luni, 20 iunie 2016

Analize …matematice


Nicusor Dan la Cotroceni

Nici nu au trecut bine alegerile,   că deja au început jocurile de gleznă. De la preşedinţi actuali sau foşti, la procurori  şi oameni politici – sper că nu am comis un delict de pleonasm- toată lumea a ieşit pe strasse  pentru că viaţa e scurtă şi dacă nu faci ce trebuie când trebuie se cheamă că doar te consideri informat.
Şocant, Băsescu nu s-a privit niciodată în oglindă
Băsescu, fostul preşedinte al guberniei România, a ieşit printre primii  pe sticlă cu râsul inconfundabil  şi sabia lui Zorro în mână, luptând cu corupţia din sistemul juridic şi clasa politică. Dacă te-ai născut mâine şi nu ai apucat să ştii ce a făcut cât a fost preşedinte, ascultându-l mai că îţi vine să ieşi în stradă, să ceri alegeri prezidenţiale anticipate şi să îl alegi. Din păcate -pentru el- nimeni nu s-a născut mâine.  Dar nu ar fi exlus ca românii de peste Prtut  să se nască mâine şi atunci să te ţii.
Domnul Băsescu  dă frâu liber curvăsăriei în PMP lăsându-i pe  consilierii aleşi prin unele consilii locale şi judeţene să “ facă majoritate”  cu cine pot şi după interesul propriu. Majoritate cu doi  oameni, e de râs dar se întâmplă în România.   Adică ce statut, ce principii, ce interes de partid, interesul şi punga personală contează, că doar aşa a făcut şi el şi uite ce bine trăieşte. Deci cei doi-trei aleşi ai PMP care au apucat locuri prin unele consilii pot să se alieze cu cine vor ei. Aşa se face că deşi PSD spera să “formeze majoritate” în consiliul Judeţean Ilfov  oferind PMP funcţia de preşedinte al CJ Ilfov, PNL –ul a reuşit să îi cumpere, oferindu-le fiecăruia din cei doi aleşi ai PMP câte o funcţie de vice. E adevărat, PMP nu se mai poate lăuda ca partid cu o funcţie de preşedinte, dar cei doi colegi au  fiecare câte o funcţie, semn că s-a negociat la persoană, nu la partid, cu aprobarea domnului  Băsescu. Nu e rău!. Tot domnul Băsescu se face că loveşte în protejatele sale, Kovesi şi Stanciu, dar asta e aşa de ochii lumii, să nu spună cineva că ar fi favorizat de o justiţie care nici până acuma nu a reuşit să îl găsească vinovat de ceva. Şi aşa,  pentru îmbrobodirea proştilor, domnul Băsescu o “loveşte “ puternic pedoamna Kovesi declarând “Eu n-am văzut încă un înalt demnitar al statului român să mintă cu atâta nonșalanță”. Extraordinar, şocant, incendiar, din declaraţie rezultă că domnul Băsescu nu s-a privit niciodată în oglindă.
Iohannis şi tehnica
Fără îndoială, preşedintele încă în funcţie, Klauss Iohannis, este cel mai cosmopolit şi mai tehno-cras preşedinte ever. După ce a fost ales preşedinte prin facebook, domnul Iohannis îşi continuă periplul tehnologic, cerând demisii prin SMS. Nu ştiu dacă a luat obiceiul de la buna sa prietenă Simona Halep care şi-a concediat antrenorul în acelaşi mod, dar oricum este şi el în top cu această invenţie cotroceană. Deoarece MRU a supărat-o urât de tot pe sultana favorită Kovesi, domnul Iohannis  după ce a încercat să pună ordine în sisteme fără a reuşi,  între două vizite, din fuga avionului,  pentru că nu mai are timp de stat prin ţară, i-a dat un SMS lui Alifie cerându-i să îşi scrie demisia, probabil tot prin SMS.  Numai că MRU nu prea vrea, el cică i-ar fi răspuns: “ să mă demităcine m-a propus! Ce Traianul meu!“ Ete poznă, că acolo Iohannis nu are putere, pentru că nici Merkel, nici Hillary, nici Haisam, nici agenţii MOSSAD şi nici măcar Putin,  nu îl pot convinge pe Traian să îl retragă pe MRU, iar Iohannis nu prea are motive palpabile să îl schimbe fără să fie acuzat de dictatură. Iar cum el stă cam prost la capitolul explicaţii, el ar dori să fie informat că MRU şi-a dat demisia. Mare problemă  mare, Codruţâ plânge, unii s-au apucat de dezgropat morţi, doar doar MRU îşi lasă pantalonii jos de bună voie, dar Băse nu şi nu. Tot domnul Iohannis se anunţă profund îndurerat pentru decesul a 50 de americani în Orlando. Ca să vezi. Când a aflat că mii de români au murit din cauza infecţiilor din spitale, domnul Iohannis s-a declarat doar informat. Acuma e îndurerat. Nene Klauss, păstrează durerea pentru evenimentele care vor veni, pentru că tare îmi e teamă că în curând Marea Neagră va deveni Marea Roşie şi nu te văd bine, epuizezi durerea şi rămâi cu rînjetul ăla lipit pe faţă.
Happy birthday mister president!
Televiziunile  se omoară să ne arate imagini dis de dimineaţă de la poarta DNA. Acolo, ce să vezi, coadă ca la ouă pe vremuri. Se pare că doamna Kovesi, auzind că nu mai are voie să prezinte oameni cu cătuşe pe post, s-a reprofilat şi a trecut pe prezentarea cozilor la DNA ca să vadă tot poporul şi străinii de afară, cât se luptă ea cu corupţii, cum îi asaltează aceştia porţile încât săracul portar nu mai face faţă. Nu au sală de filtru sau aşteptare, oamenii aşteaptă fară. Mă aştept ca data viitoare  să avem imagini cu mascaţi chemaţi să împrăştie lumea care se bate să intre să dea declaraţii şi protestatari care cer să le fie respectate drepturile şi să fie şi ei primiţi de doamna Laura. Hai că suntem  în top.  Cu totul şi cu totul întâmplător, prin zonă s-a nimerit şi domnul Dragnea şi cum nu mai putea fi umilit cu cătuşele, l-au pus la coadă. Cu totul şi cu totul întâmplător, astăzi este ziua domnului Iohannis şi ce cadou mai frumos  putea să îi facă doamna Kovesi  domnului  preşedinte, decât imaginea cu domnul Dragnea   la prima oră la DNA. Happy birtday mister president! Dar biroul de presă al PSD a declarat că de fapt Liviu Dragnea nu avea treabă la DNA, lui i s-a făcut rău lângă sediul DNA şi până să îşi revină, se făcuse coadă. Normal că după ce şi-a revenit, nu mai era prost să plece, doar era primul pe lista doamnei Kovesi şi nu voia să piardă ocazia să îi dea cu tifla lui Coldea.

Victoraş, ai grijă de casete
Tot acuma aflăm că Athanasie Stănculescu, generalul cu piciorul în ghips după numele dat de pielile roşii, a făcut o comoţie cerebrală şi este în comă. Ştirea îmi este oarecum indiferentă. Mă îngrijorează soarta lui atât cât mă îngrijorează soarta oricărei fiinţe umane şi efectiv îi doresc sănătate, dar ştiu oameni care se roagă efectiv pentru zilele şi viaţa lui şi mă gândesc la Ion Iliescu, Petre Roman,  Virgil Măgureanu, Voican Voiculescu şi mulţi mulţi cetăţeni “de bine” implicaţi în marile adunări ale românilor şi minerilor din anii 90. Nu ştiu cine îşi mai aminteşte, dar domnul Stănculescu spunea cândva că ar avea nişte casete înregistrate cu date,  fapte   şi nume concrete despre organizatorii acelor evenimente din istoria ultimilor 27 de ani, casete care vor ieşi la iveală dacă i  se întîmplă ceva. Până acuma nu i s-a întâmplat mare lucru, dar uite că acuma e aproape de un eveniment major şi mulţi nu ştiu dacă acest eveniment intră la categoria “mi s-a întîmplat ceva”. Cum nu ar fi exclus ca acele casete să vadă lumina zilei după ieşirea din scenă a lui Stănculescu, să nu vă miraţi dacă nu o să-i mai vedeţi pe stradă pe cei numiţi mai sus, este posibil să fie văzuţi pe la Muntele Athos, mormântul lui Arsenie Boca, sau chiar Mormântul Sfânt rugându-se pentru viaţa lui Victoraş. Doamne cât de iubit este.
Nicuşor Dan cere căderea guvernului
Nicuşor Dan, ultima Novă pe cerul Dâmboviţean omul care va dansa o vară, profită şi el de val şi se dă cu placa. După ce i-a fost respinsă cererea de renumărare a voturilor în sectorul 1, după ce Firea, împinsă de Dragnea, şi-a retras oferta  de colaborare în primărie, după ce la protestele organizate de cocoaşa galică Clothilde la Universitate au venit doar câteva sute de simpatizaţi, domnul Nicuşor Dan vrea nici mai mult nici mai puţin decât să impună peneliştilor preşedintele pe care îl vrea el. Pe el nu îl interesează că cel pe care îl vrea el la conducerea PNL  este premier, nici că nu l-a întrebat nimeni ce vrea,  el îi anunţă pe liberali că dacă vor să facă coaliţie cu el, adică să îi ia în barca lui care e pe val, nu pe scufundare, trebuie neapărat să schimbe cârmacii şi să îl pună pe Cioloş în frunte. Păi dacă Cioloş va fi numit preşedinte al PNL , aşa cum vrea domnul Dan, ce ne facem cu guvernul de tehnocraţi?  Cei care nu cunosc cum a ajuns Nicuşor unde este, nu ştiu ce să mai creadă, al cui om este, al lui Iohannis sau al lui Dragnea, pentru că ăsta cam vrea să dea jos cu guvernul Cioloş. Ascultându-l nu ştii ce vrea de fapt, binele PNL-ului ( ceea ce nu este oricum garantat) sau căderea guvernului? Cei care ştiu însă, cine îl trage de sfori şi pe sfoară, nu se miră, doar aşteaptă.Să nu uităm că Nicuşor este unul din cei invitaţi de Iohannis la Cotroceni pentru “consultări” după incendiul de la Colectiv. Şi să nu uităm şi cine a fost chemat acolo şi cine a făcut selecţia. Fiecare pasăre, pre limba ei piere.
Analize …matematice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.