joi, 21 decembrie 2017

O nouă premieră la MApN




Blogări-m-aș și am cui

Așa cum am spus acum aproape o lună, Ministerul Apărării Naționale, la inițiativa Șefului Statului Major al Apărării a organizat o serie de întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor militarilor. Marți, 12.12.2017 la sediul MApN a avut loc o nouă întâlnire, de data aceasta cu o parte din bloggerii și jurnaliștii on line care abordează cu preponderență subiecte militare. Am spus o parte, pentru că bineînțeles nu au fost invitați toți, nu știu care au fost criteriile de selecție, dar din câte am înțeles, deținătorii unor pagini destul de cunoscute în sfera internauților de profil militar nu au avut o adresa de mail sau un număr de contact afișat pentru a putea fi contactați. Pe de altă parte, au fost și pot fi nemulțumiți și în rândul unor publicații cunoscute, care însă nu făceau obiectul întâlnirii, pentru că nu a fost o Conferință de presă ci  o întâlnire informală cu cei care abordează cu preponderență tematică militară. Scopul acestei întâlniri a fost nu neapărat de a da răspuns unor întrebări sau de a rezolva problemele armatei sau ale bloggerilor, nici chiar de a face o agapă la sfârșit, cum insinua cineva la precedenta întâlnire, ci de a arăta disponibilitatea organizatorilor către o relație deschisă cu cei invitați, de cunoaștere reciprocă și la nivel personal, nu doar on line și de a identifica aspecte și puncte în care eforturile pot fi conjugate pentru o revigorare a puterii armatei și cunoașterea mai corectă a problemelor de către toți cei interesați. Sub acest aspect inițiativa merită toată lauda pentru că demonstrează faptul că cel puțin la nivelul SMAp există interes pentru o reală cunoaștere a opiniei celor care chiar dacă nu (mai) activează în armată, sunt preocupați de soarta ei, mai mult chiar  decât cei care îi stabilesc legile.

La întîlnire au participat din partea conducerii Armatei, ministrul Fifor (la început) și generalul Nicolae Ciucă, care l-au avut alături pe colonelul Constantin Spînu, șeful Direcției Informare și Relații Publice a Armatei, lt.col Alin Preda, care are în păstorire în cadrul DIRPA comunicarea On line, și maiorul Dan Nistor care am înțeles că -și asta a fost o surpriză plăcută pentru mine- va coordona activitatea de relaționare a SMAp cu presa si asociațiile militare sau civile, o noutate pentru organigrama SMAp.

Înființarea acestei structuri dovedește mai mult decât orice discuție, faptul că s-a constatat că și la acest nivel este nevoie de o structură specifică dar mai ales că se dorește cu adevărat o continuare, permanentizare  a colaborării reale această zonă a societății, că doar nu înființezi structuri noi pentru o activitate de o lună. Eu am certitudinea că cel puțin la acest nivel, militarii, în acest moment  au un sprijin real în conducerea SMAp.  Sper să nu mă înșel, sau mai bine spus să nu fiu înșelat în așteptările și percepția mea.  Și mergând mai departe, nu pot să nu constat că deocamdată, Șeful SMAp are sprijinul real al ministrului, pentru că acesta a aprobat înființarea noii structuri.  Cei care vor trage grăbiți concluzia că Neacșu s-a tâmpit sau a trecut în tabăra cealaltă și se pune bine cu șefimea, să tragă mai întâi aer în piept și să încerce să judece realist trecând peste nemulțumirile sau orgoliile specifice.

Ca invitați au participat trimiși sau reprezentanți ai următoarelor pagini on line: Resboiul, haribm.blogspot.ro, Linia de Miră, pagina Liga militarilor, Alexandru Grumaz, Aripi Argintii.ro, Civitaspolitics, Global-def.com, Radu Dobrițoiu , Suntemromania.blogspot.ro și  În Cuiul Cătării. Așa cum am mai spus, lista putea fi mai lungă, dar mai depinde și de seriozitatea unor pagini, nu neapărat a celor ce le moderează, dar și de impactul acestora asupra vieții militare. Oricum eu am sugerat ca data viitoare lista să fie cât de cât mai consistentă sub toate aspectele, și calitativ, și cantitativ pentru că mai multe capete, ca și mai multe pietre, produc mai multe scântei în rostogolire.

Armata ca pasiune
Întâlnirea nu a avut o tematică anume, cu atât mai mult cu cât unii, ca și în prima întâlnire cu reprezentanții asociațiilor, ar fi putut interpreta că s-a încercat canalizarea discuțiilor pe subiectele pe care le-a dorit organizatorul, așa că după un scurt cuvânt de bun venit al amfitrionilor, s-a trecut, în ordinea așezării la masă, la discuții. Am fost plăcut surprins să văd la unii copii (până în 35 de ani, bănuiesc) nu doar o aplecare către  ci chiar  o cunoaștere a tehnicii militare.

Unii dintre tinerii de azi au făcut o adevărată pasiune pentru tehnica și noile apariții de tehnică militară și nu știu de ce, parcă văd că în anii ce vor veni unii dintre ei vor ști mai multe despre această tehnică, vor fi mai la curent cu evoluția acesteia pe plan mondial decât mulți dintre analiștii și specialiștii militari consacrați, care se cred Guru pe unele posturi tv. Aș spune că specialistul Antenei 3 este deja depășit, nu că l-aș fi considerat premiant, dar se face mult fum împrejurul lui. Este adevărat acești tineri sunt mai mult interesați de problemele de dotare a armatei ( materialismul dialectic de altă dată) și mai puțin interesați de latura ”umanistă” a vieții militare, unde cu adevărat nu pot concura cu cătanele, dar astfel de întâlniri sunt numai bune pentru o informare reciprocă pentru a avea toți o viziune mai de ansamblu asupra fenomenului militar,  pentru că politica de apărare nu înseamnă numai achiziționarea de tehnică.
Armata pe pâine

Cei mai purii sau cu experiență militară activă,  au abordat și alte aspecte, cum ar fi cele legate de organizarea MApN, relaționarea SMAp cu unele departamente ale ministerului care ar avea o oarecare independență față de șeful SMAp, ceea ce în opinia unora dintre invitați e discutabilă având în vedere că Șeful  SMAp este totuși șeful apărării și practic ar trebui să aibă un cuvânt de spus în toate aspectele care țin de funcționarea armatei ca un întreg, iar acest lucru nu excede, ci dimpotrivă este cuprins ca obligație a acestuia.

S-a mai discutat aspectul avansărilor pe barbă, cu liste trimite de unele asociații și aprobate așa cum sunt trimise doar din dorința de a se crea o imagine de democrație de fapt prost aplicată, sau pentru (cel puțin până acum cam așa a fost),a face din aceste asociații cățelul care să dea impresia că ”au fost consultate masele”. Sper să se facă ceva în această privință și să ne întoarcem cu fața la datorii, nu la recompense. Cineva a propus ca să fie înființate, după model american funcții de secretari de stat și la nivelul statelor Majore ale Categoriilor de forțe. Cu tot respectul pentru colegul care a lansat propunerea eu aș întreba: Cu ce scop? Nu e de ajuns cât ne-au ”civilizat” capetele politice așa puține câte au fost la conducerea ministerului, acum mai băgăm coadă civilă și la categorii de forțe? Nu ne ajunge cât și-au bătut joc de armată, nu ajunge câte pupile au căpușat   ministerul, mai băgăm și la forțe?  Păi atunci hai să reinventăm comisarii politici și să înființăm funcții de secretari de stat degeaba și la brigăzi și batalioane. Probabil ideea este bună în altă parte, dar la noi mai trebuie să treacă 100 de ani până să găsim oamenii care să o aplice conform cerințelor. Eu zic să lăsăm mai întâi clasa politică să dovedească că știe ce înseamnă apărarea națională, că știe ce înseamnă viața de militar, că știe ce înseamnă respectul față de cei ce își dau viața pentru scaunele lor și după ce se vor termina Olguțele și Bocii din politică să vedem ce e de făcut. Cum spunea și prietenul ăla mic din reclama la biscuiții Oleo, ”nu cred că sunt pregătiți”.  S-ar putea ca vremea asta să nu o apuce nici urmașii urmașilor noștri, așa cum uite, nici urmașii urmașilor lui Delavrancea nu  moștenesc Moldova.
Nimic nou pe frontul pensiilor
Revenind la subiectele discuțiilor, pentru cei ce stau cu întrebarea pe vârful buzelor, informez că nu s-au discutat aspecte privind pensiile, nici nu aveam cu cine vorbi, factorul politic a fost nevoit să plece iarăși cam la jumătatea activității, exact când îl aveam în cătare.

Așa că nu am ce informații să dau despre acest subiect. Cred însă că a fost destul de explicit răspunsul de acum o lună al domnului Fifor când a spus că nu sunt fonduri și că nu se poate renunța la ea, dar se va proceda probabil ca la civili, deși până acum varianta care trebuia să se aprobe azi în plen era mai rea ca la civili, adică ACTUALIZARE ZERO. Oricum, acest subiect, având în vedere calitatea celor prezenți, oricum nu putea fi dezbătut, decât dacă erau prezenți mai mulți din rezerviștii care dețin pagini de blog cu impact asupra internauților. Vrem nu vrem, lumea pensionarilor MApN este totuși mică, civilii care o frecventează o fac ca să aibă de cine să se ia, sau pe cine să își verse obida. În plus,  la această oră, conducerea politică este mai interesată să atragă civili în armată decât să rezolve problema militarilor, cu atât mai puțin a celor care dispar în număr de cam 250 din lista de asistați.
Mai au militarii dinți?
Aștept să văd și eu care va fi reacția asociațiilor după ce vor primi ordonanța Olguței direct în moalele capului, dacă vor înțelege ceva sau o vor lălăi ca și până acum. O vorbă românească spune că Dumnezeu îți dă,dar nu îți și pune în traistă.

Cineva spunea la această întâlnire –parcă mi-ar fi luat vorbele din gură- că prea mult așteptăm să facă alții ceva, sau să ne spună șefii ce să facem, armata, și cea veche și cea nouă, nu are inițiativă, parcă avem plumb în creier, așteptăm să ne dea alții soluții chiar și acolo unde soluția e la noi în cutie. Cea craniană. Așa este, nu ne ajunge că ni se dau posmagi, îi mai vrem și muiați.
Închei în speranța că fiecare va înțelege ceva din această porție de posmagi.
O nouă premieră la MApN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.