Un principiu NKDV spune : “Daţi-ne omul. Dosarul îl facem noi”-Soljeniţin-Arhipelagul Gulag
Căpitanul nu părăseşte corabia decât după ce îi dă foc
Cine ar fi spus acum nu mai mult de 30 de zile că Elena Udrea va avea
vre-o şansă să ajungă măcar pe un loc pe podium în primul tur de
scrutin, ar fi fost considerat nu nebun ci pur si simplu total aerian.
Oricine, mai puţin Băsescu. Până şi Elena Udrea o spunea aşa în vârful
limbii, nu numai pentru că e sâsâită ci pentru că nici ea nu credea în
şansele ei. Oricum ea spunea şi făcea ce îi spunea Băsescu şi aşa va
face în continuare, pentru că din punct de vedere politic ea este
creaţia lui şi, aşa cum a spus singură, nici ea nu ştie de ce crede el
că ar merita să fie preşedinte. Ce crede el este însă oricum lipsit de
importanţă, important este ce face. Iar ce face, se vede.
De un an şi mai bine, Băsescu lucrează la curăţarea drumului pentru
candidatura ei. Când a spus prima oară că România trebuie să aibă un
preşedinte femeie, chiar fără a o nominaliza, toată lumea a râs. El a
hăhăit în stilul propriu, gândind ”lasă că vedeţi voi” dar nimeni nu l-a
luat în serios, pentru că toată lumea considera că Băsescu este
terminat politic, că i se termină mandatul şi că după Cotroceni urmează
Rahova sau Poarta Albă. Cel puţin aşa ne asigura Ponta, cel care se vrea
şi se crede noul Băsescu. Numai că este greu pentru orice om cu
judecată să creadă că un om care are dulapurile garnisite cu dosare şi
schelete ale tuturor amicilor şi duşmanilor inclusiv Ponta, poate să
dispară aşa brusc, când vor adversarii. Eu am spus de mult că Băsescu nu
şi-a spus ultimul cuvânt şi nu va cădea, iar atunci când va fi să cadă,
nu o va face fără să tragă după el sau să împingă pe alţii care să-i
amortizeze căderea.
Candidatul şi dosarul
Am spus de un an şi ceva că aceste alegeri vor fi marcate de dosare
şi zăbrele, că vor depăşi în evenimente şi lovituri, în „surprize” şi
sacrificii tot ce a fost până acum. Nici nu a început bine campania
oficială şi avem deja victime „colaterale”, fiecare parte încercând să
demonstreze cât de corupt este celălalt, nu cât de cinstit este el,
pentru că aşa ceva nu poate dovedi nici unul. Dintre toţi, perdanţi
siguri sunt cei care nu au intrare la Justiţie, adică PNL-iştii şi
celelalte partide mai mici şi fără veri, cumnaţi, naşi, fini sau colegi
de şcoală procurori. Aşa se face că celeritatea a devenit cuvântul de
ordine, iar viteza cu care se soluţionează sau se pun pe rol dosare
pitite sau amânate de ani de zile, poate crea ideea că justiţia a intrat
pe un făgaş normal. Probabil că unii se şi laudă cu asta, dar adevărul
este că singurul motiv care a făcut ca bolovanul justiţiei să se
rostogolească aşa de vertiginos este nevoia de a înlătura toate
piedicile în calea celor care ţin coarnele justiţiei în frâu, Ponta şi
Băsescu. Pe orice post de televiziune te-ai uita, nu vezi decât dosare
de candidaţi corupţi sau înconjuraţi de oameni corupţi, toate prezintă
numai bube şi puroi supurând dar ale celor din partida adversă, nicăieri
nu vezi un om”sănătos”, peste tot corupţie şi înşelăciune. Concluzia pe
care o tragi privind această campanie este că nici un candidat nu este
cinstit, nici unul nu merită să fie ales preşedinte, nici un partid nu
are un om măcar curat pe care să îl propună ca preşedinte,toţi
candidaţii, oriunde ar candida sunt mânjiţi. Prefabricate sau nu, toţi
au dosare.
Pârtieeeeeeeeeeee!!!
Pe partea stângă este clar, Tăriceanu este pus să culeagă stângacii
din dreapta, Vadim îşi joacă în continuare rolul de victimă deşi nici el
nu ştie dacă îl mai susţine cineva când propriul partid e bulversat,
iar DD continuă serialul. Pe dreapta, se lucrează intens la curăţirea
liniei pentru doamna Udrea. Diaconescu a ieşit ca Pavel Chinezu cu un
şut în dinţi, Macovei joacă rolul dizidentei ca să spargă cât mai mult
dreapta, Meleşcanu merge pe cartea vinovatului fără vină deşi ştie şi el
ca şi Vadim că nu are nici o şansă, dar a primit şi el ordin să se facă
că candidează. Doamna Macovei a intrat în joc tot în sprijinul Elenei,
ca să nu se întrebe misoginii ce caută o femeie la Cotroceni, să preia
ea loviturile acestora şi să îi lase Elenei timp să se ocupe de
„problemele mai serioase”. Ea joacă rolul lui Zorro, acel Zorro
justiţiar care până la urmă dispare călare pe calul lui fermecat, fără
nici o pretenţie. Apropo de Zorro am citit recent un banc cu un individ
adus în faţa judecătorului pentru că a violat o călugăriţă. Acesta a
adus în apărarea sa faptul că el de fapt este gay aşa că nu a comis
violul premeditat. Bine, îi spune judecătorul, dacă eşti gay de ce ai
violat-o pe măicuţă?- Păi de la spate mi s-a părut că e Zorro, a răspuns
împricinatul. Încheiat anecdota. Ceilalţi fac joc de glezne, este clar
că s-au pus pe listă pentru imagine şi ca să poată povesti nepoţilor că
au candidat la Cotroceni, sau ca să ia şi ei bani de la buget pentru
campanie, căci cheltuielile vor fi minime, umflate însă pe hârtie, ca
banii daţi pe licenţele Microsoft şi uite aşa „iepurii” se vor face şi
ei cu un ban cinstit primit de la buget.
Atenţie, cad capete!
Când am spus că Băsescu e diabolic, am ştiut ce spun. Repet, chiar
dacă o să se creadă că asta înseamnă că îl laud sau apreciez, este însă o
pură constatare, despre Băsescu se poate spune orice, dar absolut
orice, nimic nu este exclus, mai puţin faptul că ar fi prost şi nu ar
şti să manipuleze şi să şantajeze. Ce se întâmplă acum cu Fenechiu,
Romeo Stavarache, Horea Uioreanu,Aristotel Căncescu, grupul Microsoft,
grupul Loteria, Iohannis, nu sunt nici coincidenţe nici dovezi că
justiţia, DNA-ul lucrează, ci dovada faptului că se curăţă culoarul
pentru candidata din Pleşcoi. Am mai spus înainte de a se anunţa
candidaţii şi a începe scandalul Iohannis, că acesta nu va apuca să
intre în competiţie iar dacă va intra va intra pe targă respirând prin
aparate. Deja e în genunchi, au fost loviţi şi vor fi loviţi toţi
sponsorii, iar el va fi doborât de incompatibilitate şi dosare. Cine
crede că CCR îi va da verdict favorabil lui Iohannis, visează. Nici
Ponta, deci nici judecătorii PSD şi nici cei numiţi de Băsescu nu îl vor
lăsa preşedinte dacă se va ajunge la ei. Băsescu a manipulat de mult
ieşirea lui Antonescu din joc atât la partid cât şi la prezidenţiale,
Iohannis a fost încurajat să candideze primind „în secret” asigurări că
dreapta îl va susţine, din cauza asta nu a candidat din prima madam
Udrea, ca să îi dea impresia lui Iohannis că Băsescu îl susţine pe el în
dauna lui Antonescu sau Cristian Diaconescu şi uite aşa alianţa PDL-PNL
l-a nominalizat pe Iohannis cel agreat de „toată dreapta” adică exact
ce îi trebuia lui Băsescu, pentru a da cu el de pământ, iar la asta
lucrează şi Ponta, aşa că Iohannis este deja mâncat. În plus, PDL, cu
sau fără Buldog, joacă în continuarea cartea lui Băsescu, singura carte
câştigătoare pentru ei. Din cauza asta Boc şi ceilalţi simpatizanţi nu
au ieşit din partid şi nu s-au înscris în PMP deşi sunt băsişti pe faţă,
ca să poată să sară la gâtul conducerii noii alianţe sau noului partid
după ce Iohannis se va face de râs şi să schimbe orientarea către
Băsescu.Nu este exclus ca odată cu căderea lui Iohannis în PNL să cadă
şi Blaga din PDL, pentru că a pariat pe un cal mort, şi să treacă Boc la
volan. Cam asta se urmăreşte.
Urma bate turma
Interesant jucată cartea cu cei doi membri PMP introduşi în dosarul
Microsof, pentru a „da exemplu” . Imediat partidul lui Udrea i-a
„repudiat” a dat verde investigării lor cu două scopuri: 1. Să creeze
imaginea că ei, membrii PMP sunt curaţi şi nu acceptă corupţi sau măcar
suspectaţi de corupţie în partid, şi 2, să dea „exemplu” şi să îi facă
pe cei din celelalte partide să le urmeze exemplul, să dea verde la
cercetarea celorlalţi. Dacă vă uitaţi de ce sunt învinuiţi cei de la PMP
veţi constata că sunt nimicuri, un amărât de abuz care nici măcar nu e
dovedit şi s-ar putea să nici nu fie, iar ei vor fi achitaţi sau vor
primi ceva cu suspendare în timp ce ceilalţi implicaţi sunt învinuiţi şi
vor fi condamnaţi pentru fals, însuşire de foloase necuvenite, fraudă,
şi altele în formă agravantă, de te doare capul numai citind acuzaţiile.
Bine jucat, din nou Băsescu s-a dovedit maestru.
Aşa se face că până la urmă în turul 2 vor ajunge Udrea, şi Ponta. Să
vă ţineţi bine, între turul 1 şi turul 2 va exploda bomba şi în ceea ce
îl priveşte pe Ponta, va păţi şi el ce va păţi Iohannis, astfel încât
Udrea va avea nu culoarul ci uşa deschisă la Cotroceni iar Băsescu va
veni să alimenteze maşina de la guvern. Nu mă înjuraţi dacă va fi aşa.
Nu eu am aranjat toate astea, eu doar le-am văzut. Dacă se va întâmpla
aşa de vină sunt cei care acum bagă capul în nisip, şi strigă că Băsescu
e terminat.
Un scenariu de coşmar dar nu imposibil
" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
sâmbătă, 11 octombrie 2014
Un comentariu:
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Legea privind anularea interdicției cumulului pensiei cu salariul a fost promulgată pe data de 14.10.2014
RăspundețiȘtergere