marți, 1 august 2023

Proiectul de lege pentru optimizarea cheltuielilor cu pensiile cu caracter special -Cu cărțile pe față

 

Săptămâna trecută am postat un proiect de lege privind ”optimizarea” cheltuielilor privind pensiile de serviciu (așa cum sunt denumite în proiectul initiat de guvern, L4 la Senat, Plx-244 la Camera Deputatilor) sau pensii speciale cum sunt denumite in presa. Bineînțeles că erau incluse și pensiile prevăzute în Legea 223, pentru că practic proiectul avea ca scop tocmai aceste pensii, celelalte fiind mai mult sau mai putin vizate, dar trebuiau să fie introduse, în primul rând pentru a asigura o uniformitate de tratament în randul acestor pensii acordate in baza unor legi speciale, altele decat legea comuna, L263/L127, în al doilea rând pentru că și pentru ele stabileau anumite aspecte, privind limitarea cuantumurilor.

Nu am postat, în mod intenționat, decât textul legii, fără explicații privind origine sau efecte, fără comentarii pe marginea ei, din două motive:

  1. Am intentionat să aflu care este opinia celor interesați privind CONȚINUTUL PROIECTULUI, sperând ca cei interesați să o ”rumege” și să caute eventuale puncte slabe (chiar și cele de redactare, dar NU NUMAI) și să aducă completări, îmbunătățiri pentru că în definitiv asta dorim, o lege cât mai bună.
  2. Am promis lui Mateiaș, cel care este vioara întâi a acestui proiect, dar și mie,  că nu voi da niciun fel de detalii, până nu avem reacția cititorilor, pentru a nu le influența opiniile, știut fiind faptul că de regulă suntem tentați să analizăm persoana care scrie și mai puțin textul în sine, influențând critica obiectivă a documentului cu aprecieri la adresa persoanei.

Nu că a constituit o surpriză pentru mine slaba reacție sau contribuție a cititorilor în analizarea proiectului, așa cum credeam, temerile mi-au fost confirmate, dar speram să mă înșel.

Foarte puține reacții deși am postat proiectul pe paginile de FB ale militarilor. Câteva întrebări, legate de ”autorul” proiectului, și câteva legate de eventualele ”efecte” ale proiectului și atât. Pentru covârșitoarea parte a pensionarilor militari era mai important cine a întocmit proiectul, pentru a ști ce deget trebuie să ridice (comentariul cel mai des întâlnit pe mijloacele de socializare on line), cel mijlociu, sau degetul mare. Nu conta și foarte puțini au citit textul încercând să îl înțeleagă, dar mai ales să sesizeze care este scopul acestuia.

Cei câțiva care au citit textul și au făcut câteva comentarii pe marginea lui, au constatat că proiectul nu schimbă mare lucru și acesta a fost un motiv de mirare pentru unii, de bucurie pentru cei care se așteptau să li se ia iarăși din pensie sau de supărare pentru cei care ar fi vrut să mai primească ceva. Toți au păcătuit prin faptul că nu au înțeles nici până acuma, după ani de sfâșieri din pensiile militarilor, că :

  1. Din toate categoriile de pensionari, militarii au fost întotdeauna loviți și vor fi în continuare;
  2. Pensionarii militari sunt loviți pentru ca sunt superficiali, delăsători, lipsiți de inițiativă și SPIRIT DE CORP,  dezbinați, conduși în mare proporție de lideri orgolioși, nepregătiți, amatori de sinecuri și colecționari de tinichele, grade, bilete de tratament și fonduri publice.
  3. Clasa politică nu are nicio apăsare privind nu doar pensionarii militari ci nici măcar armata activă, apărarea țării, înzestrarea ei, suveranitatea și independența țării. Pentru cei mai mulți contează libertaea lor, pozițiile, șpăgile, menținerea la putere.
  4. Justiția nu a apărat niciodată drepturile pensionarilor militari ci doar pe ale magistraților, pentru asta folosindu-se de statutul militarilor cu care s-au”înfrățit” prin celebra decizie 20 din 2000 dar doar pentru a-și justifica pretențiile de mai târziu, nici pe ei nu îi interesează independența țării, ci doar independența lor financiară.
  5. Nimeni, din toate structurile/instituțiile/personalitățile statului nu are ca obiect de interes sau preocupare ARMATA. Contractele care se semnează pentru înzestrarea armatei sunt semnate în beneficiul celui care vinde, nu al celui care cumpără, chiar și de cei care cumpără, recte statul român, pentru că pe toți îi caracterizează poziția calului care bea apă și goana după spăgi și bani nemunciți. Chiar și împrumuturile sau proiectele din PNRR sunt despuiate și direcționate către firme căpușă.

În aceste condiții, cui să te mai adresezi, ce să mai faci? Am căutat și am întrebat diverși colegi cu relații prin lumea politică, dacă au un cunoscut, o rudă, militar în rezervă sau nu, care să introducă în Parlament o inițiativă parlamentară, un proiect, chiar acest proiect, spre a fi măcar discutat și aprobat sau respins, dar introdus măcar. NU AM GĂSIT.

Sunt convins că nu sunt singurul care a făcut aceste constatări. Toți ne plângem, iar liderii de asociații mari sau mici sunt primii care dau vina pe alții, dar EI CE AU FĂCUT pentru a contracara toate aceste piedici, pentru a le depăși ? Unica soluție ar fi fost O POZIȚIE ȘI UN MOD DE ACȚIUNE UNITARE care să urmărească cu adevărat interesele militarilor și ale ARMATEI, pentru asta a fost ”inventat” Forumul, dar când în componența sa sunt oameni, lideri care urmăresc destabilizarea şi chiar desființarea Forumului, când ne punem piedici între noi, nimeni altcineva nu ne va mai ridica de jos.

Când citind un proiect care te privește personal, te interesează doar cine l-a scris, nu ce conține, sau îți e lene sau imposibil să îl înțelegi, e inutil să mai ai pretenții să fii respectat și să ți se respecte drepturile. Toți cei enumerați mai sus, în cele 5 puncte, au înțeles de la bun început că militarii, activi si rezerviști sunt foarte ușor de manipulat, lovit, cumpărat, pentru că sunt dezbinați și comozi, ca să nu spun altfel.

Pe o altă pagină cu profil militar, Huhurez Blog, proprietarul, a făcut cea mai corectă descriere a mentalității care ne sufocă și ne-a adus unde am ajuns spunând:”Eu nu am interpretat propunerea lui Marin. Nici n-aș fi publicat-o dacă e-mailul nu-mi era inundat cu semnalarea teribilului document.

    6 mai 2023 la 23:46”  QED

Nu comentez mai mult, nu fac aprecieri la adresa blogului, am menționat acest fapt pentru că probează faptul că nu ne interesează esența, ci învelișul, proiectul nu face obiectul interesului, dacă nu știm cui aparține sau pentru că e scris de cine e scris.

Alții au sesizat faptul că proiectul ar lovi DOAR  în magistrați și piloți. Fără a urmări acest scop, fără a încerca să lovească în vre-o categorie anume, proiectul își propune să limiteze obținerea unor pensii peste limita bunului simț sau chiar a realității, posibilităților.

  •  Dacă toată lumea este de acord și mai ales chiar CCR s-a propunțat asupra principiului contributivității ca principiu sacru- DAR NU UNIC- de calcul al pensiei;
  • Dacă UE (deși umblând cu mai multe unități de măsură și în mai multe trepte) consideră că toate pensiile trebuiesc ALINIATE, dar atenție,  NU CALCULATE PE PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITĂȚII;
  • Dacă premierii de la ultimele alegeri până în prezent au dat ministerele pe mâna unor inconștienți care au propus legi sau PROIECTE INCOMPATIBILE CU VIAȚA ȘI POSIBILITĂȚILE FINANCIARO-ECONOMICE ȘI SOCIALE  ALE ȚĂRII;
  • Dacă întreaga presă face jocul guvernanților și fac din contributivitate regula numărul unu al subiectelor de presă,

atunci hai să aliniem cu adevărat TOATE PENSIILE  la sistemul contributiv, să le legăm de acest sistem sau de acest sistem de calcul și să stabilim că :

  1. Nicio pensie, indiferent în ce sistem sau cum este calculată, nu poate fi mai mică decât dacă ar fi calculată în sistemul contributiv. Asta prevede art 1(2) din proiectul propus.
  2. Pentru categoriile sociale cu atribuțiuni speciale, cum sunt cele din sistemul de apărare, paza, ordine si servicii, ca și altele care beneficiază de alt mod de calcul, acesta rămâne cel stabilit prin legile respective dacă legile respective au fost stabilite în baza unor argumente convingătoare și juste. Asta prevede art1 (3).
  3. Beneficiarii aceste legi sunt cei nominalizați la art 2, în care nu se includ cei care sunt plățiți în afara sistemului public, deci pensiile OCUPAȚIONALE, care sunt plătite din fonduri proprii (adică avocații).
  4. Plata pensiilor se face conform legislațiiei stabilite, din fondurile stabilite prin legile respective. Asta spun art 4 și art 9 din Proiect.  
  5. Toate pensiile vor fi calculate și plătite conform legislației dar se va compara cuantumul cu modul de calcul contributiv, pentru a se verifica dacă sumele calculate se înscriu în normele calculului contributiv astfel încât nicio pensie să nu fie mai mica decât cuantumul net calculat  pe principiul contributiv. Asta prevede art 5.
  6. Pentru cei al căror cuantum contributiv este mai mare decât cel stabilit prin legea proprie, se pune în plată cuantumul contributiv, diferența plătindu-se de la buget. Asta prevede art 7 punctul a.
  7. Pentru pensiile al căror cuantum  depășește partea contributivă, recte pensiile militare de stat, ale magistraților, și altele, diferența se plătește din Bugetul de stat, ca o compensare a specificului activității. De reținut faptul  că așa se întâmplă în prezent la toate pensiile cu caracter special, mai puțin cele militare. Această prevedere nu modifică modul de calcul sau sursa acordării pensiilor la nimeni, doar statuează faptul că există în cadrul pensiilor DE SERVICIU, (TOATE, deci inclusiv cele militare) o parte contributivă și una suplimentară.   Limita maximă de depășire a cuantumului contributiv, care se plătește din bugetul de stat ar trebui să fie, am zis noi, dublul contributivității, pentru că orice contribuție ar avea cineva, ar trebui să se mulțumească cu o contribuție a statului de valoarea contribuției sale. Asta este o sumă mai mult decât rezonabilă. Că în acest moment ar exista sau există pensii al cărui cuantum plătit în afara părții contributive depășește dublul părții contributive mi se pare exagerat, cu atât mai mult cu cât NIMIC NU JUSTIFICĂ O ASEMENEA SUMĂ.  Asta prevede art 7 litera b.

Acesta este rostul acestui proiect, care practic are următoarele  părți esențiale:

  • Definește, pentru pensiile militare, partea de contributivitate care nu poate fi (conform deciziilor CCR) sub nicio formă alterată, necesar pentru protejarea pensiilor militarilor, lovite de atâtea guverne și guvernări ”fanariote”;
  • Stabilește un cuantum maxim calculat pe baza părții contributive, îngrădind excesele salariale sau de calcul a pensiei din cadrul categoriilor ”speciale”, eliminând din discuții expresia ”pensii nesimțite” și oprind abuzurile;
  • Aliniază, TOATE PENSIILE LA SISTEMUL DE CALCUL CONTRIBUTIV, închizând gura celor care urlă că unii pensionari nu au contribuit la pensie sau nu au pensiile calculate contributiv.
  • Împacă atât cererile CE, cât și legislația existentă, sau pretențiile unora care nu mai au loc de pensiile militare, definind și stabilind pentru toate pensiile,  partea contributivă  și raportarea la calculul contributiv.
  • Magistrații nu vor putea ataca legea la CCR sau dacă o vor ataca contestația nu va fi admisă, pentru că CCR s-a pronunțat deja și a spus că doar partea contributivă nu poate fi micșorată, în rest, guvernul are dreptul să facă ce vrea cu pensiile sau partea de pensie necontributivă. Ori chiar și magistrații vor avea asigurată partea contributivă, chiar și dublul ei, ceea ce este mai mult decât suficient. Din câte știu eu, singurele vietăți care au 4 stomacuri în loc de unul, sunt bovinele.
  • Chiar dacă cineva va mai intenționa să jupoaie anumite pensii, nu doar mărirea ci și diminuarea pensiilor va fi limitată și ”aliniată” la cuantumul contributiv sub care nu poate umbla nimeni, ceea ce oferă pensiei (deci și pensiilor militare) o PROTECȚIE în fața fanarioților.

Asta a urmărit și urmărește acest proiect, asta așteptam să comenteze și să observe cititorii, inclusiv marii lideri de asociații și posesorii de bloguri sau pagini de FB care ”luptă” pentru binele națiunii. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, de ce să fi cerut eu? Pe toți i-a interesat doar de cine a fost întocmit proiectul, nu ce conține.

Acesta este proiectul pe care l-am înaintat și premierului și unei persoane din conducerea MApN pentru a fi eventual implementat dacă nu mai fac față presiunilor privind desființarea pensiilor militare, dinăuntrul sau din afara sistemului militar sau al țării. Există o singură problemă. Dacă acest proiect nu va fi introdus înainte de modificarea legii pensiilor contributive, proiect care va schimba radical modul de calcul al pensiilor civile și care va scoate din calcul indicele de corecţie- acum e 1,42, nu va mai ajuta prea mult, pentru că atunci pensia calculată contributiv va fi mult mai mică decât este acum. Așa ca ori cât mai urgent, ori deloc. Tocmai de asta am înaintat acest proiect încă din vara anului trecut și nu l-am mai supus ”oprobiului public” dar și pentru că până să îl citească și înțeleagă cei interesați, ar fi durat 10 ani și ori murea măgarul, ori cădea samarul, ori cîrtițele din interiorul asociațiilor ar fi jucat rolul ”avertizorului public.”

PS: Unii comentatori s-au legat inclusiv de unii termeni, din titlul sau conținutul legii, fără a sesiza că sunt termeni luați intenționat din PNRR, pentru a le fi mai ușor celor care au inițiat PNRR-ul și îl ridică pe toate ”stadioanele” de dezbateri, să îl înțeleagă și să vadă că le respectă pretențiile.

Proiectul de lege pentru optimizarea cheltuielilor cu pensiile cu caracter special -Cu cărțile pe față

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.