu este mai puţin adevărat că spitalele din România sunt departe de a fi ceea ce ar trebui să fie. Strânşi cu uşa, loviţi de realitate dar şi de teama de a nu fi ei personal traşi la răspundere pentru condiţiile din spitale, doctorii îndrăznesc să spună acuma ceea ce de obicei nu spun,  faptul că da, în spitalele din România poţi intra cu o boală şi ieşi cu un virus, uneori mai periculos decât boala însăşi, cu atât mai mult sau mai grav în cazul celor cu sistemul imunitar afectat. Dar, încercând să dreagă oarecum busuiocul, doctorul Stanculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi, declara că nu e nici o problemă, şi la spitalele din occident există astfel de riscuri şi astfel de cazuri. Ceea ce nu spune însă domnia sa este că acolo astfel de cazuri apar odată la mii de cazuri iar când se întâmplă, spitalul plăteşte daune până se schimbă banii, în vreme ce la noi astfel de cazuri se întâmplă cam la 50% din cazuri, în orice spitale, indiferent de boala pacientului. Spitalele noastre sunt realmente focare de infecţie. Domnul Stănculea vorbeşte atât de nonşalant despre “ infecţiile nosomiale” ca şi când ar vorbi despre tratamente. Neştiind ce înseamnă asta eşti  tentat să spui, “da domnule, aşa o fi dacă spune el, şi în alte spitale au loc astfel de infecţii”.

Adevărul eliberează, dar te poate şi închide
Iată însă ce înseamnă concret infecţiile nosocomiale: ”Infecţie nosocomială, sau infecţie intraspitalicească, este acea infecţie care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubaţie în momentul în care pacientul s-a internat în spital şi se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecţiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficienţe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecţie se produce într-un spital, fie între pacienţi de boli diferite care ajung în contact unii cu alţii, fie de la bolnavi sau purtători proveniţi din rândul personalului de îngrijire. De obicei această infecţie este post-operatorie.
Cel mai adesea, infecţiile nosocomiale se manifestă clinic pe parcursul internării actuale, dar este posibil să se manifeste şi după externare. În patologia infecţioasă generală, rata acestor infecţii este de 5-20% , incidenţa maximă, de de 28-30%, apare în serviciile de reanimare. Aceste infecţii sunt responsabile de 70% din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală. Infecţiile nosocomiale sunt de obicei severe, deoarece sunt implicati germeni de spital multirezistenti la antibiotice şi afectează persoane tarate, cu diverse deficienţe de organ sau imunodeprimaţi. Dacă în America, un spital care raportează infecţii intraspitaliceşti este premiat, pe motiv de spirit civic, în România, dacă un spital raportează infecţii nosocomiale, îi vin controale şi, apoi, este sancţionat. Din acest motiv, spitalele din România se feresc să raporteze cazurile de infecţii intraspitaliceşti”
Aceste date sunt oficiale, dar situaţia este mult mai gravă şi din câte se vede aceste infecţii nu sunt “normale” poate sunt normale doar în România, pentru că la noi condiţiile intraspitaliceşti sunt sub orice critică. Nici un medic străin care se respectă nu ar lucra în astfel de condiţii pentru că este conştient că practic nu vindecă, ci omoară oameni. Eu dacă aş fi medic aş refuza să lucrez în România în aceste condiţii. De vină pentru aceste condiţii,  pe lângă managerii care din nepricepere sau lipsă de fonduri nu iau măsuri, sunt cei care ne-au guvernat şi ne guvernează, toţi miniştrii care s-au perindat pe la sănătate împreună cu colegii lor, toţi prim miniştrii, toţi cei care au distrus chiar şi prin lipsă de reacţie sistemul sanitar.

Presă cu tendinţă
Aşa că ceea ce a descoperit Tolontan nu este un eveniment, eveniment este faptul că se încearcă pe această cale demonizarea cuiva, Tolontan ştie a cui. Pe un post de televiziune un moderator a strecurat numele lui Arafat în acest subiect, ca şi când Arafat ar fi trebuit să se ocupe şi de condiţiile spitaliceşti şi de pregătirea asistentelor din spitale şi răspunde de faptele şi actele întregului personal medical din ţară sau de dotarea tuturor spitalelor. Noroc că a fost cineva printre invitaţi care a spus că Arafat nu are nici o legătură cu aceste aspect, altfel discuţia ar fi luat sensul dorit de moderator.
Pentru mine a devenit de mult clar că aşa zisele subiecte de presă, marile “anchete jurnalistice” în proporţie de 90% nu sunt altceva decât vendete comandate cu date obţinute nu prin eforturile celor care le prezintă ca realizări personale, ci prin informaţii şi date primite “de sus” dar indiferent că sunt reale sau nu, ele sunt direcţionate şi scoase pe piaţă la comandă. Aşa se face că de multe ori apar în media dosare şi subiecte de mult părăsite sau nebăgate în seamă doar pentru că cineva undeva are interesul ca altcineva de lângă el sau mai de departe să fie măcelărit. Iar televiziunile reprezintă nimic altceva decât malaxorul care pregăteşte condimentele.

Presă tele… comandată
Cât de profesionişţi sunt aceşti specialişti de presă o spune cazul Bichir. Vă aminţiţi noaptea de 23/24 Noiembrie, când toate televiziunile au primit şi prezentat ştirea că Florian Bichir, atât de invitat de televiziuni, marele membru CNSAS a declarat că va demisiona din funcţie pentru că din cauza lui va ieşi pe piaţă dosarul de turnător al lui Băsescu? Toată noaptea au foşnit presarii aşteptând explicaţii aşteptând diminteaţa revelatoare. A venit dimineaţa şi nimic, nici o confirmare, nici o dezminţire, televiziunile parcă nici nu primiseră mesajul. Apoi unele ziare on line au prezentat timid şi fără tam – tam o deminţire care ar fi fost dată de personaj, dar aceasta nu a apărut la nici o televiziune pentru a spune ce s-a întâmplat şi a-l vedea lumea când afirmă că mesajul nu îi aparţinea. De ce oare? Chiar dacă eu nu cred în explicaţia dată de Bichir, sau oricare ar fi explicaţia, media s-a făcut de rahat. Dacă mesajul nu era al lui, televiziunile s-au făcut de râs pentru că nu au verificat telefonul de pe care li s-a trimis mesajul deci nu au verificat sursa, iar dacă mesajul era de pe telefonul lui, televiziunile sunt de vină pentru că au clasat subiectul la presiuni din afară, pentru că nu e chiar aşa de dificil de presupus cine a făcut presiuni şi de ce. Este cea mai rapidă şi cea mai categorică sugrumare a unei ştiri în toată istoria post- decembristă a media din România. Eu înclin să cred că atât Bichir cât şi televiziunile au fost forţaţi să pună batista pe ţambal şi nu e greu de ştiut de cine. Băsescu nu avea atâta putere este clar, dar cei pentru care a muncit, da. Şi atunci de ce să mai dăm atâta importanţă acestor “senzaţii” prezentate la ordin?
Ceea ce prezintă acuma şi vor prezenta televiziunile, este nimic altceva decât subiecte de presă umflate sau dezumflate, în funcţie de interes şi ordin. Chiar şi cel mai recent subiect, marele atentat de la Sfântu Gheorghe a fost scos din prima pagină, pentru că de fapt scopul lui a fost atins, SRI-ul a marcat momentul, lumea a fost informată cu privire la pericolele pe care le înfruntă “serviciile” chiar şi în zilele de sărbători naţionale, se va mai scoate subiectul în presă atunci când va fi nevoie de bani pentru SRI, ca lumea să ştie de ce vor băieţii cu ochi albaştri bani în plus sau exagerat de mari.

Marea intoxicare
Intoxicaţi colectiv nu sunt doar cei care au participat la spectacolul de la “Colectiv” ci toţi românii care privesc spectacolele date de trusturile de presă, spectacole puse în scenă mult mai cinic, periculos, mai dramatic decât incendiul de la Colectiv de cei care le conduc şi conduc ţara din afară sau interior, cu acordul şi larga participare a celor care se declară a nu ştiu câte putere în stat, “vocea” naţiunii, “conştiinţa maselor”, “câinele pe pază al democraţiei”. Da de unde, presa este de fapt un fel de Bubico crescut în puf, alintat şi dirijat de “mamiţica”,  nici pipi nu face decât când i se dă voie, latră la ordin şi se gudură pe lângă stăpân aşteptând zăhărelul după fiecare prestaţie reuşită. Vreţi un exemplu concret? Uitaţi-vă la tupeul lui Turcescu cel care se automazilea din presă răpus de mustrările de conştiinţă de turnător dar care acuma se ridică iarăşi din propria mocirlă mai puternic şi mai nesimţit, ca porcul Penix, sau la criminalul Huidu care deşi are 4 morţi în spinare revine în spectacolul care l-a lansat în galeria marilor godaci din Show-bizz.
Intoxicaţi colectiv sunt toţi românii,  fie că privesc fie că nu la spectacolele de la emisiunile de ştiri, este suficient să privească la spectacolele oamenilor politici, să le asculte discursurile şi promisiunile electorale să se lase “trataţi” de aceşti “doctori” cu diplome luate cu copy – paste. România întreagă este un spital, mizerabil în care de la portarul de la intrare până la directorul spitalului, toţi sunt contaminaţi, deci purtători de viruşi, virusul corupţiei, al nesimţirii, al indiferenţei faţă de “pacienţi”, al îmbogăţirii prin orice mijloace şi forme, al lipsei de răspundere şi responsabilitate, al miserupismului, al trădării. Nu există virus moral, social, politic, juridic, sau de orice natură ar fi el, care să nu se manifeste virulent în acest spital numit România. Îmi e teamă că nu s-a inventat încă antibioticul care să facă faţă acestor infecţii, mai ales că,  aşa cum se ştie, fiecare virus dacă nu e tratat categoric şi cu medicamentul sau antibioticul potrivit, sau în concentraţia necesară, îşi dezvoltă propria imunitate la acel antibiotic, devenind şi mai puternic, şi mai greu de răpus.
Aşa ca subiect de presă, nu pot să nu constat că familia lui Ponta tinde să devină mondială. Aşa cum membrii familiei lui Anghel a fost cercetată şi condamnată de la ăl cu tâţa în gură până la ăl cu barba sură şi familia lui Ponta este cercetată şi va fi probabil condamnată în linie, de la prieten, soacră, socru, cumnat până la el. Ce au în comun aceste dosare? Să spună marile trusturi de presă.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Infec%C8%9Bie_nosocomial%C4%83
Intoxicaţi colectiv

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Atentat sau lovitură de imagine?


tinutul secuiesc
Imagini
1 Decembrie 2015 a adus, ca orice eveniment mediatizat, şi elemente de noutate în viaţa politico-socială a ţării. Am menţionat în articolul anterior cum s-au manifestat sau care au fost aceste elemente în diferite localităţi şi sectoare. Doamna Otila Sava de la UNPR, care ocupă o funcţie de secretar de stat la MApN pentru implementarea politicii lui Oprea la apărare, a adus de exemplu veteranii şi mutilaţii să defileze şi să îşi prezinte astfel “omagiile” penalilor de la tribuna oficială. Apoi i-a adus pe o parte din aceştia la o televiziune, cu o floare în piept care să arate lumii cât ţine ea la armată. Nu numai că a furat patentul florii de la englezi care o poartă însă doar o zi pe an, dar o mai si poarta la fiecare activitate, probabil şi la coafor, aşa pentru imagine. În timp ce ea se exhibiţionează astfel pozând în apărătoarea drepturilor veteranilor, dă lupte interne mazilirea celor care nu i se supun şi ţine la poarta ministerului o delegaţie a unor asociaţii ale militarilor active şi în rezervă, un general si un colonel, pentru că aşa vrea muşchii ei. Sa nu vomiţi?
Dar nu numai doamna Otilia face jocuri de imagine. SRI-ul s- a gândit să profite de căderea de imagine a ISSU şi a BOR şi să urce puţin în sondajele românilor. Nici nu se putea un moment mai potrivit decât Ziua Naţională şi pentru că tot se poartă atentatele la nivel european, domnii de la SRI s-au gândit să avem şi noi măcar o tentativă de atentat pe care să o dejoace. În felul ăsta se obţin mai multe :
1. Lumea nu mai face scandal pentru legea Big Brother, căci iată, datorită acestei legi a fost dejucată o tentativă de atentat. Aşa a fost introdusă strategic printre informaţii şi chestia cu cartela şi telefonul. Inteligent nu ? Păi dacă totuşi Beke a acţionat singular, aşa cum se va dovedi, de ce scot cei de la SRI pe piaţă subiectul cartelei şi a telefonului? Cu cine vorbea el “subversiv” dacă acţiona singur? Deci informaţia cu cartela şi telefonul au fost date presei cu scopul sensibilizării pe subiectul legii Big Brother.
2. SRI-ul poate cere fonduri suplimentare la Buget, căci iată, deja avem atentatori în România, autohtoni, nu din cei pe care îi aşteptăm de la firma Merkel und Junker.
3. SRI-ul are şansa să crească în imagine, căci atâta vreme cât nu apare nimic rău despre ei pe posturi – e adevărat nici nu are cum, că doar nu or fi aşa proşti agenţii din media să îşi lovească şefii, iar şefii să îşi deconspire agenţii, – iar pompierii şi biserica sunt în corzi în “Colectiv”, să crească în sondaje privind încrederea românilor şi uite aşa avem cu ce ne lăuda,când românul doarme adânc, îl pot penetra şi ei şi mai adânc.
4. Odată intraţi în rândul statelor cu atentate, altfel te vede “lumea”, înseamnă că eşti cineva, pe principiul “ dacă ai duşmani înseamnă că ai valoare”. Bineînţeles că investitorii nu sunt speriaţi, ei ştiu că meciurile româno-maghiare sunt meciuri “amicale” fără o miză aparentă, dar mai ales fără impact la nivel European, conflictul este intern.
Nimic nou
Şi astea fiind spuse, evenimentul este “ binevenit” pentru SRI dacă nu chiar bine scos şi mediatizat. Departe de mine intenţia de a spune că a fost regizat sau fabricat de SRI. Individul, Beke Atilla Istvan, există, face parte din “decorul” organizaţiilor extremiste maghiare, se joacă în privat sau alături de colegii şi prietenii de organizaţie cu armele de foc, cu droguri, cu manifestări antiromâneşti, era cunoscut, aşa cum erau cunoscuţi şi Tokeş şi Barna şi toţi udemeriştii care au făcut parte din guvernul României şi au devalizat şi distrus tot ce au condus, pentru că asta le este scopul, să distrugă cultura, învăţământul, sănătatea şi guvernele române, în aşa fel încât românii să nu mai aibă încredere în nimeni să se expatrieze singuri dacă se poate în acelaşi ritm cu fondul forestier, să facă din România o ţară neguvernată şi neguvernabilă.
Realităţi
Astăzi SRI-ul este mai performant decât fosta securitate, dar nu atât prin pregătirea şi valoarea profesională cât datorită mijloacelor de supraveghere, a căderii morale a elementului uman pe care îl foloseşte, a sărăciei şi inculturii românului, care a ajuns să toarne chiar orice, adevărat sau neadevărat, fie ca să scape el, fie ca să obţină o coajă de pâine. Iar legea nu doar favorizează aceste turnătorii ci chiar le încurajează şi promovează pe faţă. Ca atare, este foarte simplu să supraveghezi nişte amatori care se joacă de-a extremismul. Această joacă însă nu trebuie nici bagatelizată, nici supraevaluată. Extremismul maghiar este conştient că nu are nici o şansă să lupte pe faţă pentru că sunt cunoscuţi cei care se ocupă cu aşa ceva, pot fi decimaţi în câteva zile, ba mai mult, statul român făcându-se că nu ştie ce fac- le-a pus la dispoziţie prin retrocedări terenuri şi clădiri în care sunt supravegheaţi la greu. Din acest punct de vedere nu există riscul apariţiei unei surprize la nivel organizaţional, colectiv. Surprizele pot apărea numai dacă cineva voit sau din greşeală nu îşi mai face datoria, deci o eventuală acţiune a unor organizaţii de extremişti vor fi rodul incompetenţei sau trădării elementelor de securitate internă.
Un atentat de care atentatorul nu ştie nimic
În acest context cazul de pe data de 01.12. 2015 a fost o simplă acţiune de defrişare, probabil cineva de la SRI a decis să scoată şi ei ceva deosebit la defilare, ca doamna Sava şi l-au scos pe Beke. El era de mult cunoscut, urmărit, supravegheat, la fel ca şi atentatorii cu bombă de la Piatra Neamţ din 2013, când- vă amintiţi?- trei indivizi au fost lăsaţi să se plimbe cu explozibil prin oraş pentru a fi prinşi “în flagrant” când plasau bomba sub maşina lui Mararu. Nu mai comentez aici cât de idioată este ideea de a lăsa pe cineva să se plimbe cu material exploziv numai pentru a marca momentul atentatului, excluzând posibilitatea unui accident care putea fi fatal. ĂŞTIA SUNT PROFESIONIŞTII DIN CONDUCEREA SRI. Aşa văd ei “lovitura de imagine”. De data asta, lovitura de imagine a fost “planificată”, şi-au spus oamenii să iasă şi ei pe piaţă cu ceva şi aşa l-au lăsat pe Beke să se manifeste până pe 1 Decembrie, când, nu e aşa, impactul emoţional e mai mare. Este LMC că acesta putea fi arestat oricând pentru că nu se juca cu trotil de azi de ieri, era sub urmărire şi părerea mea este că nici nu exista intenţia acestuia de a detona ceva nici pe 1 Decembrie, nici în viitorul apropiat. Aceşti indivizi ţin aceste materiale “just in case”, le place să se dea mari, încă nu au ajuns la profilul “moral” al arabilor, ei nu sunt martiri, sunt laşi, nu pot acţiona singuri decisiv, nu au sprijin nici material nici moral pentru a acţiona în acest fel, ei sunt manipulaţi, folosiţi mai mult la nivel cognitiv, potenţial, dar nu decisiv, pentru că nu se pot executa oricând activităţi de genul Târgu Mureş. Nici la Târgu Mureş, în 90 nu s-au folosit astfel de materiale, deşi situaţia era mult mai inflamată şi atunci au existat interese de ambele părţi, şi română şi maghiară pentru a se “face ceva”. Toate activităţile, filiera, legăturile extremiştilor maghiari din România sunt cunoscute, iar SRI-ul ştie şi cine vrea şi cine poate face cu adevărat un astfel de act. Beke este doar un extremist plin de adrenalină care se crede Zorro în varianta ungurească, iar SRI-ul în acest caz s-a folosit de el pentru a se mai evidenţia şi a-şi ridica creditul în faţa românilor exploatând atât cazul Colectiv cât şi ieşirea din cadru a lui Vadim. Nu ar fi însă exclus, ca atentatorul să “ recunoască” faptele aşa cum sunt prezentate de procurori, dândui-se însă acces la procedura simplificată o învinuire de deţinere de materiale explozive, şi ebventual un control psihiatric care să îl declare cu ceva probleme de comportament şi astfel va scăpa de puşcărie. Oricum până să se dea verdictul, presa va uita de cazul lui.
Profilul atentatorului maghiar
Dar, repet, deşi în acest moment nu există pericolul real al unui atentat al extremiştilor maghiari, ca structură sau organizaţie, oricând pot apărea exaltaţi, membrii ai acestora sau lupi singuratici, dezechilibraţi mental care să ia pe cont propriu o activitate, poate chiar dezamăgiţi de lipsa de activitate concretă a colegilor şi să pună o bombă, să descarce un încărcător în public, în şcoli sau mai ştiu eu unde, ca în America. Acest pericol există şi se poate întâmpla oricând, oriunde, iar pericolul este cu atât mai mare cu cât acest gest poate apărea sau se poate declanşa fără premeditare, fără un preaviz, fără un motiv prealabil pur şi simplu undeva s-a unplut un pahat sau s sunat ceasul. Acest gen de acţiuni nu pot fi nici prevăzute şi de mult oti nici oprite, pentru că chiar dacă o persoană cum a fost Beke este supravegheată, niciodată nu ştii ce are în buzunar sau în geantă, o minge, o rachetă de tenis sau o armă, un cuţit şi nici unde şi ce vrea să facă cu ele. Eu însă continui să cred că extremiştii maghiar nu sunt la această oră capabili de astfel de atentate, decât eventual să plaseze ceva dar extreme de precaut, fără să se expună, fără să se ştie cine a făcut-o, eventual chiar negând sau dând vina pe altcineva, pentru că printre altele îi caracterizează spiritul de turmă, laşitatea, faptele cu risc mai mic, eventual în care să nu păţească ei nimic. Ei nu luptă, ei provoacă şi atacă doar la adăpost, la întuneric, în superioritate numerică şi de înzestrare. Atentatorii maghiari nu îşi apără nici credinţa, nici religia, nici proprietatea sau bunurile, tradiţiile furate sau exploatate, chiar dacă revendică Transilvania, ei ştiu că nu e a lor ei doar o doresc, de aceea, ei nu se simt şi nu sunt nedreptăţiţi ca cei arabi, de aceea nu comit gesturi cu adevărat extreme, nu “mor pentru cauză”.
petre tutea si ungurii
Organizaţiile extremiste maghiare
Organizaţiile extremiste care acţionează pe teritoriul maghiar, românesc, sârbesc, sunt susţinute şi finanţate de cei care urmăresc nu atât Ungaria Mare care nu a existat decât ca partea a imperiului Austro Ungar, cât să provoace pagube, probleme de imagine, administrative şi economice ţărilor cu cetăţeni de naţionalitate maghiară, asupra cărora au pretenţii.Dacă vor putea obţine mai mult, cu atât ma bine. Cu cât ţara vecină este mai sărăcită, mai coruptă, mai instabilă, mai prostită de chiar clasa politică proprie, cu atât şansele acestor organizaţii dirijate de la Budapesta, dar şi de susţinătorii ei din afara graniţelor, cu fundaţii putrede de bani, de a obţine cât mai mult, mergând până la autonomie şi apoi independenţă teritorială, este mai mare. Aici este adevăratul pericol în România, dar nu datorită activităţii maghiare sau al acestor organizaţii extremiste, ci datorită inactivităţii factorilor politici, datorită corupţiei şi afacerilor care nu au graniţe, datorită jocului şi rolului politic al UDMR în Parlament în obţinerea majorităţii parlamentare şi datorită chiar şi a serviciilor de securitate care chiar dacă realizează aceste pericole nu le anihilează. In extensio, politic vorbind, toate aceste structuri care participă fie prin complicitate fie prin lipsă de reacţie, pot fi considerate dacă nu extremiste cel puţin factor de pericol la adresa securităţii, integrităţii şi suveranităţii ţării. Din păcate nu se pota nici autosesiza şi nici autoincrimina.
Ce riscă Beke
Beke a fost prins nu în timp ce încerca să monteze bomba, nici transportând-o el a fost prins pentru că se ştia că are astfel de elemente explozive şi s-a decis să se acţionaze acuma folosindu-se de impactul emoţional asupra românilor. A fost arestat apoi s-a făcut descinderea acasă şi a fost confiscat „ce s-a găsit acolo”. Practic, juridic, într-o ţară cu o justiţie corectă, Beke nu ar putea fi condamnat, nici chiar învinuit de tentativă de atanetat terorist, sau terrorism, cel mult de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi deţinerea neautorizată de elemente explozive, la fel ca şi un vânzător de artificii în prajma Crăciunului. Dar, în România situaţia se prezintă astfel, justiţia poate să susţină orice, indiferent de probe, judecătorii, magistraţi ca şi procurorii, nu îşi vor dezamăgii colegii. Aşa că hai să fim mai calmi şi să realizăm că adevăratul pericol pentru români nu îl constituie indivizi de teapa lui Beke, care se pot lupta doar cu păpuşi, adevăraţii atentatori la adresa siguranţei românului, a economiei României, a statului de drept, la indepentenţei ţării, a suveranităţii şi unităţii statale sunt politicienii corupţi şi vânduţi, indiferent de cetăţenie, partid, sex sau orientare religioasă, care conduc guvernele, ţara, politicieni care au distrus tot,  dar tot, începând de la sentimentul naţional , la sistemele educativ, sanitar, defensiv, administrativ, moral, juridic. Iar serviciile cei care ar trebui să apere românii de aceşti atentatori, se fac că nu-i văd  nici pe cei mari nici pe cei mici, pe care îi lasă să se joace şi îi” supraveghează” până ce decid ei că trebuie să mai dea câte un exemplu şi să mai crească puţin la capitolul imagine. Să nu mire pe nimeni dacă în viitorul apropiat vom asista la noi cereri ale SRI, să nu mire pe nimeni dacă marele caz Beke va fâsâi.
Atentat sau lovitură de imagine?

vineri, 4 decembrie 2015

A mai trecut o Zi


OLYMPUS DIGITAL CAMERA
A mai trecut o Zi Naţională. Unii ar spune că a fost o zi mai frumoasă ca anul trecut, poate mai însorită,poate mai liniştită ca în anii precedenţi, fără certuri între preşedinte şi premier, fără huiduieli, dar şi fără Arcul de Triumf, la care se lucrează de doi ani la „reabilitare”. Eu nu ştiu ce e atâta de lucru la reabilitare, că doar Oprea a fost reabilitat de nu ştiu câte ori de 10 ani încoace,de toate partidele, toţi preşedinţii, toţi premierii, toate parlamentele inclusiv „tânărul” Iohannis care îl descoperă şi el cu partid cu tot. Ce să facem asta este, dacă Arcul de Triumf nu are parlamentari care să schimbe majoritate… aşa îi trebuie.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Eu cred că a fost o zi ca oricare alta, aproape ca oricare altă zi românească, nu doar Naţională. Dacă ne luăm după noul preşedinte al României Mari, nici vremea nu mai este cum vrea ea sau cum vrea Dumnezeu, nici porcul nu mai ştie când să umble cu paie în gură, acum cu atâtea războaie geofizice şi ziua de pescuit se poate planifica sau da peste cap după cum vor nişte antene.
Deci meteorologic ziua a fost mai caldă şi mai însorită decât anul trecut şi cele de săptămâna trecută, fapt ce a făcut ca în unele localităţi numărul românilor care au participat la activităţile dedicate Zilei Naţionale să fie mai mare, dovedindu-se încă odată că nu doar conştiinţa, ci şi sentimentele românilor sunt influenţate nu atât de durerile sau problemele sociale cât de foame, starea emotivă şi climă.
DEFILEAZA RANITII
La Bucureşti, aşa cum spuneam acum câteva zile, elementul de noutate al zilei l-a constituit, din partea organizatorilor, aducerea veteranilor şi răniţilor, infirmilor pentru a defila prin faţa corupţilor de la tribuna oficială, a celor care şi-au bătut joc de ei şi i-au tratat şi îi tratează cu indiferenţă dar îşi fac imagine prezentându-i „ca pe maimuţe” doar când le pică lor bine. Nu mai insist asupra subiectului l-am mai dezbătut. Sper doar ca la anul să îi văd pe răniţi şi veterani în tribuna oficială, iar pe cei din clasa politică târându-se în faţa lor.
Tot ca un reper al zilei va rămâne şi răceala şi indiferenţa preşedintelui care parcă regretă că a fost nevoit să coboare din Olimp pentru a simţi mirosul opincii. Prefăcându-se marcat de crima de la Colectiv pe care a exploatat-o şi o exploatează în continuare pentru a-i atinge telurile, domnul Iohannis a decis să nu mai dea recepţia la Cotroceni şi să nu participe nici la şedinţa extraordinară a Parlamentului dedicată Zilei Naţionale, având probabil alte treburi mai importante. Cineva spunea că e normal să nu participe, pentru că e doar ziua românilor nu a doamnei Carmen.
Dar nu e nimic, dacă domnia sa nu a vrut să „se bucure” în această zi, partidul altui preşedinte, având ca emblemă mărul Elenei, pe undeva prin Gorj, a depus o coroană de flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu, coroană pe care era scris „ La Mulţi ani!” Ăştia sunt oamenii politici ai României.
Nici românii de rând nu sunt mai breji, că doar politicienii din ei se trag, de ei sunt aleşi, votaţi, ştampilaţi.
Undeva în Moldova, nici nu mai spun unde, după ceremonie, oamenii s-au grăbit să taie panglicile tricolore care erau puse de autorităţi pentru a marca zonele de acces dar şi instalaţiile montate pe copaci. Aşa cum spuneam într-un articol anterior, a devenit un gest reflex pentru români să întindă mâna după orice este gratis, chiar dacă asta înseamnă însuşire a unui bun necuvenit, nu doar pomană.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Nici oltenii nu se lăsară mai prejos. La Craiova, când fu să depună coroana delegaţia PRM, ia-o de unde nu-i,…delegaţia, nu coroana. După câteva secunde de aşteptare, militarii care purtau coroana au purces spre a o depune la statuia lui Cuza, fără delegaţie, în timp ce la microfon era anunţată a doua oară delegaţia PRM. După ce coroana a fost depusă, au început să se adune şi reprezentanţii PRM care parcă veniseră de la Plevna, se priveau unii pe alţii neştiind ce se întâmplă, aşteptând să apară şi coroana lor.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Până la urmă au făcut şi ei câţiva paşi spre locul de depunere, fără coroana. Probabil nu au ştiu care aripă depune coroana, aripa Streinu, sau aripa Zăvoranu.
Tot la Craiova, când a venit rândul delegaţiei comunităţii elene, şeful acesteia, trecând peste protocol, a lăsat delegaţia în faţa statuii iar el s-a poziţionat lângă coroană, şi făcea semne disperate „fotografului” să îi facă o poză de familie că doar de asta venise omul acolo, să se imortalizeze lângă coroană.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Cum de ne rabdă pământul?
Şi dacă românii se poartă aşa, de ce ne mai mirăm că la Sfântu Gheorghe cu o zi înainte, un cetăţean minoritar înlocuise drapelul României cu steagul ţinutului secuiesc, considerând că aşa e normal.
opinca
Nu face nimic, s-a mai întâmplat să nu avem steagul cu noi, dar ne-am orientat, am pus opinca pe catargul parlamentului ungar.  Dar deocamdată, da, este normal ca maghiarii să se poarte aşa,  nu ştiu pe cine mai miră, că doar nimeni nu a luat nici o măsură nici când Tokeş a spus că 1 Decembrie e zi de doliu pentru el, nici când un alt minoritar a spânzurat o păpuşă reprezentându-l pe Avram Iancu, nici când un hocheist român a fost bătut de colegii de echipă maghiari, nici când o fată de 14 ani era pedepsită pentru ca a îndrăznit să poarte tricolorul în Covasna, nici când la un meci al naţionalei de hochei a României s-a cântat imnul secuiesc, nici când primarul din Sfântu Gheorghe nu a dat voie veteranilor din MApN să arboreze steagul naţional pe clădirea primăriei, nici când terenurile armatei din Covasna au fost cedate unei organizaţii paramilitare maghiare pentru a se instrui în vederea cuceririi autonomiei, organizaţie de care SRI-ul se face că nu ştie nimic. Nu am mai pomenit de declaraţiile „politice” ale atâtor reprezentanţi ai maghiarimii din ţară sau de peste graniţă care vorbesc despre autonomie şi regionalizare pe criterii etnice ca despre o obligaţie a guvernului român. Şi e normal să vorbească aşa atâta vreme cât toate guvernele şi preşedinţii s-au prostituat ridicându-şi kilturile în faţa UDMR din „interes naţional”. Domnul Iohannis, ca sas sadea le face şi el jocul stând cu pantalonii în vine în faţa UDMR, pentru că nu se ştie când va avea nevoie de ajutorul lor ca să ceară autonomia saşilor din mărginimea Sibiului şi retrocedarea imobilelor confiscate”abuziv”de justiţie.
base, orban tokes
Aşa că de ce ne-ar mai mira ultima ispravă a „concetăţenilor noştri” din aceeaşi zonă pe care şi Băsescu o frecventa des în concedii, ispravă care ne arată că atentatele cu bombe au devenit realitate şi în România. Dar despre acest eveniment mai pe larg în alt articol pentru că merită o analiză mai adâncă. Lucrurile sunt cel puţin ciudate şi apele nu sunt decantate.
Or mai fi fost şi alte gafe, alte evenimente mai mult sau mai puţin plăcute prin ţară, dar în mare, Ziua Naţională s-a cam banalizat, a devenit o zi în care declaraţiile politice ating cote fierbinţi, românii stau cu mâna întinsă la fasole cu cârnaţi, partidele îşi desfăşoară forţele ca să arate că există, vorba aceea, depun coroane deci exist, televiziunile se fac că întăresc sentimentul naţional, este singura dată când cuvântul patriotism sau chiar naţionalism nu mai sunt blamate, nu mai sunt privite ca o trăsătură ruşinoasă sau comunistă, oamenii au voie să spună, iar politicienii chiar se laudă că sunt români. În rest, înainte sau după această zi, nu este chiar recomandat să spui în gura mare aşa ceva, mai ales de când la conducerea tării au trecut minoritarii, cei cu dublă cetăţenie sau chiar dublă sau triplă subordonare.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Gata, mâine e altă zi, să nu mai fim sentimentali, ne aşteaptă lucruri serioase, trebuie să luptăm cu corupţia. Cu corupţii nu, ei au imunitate, corupţia nu are. Până la anul, să nu mai spuneţi că sunteţi români, că cine ştie supărăm pe cineva şi se dă vre-o lege care ne interzice. Pe mine nu m-ar mira.
LA MULŢI ANI TUTUROR ROMÂNILOR CĂRORA NU LE E NICI RUŞINE, NICI FRICĂ SĂ ÎŞI IUBEASCĂ ŢARA!
A mai trecut o Zi