marți, 10 ianuarie 2012

UN PREŞEDINTE , DOI PREŞEDINŢI

Citeam mai dăunăzi prin presă că preşedintele Sloveniei nici nu ii dau numele de ruşine, de ruşine că al meu nu îi seamănă, l-a cam luat de guler pe ambasadorul unei ţări cu o istorie glorioasă în exterminarea câtorva sute de triburi de piei roşii, primul adevărat Holocaust al lumii. Iată ce spunea, nici nu îmi vine să ii spun omologul sloven al lui Băsescu, ar cădea cerul pe mine :
"Guvernele nu sunt formate de către ambasadori din străinătate sau de către alţi reprezentanţi străini . Poporului şi partidelor politice din Slovenia le revine această datorie"
Nu pot crede aşa ceva.Câtă impertinenţă la preşedintele unei ţări despre care abia dacă ştiu unii că există. Mai bat ei slovenii din când în când la fotbal pe câte cineva şi atât. Păi nici bunul simţ să joace la egal, ca ai noştri, nu îi au şi uite că sar la beregata ditamai ambasadorului al cui, al Statelor Unite ale SUA. Păi dacă tot continuă aşa , nu ştiu când vor intra şi ei în lumea civilizată şi parcă văd mâine poimâine un Kosovo şi pe la ei .
Domnule omul ăsta nu îşi cunoaşte interesele ? Nu mai pupă el scaun de preşedinte la viitoarele alegeri nici mort. Auzi la el, că guvernele nu sunt formate de ambasadori din străinătate sau de către alti reprezentanţi străini. DAR DE CINE ? Omul ăsta nu trăieşte în Romania era să zic , nu trăieşte pe acest glob terestru, poate vine de pe planeta aia soră cu Pământul, recent descoperită acum câteva mii de ani, de către savanţii de la NASA după ce au descifrat textele mayaşe. Păi bine domnule, să presupunem că ar fi aşa. Să presupunem că marţianul ăsta sloven, are dreptate şi pe planeta lui, guvernele sunt formate de partide şi populaţie. Atunci întreb eu aşa prosteşte, de ce :

1. Înainte de fiecare alegeri, şefii noştri de partide dau fuguţa pe la ambasadele tărişoarelor răsărite din Est şi Vest şi de peste ocean ?
2. Domnul să îi zicem Chireac merge şi discută din când în când cu ambasadorul SUA după cum afirma singur?
3. A fost dat jos de pe tron Geoană, sau unde a fost el şi de ce ?
4. Domnul Băsescu a fost în Statele Unite ale SUA şi trage cu dinţii de Statele Unite ale UE pupând mîinile doamnei Merkozy?
5. Parlamentul Romăniei refuză să cerceteze situaţia datoriei Germaniei faţă de România ?
6. Se laudă unii evrei că mai au un pic îşi cumpără toată România ?
7. Gemenii Dalai Lama se pregătesc de o vizită peste Auchan ca o compensaţie a celei ratate cu Prostănacul ?

Şapte întrebări ca şapte păcate.

Că cei doi orbi ( na că era să zic orbeţi) se duc la cumpărături în ţara unde libertatea este o statuie, nu mă miră, dar de ce tocmai acum în prag de alegeri, când e o grămadă de trebe de rezolvat pe aciulea ?
Se vede treaba că cineva este într-un big shitt cum spune tipa aia cu facla în mână. Cine greşeşte oare?
Eu ştiu că preşedintele nostru, al tuturor românilor (mai puţin al celor care nu votează cu puterea portocalie, adică doar 80%) este un mare patriot pentru că :
1. L-a decorat cu Steaua României pe marele patriot , Laszlo Tokeş, cel care vrea o Românie liberă cu un popor maghiar suveran, şi mai nou vrea să introducă legea proporţionalităţii entice la alegeri, astfel încât cei de etnie maghiară să aibe rezervate în parlament un număr de locuri proporţionale cu toţi maghiarii născuţi, decedaţi sau în fază de proiect sau chiar şi cei care încă mai circulă dintr-o bilă în alta pe şeile urmaşilor lui Atilla , iar romînii să se bată pe restul. Asta ar asigura domnilor din partidele sau asociaţiile maghiare majoritatea în parlament şi astfel partidul aflat la conducere nu ar mai fi şantajat de UDMR;
2. A dat voie evreilor să cumpere cam tot ce era de cumpărat pe aici, în aşa fel incăt premierul israelian să afirme că mai are un pic şi cumpără toată România;
3. A dat voie americanilor să îşi stabilească baze sănătoase în România, făcând astfel din România o ţintă directă a tuturor duşmanilor celor ce au descălecat aici. Nici chiar degeaba împuşcatul nu a dat voie ruşilor să îşi aducă soldaţii aici, ştiind ca nu mai ies odată intraţi, dar Băsescu e un adevărat patriot a dat liber la bocanci străini prin cenuşa imperiului Tot pe americani i-a lăsat să se plimbe cu maşinile pe "bulevardul "Teo Peter ca pe Fith Avenue  fără să dea scoteală nimănui. Astfel, din telegrama care notează discuţia dintre ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti şi preşedintele Traian Băsescu pe această temă rezultă că preşedintele Băsescu i-ar fi declarat ambasadorului că militarul american Christopher Vangoethem, vinovat de producerea accidentului în care şi-a pierdut viaţa muzicianul român Teo Peter "va avea parte de un proces echidistant şi nu ar urma să facă nici o zi de închisoare în România, indiferent de verdictul procesului"-citat din presa vremii;
4. A dat pădurile şi mediul pe mâna patrioţilor lui Vereştoy făcând din pădurile României văi ale pângerii şi din izvoarele şi staţiunile balneo româneşti, frumoase şi înfloritoare afaceri maghiare;
5. A dat învăţământul românesc pe mâna prietenilor care îl şantajează la fiecare cutremur politic de 1,5 grade şi acuma angajează consilieri cu studii în străinătate, doar pe baza diplomei de licenţă pentru că cei care învaţă în România, după reforma UDMR, nu fac faţă cerinţelor Cotrocene . De fapt , beizadelele ştabilor din PDL învaţă toate în străinătate, că le dă mâna .. părintescă, aşa că se explică oferta. Unii ar spune că de fapt vrea doar să vadă cum arată o diplomă de absolvent de afară şi să tragă o copie pentru fetiţa cu succesuri, dar astea sunt răutăţi autohtone;
6. A dat Roşia Montana pe mâna canadienilor pentru că românii habar nu au ce e ăla minerit. În plus, a văzut el când era la Anvers un film cu nişte căutători de aur de prin Ontario, care s-au umplut de bani şi vrea să vadă dacă au minţit canadienii sau chiar sunt în stare să scoată tot aurul român din munţi şi din ţară. Pentru români asigură bunăstarea lui Chaplin din Goana după aur aşa cum promit toate clipurile publicitare prin poveştile celor ce vor ca “aşa cum copilul meu e afară, să fie şi alţi copii”.
7. A dat sănătatea românilor pe mâna aceloraşi prieteni din UDMR care îl ţin lipit cu super glue de scaunul prezidenţial precum Attila pe şa. Ce a ajuns de el, de sistemul sanitar, nu mai e nevoie să spun , dar oricum nu degeaba s-au caftit acum o juma de an udmeriştii cu pedeleii pe sistemul asigurărilor de sănătate. Eu sunt convins că din patriotism.

Şi acum că ajunserăm la sănătate să vă dea Dumnezeu şi Allah la toţi, dar nu ştiu dacă pot face amândoi mare lucru. Spun asta, pentru că Dumnezeu s-a supărat pe Allah şi îl face duşman al sistemului românesc de sănătate. Domnul Băsescu a declanşat Jihadul împotriva unui om, arab de origine, dar cu sânge şi simţire mai româneşti decât mulţi miniştri şi parlamentari din arcul de guvernare. Domnul Băsescu e tare supărat că mister Arafat nu face sluj la legea maghiară a sănătăţii românilor, lege care unui tip care nu e nici român nici maghiar şi nici membru de partid, i se pare în defavoarea românilor. Dar şi mai supărat este tov. preşedinte, ca nenea Arafat este un individ cunoscut ca un tip cinstit, care a dat din banii lui şi a înfiinţat SMURD-ul la Târgu Mureş şi apoi l-a dezvoltat la nivel naţional, că se pricepe la ceea ce face şi că lumea îl apreciază. Un astfel de om este mai periculos decât toţi candidaţii la preşedinţie pentru că nu poate fi şantajat, nu poate fi cumpărat, nu poate fi făcut să tacă. Nu m-ar mira ca la acest moment, băieţii să  fabrice vreun dosărel din care să rezulte fie că nu şi-a plătit cantina când era student, fie că sâmbăta, când studenţii români mergeau acasă să se distreze el rămânea la cămin şi mânca şi de pe cartelele colegilor plecaţi, fie că a avut un verişor al prietenei din grădiniţă care a făcut parte din organizaţia teroristă broscuţele ninja , fie că nu şi-a înnoit cererea de menţinere a cetăţeniei şi va trebui să părăsească ţara. Până una alta, s-a apelat la artileria uşoară, ba că ” vrea să distrugă sistemul de ambulanţă, să-l dea la nişte golani privaţi“,ba că nu-şi înţelege misiunea de slujbaş amărât aflat la cheremul dictatorului suprem, ba că nu e bine să spună totul şi ar fi mai bine să discute cu ministrul, ba că deocamdată este doar un proiect suspus dezbaterii publice aşa că ce atâta scandal?

Asta îmi aduce aminte de replicile domnului Băsescu într-o seară când cineva îl întreba despre un copil iar el spunea ba că nu ştie, ba că poate copilul a spus ceva, ba că să întrebe stafful, ba că trebuie să fi făcut “Arafat” acela ceva, altfel nu se explică. Şi uite aşa din una în alta îi sugerează domnului Arafat să părăsească corabia că lucrurile se împut şi peştele e mare. Şi eu îi sugerez acelaşi lucru pentru binele său. Şi i-as mai sugera ceva domnului Arafat : SĂ CANDIDEZE LA PREŞEDINŢIE ŞI ÎI GARANTEZ CĂ VA FI PRIMUL PREŞEDINTE ARAB AL ROMÂNIEI, AŞA CUM AM VĂZUT ŞI PRIMUL OBAMA AL AMERICII (poate aşa se împuţinează porcii din România ). Nu o fi el Albă ca Zăpada , dar ar bate de departe ORICE ALT CANDIDAT

Dar să mă întorc la subiect . Despre cine vorbeam ? A, despre preşedinte !Păi despre care ? Al românilor nu? Să avem parte de unul bun . Insha'Allah (إن شاء الله), sau Aşa să ne ajute Dumnezeu!

vineri, 6 ianuarie 2012

SCMD - Legenda continuă


Valuri

A venit un nou an. Este al treilea pentru SCMD . Au trecut 3 ani în care sindicatul s-a remarcat prin ce ?


1. Un statut făcut pe genunchi.
2. 2 ani de chin pentru realizarea unui ROF mai prost decât statutul.
3. Acţiuni de stradă care au început în forţă şi au sfârşit lamentabil (ca participare în primul rând dar şi efect)
4. Apariţii pe sticla unor televiziuni care ne-au folosit pentru rating atunci când patronii se făceau că ne sprijină.
5. Declaraţii şi puncte de vedere divergente vizavi de modul în care sindicatul trebuie să se implice în viaţa politico-socială a ţării. După ce domnul Pricină ne spune că ne vom alia cu acele forţe politice care vor sprijini demersurile noastre, domnul Dogaru se delimitează de orice partid politic sau acţiune în care nu este proclamat salvatorul naţiunii.
6. Un aflux puternic de membri în Decembrie 2010-Ianuarie 2011, determinat de recalcularea pensiilor.
7. Certuri şi demisii răsunătoare în cadrul Comitetului Director, demisii care au scos la suprafaţă totuşi decenţa celor ce au demisionat şi lipsa de respect, ca să nu spun mârlania celor ce trebuiau să explice cumva demisiile şi au ales calea aruncării cu noroi în cei ce nu le mai înghiţeau fiţele.
8. Două CNR care nu au lămurit sau stabilit nimic altceva decât că nu pot stabili nimic şi au dat „mână liberă” membrilor CD să facă ce îi taie capul.
9. Un scandal financiar şi o încercare de a explica lipsa nejustificată a unor fonduri, şi cheltuirea fără cap a unor sume de către unele persoane care foloseau carduri ale sindicatului ca pe propriile conturi personale.
10. Demisii si reveniri ale unor membri ai CD, şefi de departamente, care deja ridică un mare semn de întrebare vizavi de seriozitatea acestora. După demisii cu tam - tam au urmat batiste cât un prosop de plajă care să acopere ţambalul demisiilor. Toate acestea în numele şi spre binele sindicatului de ambele părţi. Ca la români.
11. Un câştig în instanţă prin decizia ICCJ ca urmare a proceselor câştigate de avocaţii Iepure şi Piperea, pe care conducerea sindicatului a încercat şi încă mai încearcă să îl trâmbiţeze ca pe o victorie a SCMD.
12. Anularea unei recalculări şi obţinerea unui revizuiri.
13. Nici un câştig notabil pe plan sindical, nici o coaliţie, nici o acţiune comună cu un sindicat, acţiune care să aducă un rezultat sau să ducă la negocieri măcar, nici un protocol serios, doar ceva timid, cu un sindicat care a acceptat ca numele domnului Dogaru să fie pus în capul mesei.
14. O imagine şifonată, pe 24 Ianuarie 2011, justificat sau nejustificat, dar adjudecată printr-o declaraţie fără cap a conducerii sindicale.
15. Divergenţe şi lipsă de comunicare şi cooperare între filiale şi Comitetul Director, divergenţe care au dus la crearea unor structuri suplimentare ca o încercare de a acoperi lipsa de coeziune şi unitate în cadrul sindicatului.
16. Un proces intentat pe Ordonanţa 735 , proces care nu va duce nicăieri, pentru că cei care au câştigat sau vor câştiga pe o lege deja anulată, vor trebui să înceapă alt proces pentru OG1/2011 pentru că asta este problema lor acum, câştigarea procesului pe 735 nu îi scuteşte de revizuire, chiar dacă este aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Justiţia nu va lua în calcul faptul că 735 a devenit OG 1 şi va trebui să luptăm- chiar dacă am câştigat pe recalculare- pentru a anula revizuirea. Alţi bani, altă distracţie, alte procese, alţi nervi, alte necazuri, alte amânări, alte “ victorii ale SCMD“.

Lista ar putea continua, dar mă opresc aici pentru că toate aceste lucruri au mai fost spuse şi degeaba. Se întăreşte din ce în ce mai mult convingerea că domnii din conducerea sindicatului nu dau o ceapă degerată pe ceea ce li se sugerează sau reproşează din teritoriu, adică din partea filialelor.

Anul 2012 aduce în plus îngrijorări. Numărul sindicaliştilor e în scădere. Pe anul 2011 mii de sindicalişti nu şi-au plătit cotizaţiile până în luna Decembrie. În mod normal, conform statutului, aceştia ar trebui declaraţi excluşi din sindicat în Ianuarie 2011.

Credeţi că se va face aşa ceva ? Eu cred că nu. Pentru că :

1. Se speră că vor reveni speriaţi de decizii şi vor plăti restanţele . Şi vor fi astfel de cazuri, chiar dacă nu multe.
2. A recunoaşte oficial că numărul sindicaliştilor a scăzut brusc cu câteva mii ar fi o lovitură de imagine pe care conducerea sindicatului nu doreşte să o admită şi atunci se merge pe ascunderea ruşinii şi mersul pe burtă, specific românilor. Fata e cu burta la gură, iar părinţii o trimit în vacanţă, să nască la ţară. Sistemul e verificat.
3. A admite că sindicaliştii pleacă din sindicat în număr mare ar fi sinonim cu a recunoaşte că :
• Pe sindicalişti nu îi interesează onoarea militară, aşa cum spunea domnul Dogaru, ci doar pensia, şi atâta vreme cât pensia nu le scade, cuvintele alea mari cu demnitatea nu îi ţin legaţi de sindicat.
• Conducerea sindicatului nu este în stare să îşi păstreze membrii, nu are nici argumente şi nici abilitatea necesară. Jignirile şi apelurile disperate sau ameninţătoare nu au niciodată efect benefic dar asta nu o ştia şi conducerea sindicatului care nu a precupeţit nici un epitet pentru a-i desemna pe cei ce nu plătesc cotizaţia.
• Sindicatul este din ce în ce mai slab şi acest lucru nu va fi în măsură să convingă alte sindicate sau forţe politico-sociale să ne considere parteneri reali de discuţii sau cooperare. Dacă adăugăm acest aspect la antipatia altor şefi de sindicate faţă de preşedintele SCMD, vom constata că asta ne mai trebuia.

Anul 2012 va aduce – pentru cei care au pierdut prin recalculare şi cei care mai vor să îşi păstreze statutul de cadre militare în rezervă şi vor să le fie recunoscut dreptul de a îşi primi pensia militară un nou proces care îl va face uitat pe cel din 2011 şi mă întreb dacă nu cumva pierderea ( de către noi ) a celui din 2011 ar putea fi folosită de către Minister împotriva celui de acum . Tare îmi e teamă că se va trezi cineva să spună ca aceeaşi cauză a mai fost judecată. Aşa că mare grijă la întocmirea motivaţiei pe noul proces, dacă sindicatul prin avocaţii săi va menţiona că de fapt OG-1 este tot 735, să nu le fie respinsă acţiunea pe revizuire pe motiv că dacă cele două legi sunt una şi aceeaşi şi existând deja pe rol, nu se admite a doua acţiune. Deci juridic, dacă recalcularea nu e tot una cu revizuirea, se admite noua acţiune iar procesul pe recalculare este inutil, pentru că recalcularea a fost anulată şi trebuie început cel pe revizuire. Dacă se admite juridic că revizuirea este de fapt recalcularea, atunci noul proces pe revizuire nu se poate admite, pentru că nu poţi avea două procese pe aceeaşi cauză. Deci, domnilor din conducerea SCMD şi departamentul juridic, părerea mea este să cântăriţi bine şi să nu mai sfătuiţi oamenii să ducă războaie inutile numai de dragu de a-i menţine în sindicat. Un sindicat puternic este un sindicat format din oameni puternici şi hotărâţi, nu neapărat din oameni mulţi. Mai bine mai puţini, dar hotărâţi şi uniţi decât mulţi şi indiferenţi. Dar se pare că unii sunt interesaţi de cotizaţia sindicaliştilor, mai mult decât de calitatea lor.

Că este aşa cum spun o dovedeşte şi ultimul comunicat al conducerii sindicale, pe care eu îl consider cel mai murdar, mai josnic şi mai degradant comunicat emis vreodată de eminenţele negre din fruntea sindicatului, pe care m-am abţinut să îl comentez până acum pentru că am promis să fiu mai indulgent cu greşelile greşiţilor noştri, dar nu pot să tac. Este vorba de renumita trimitere la ordonanţă preşedinţială care spune că :

“in Comitetul Director s-a luat hotararea ca modelul de ordonanta presedintiala, pe care il vor depune la tribunal numai membrii SCMD, dupa deschiderea proceselor pe revizuire, precum si pasii de urmat in acesta chestiune, vizand ca obiectiv inghetarea pensiilor la nivelul lunii decembrie 2011, pana la finalizarea definitiva a actiunii la CEDO, sa fie transmise numai presedintilor filialelor SCMD.“

Şi asta pentru :

• “ca modelele noastre de contestatii publicate pe site-ul SCMD sunt preluate de toata lumea, inclusiv de slugile Puterii, care ne injura si care, odata ajunse la ananghie, nu au curajul sa ni se adreseze cinstit;


• ca smecherii care vor totul de-a gata si nu sunt membri ai SCMD ne suna si incearca sa obtina si modelele de actiune in justitie care sunt proprietatea avocatilor nostri;


• reparatii vor fi dobandite nu de toata lumea, gratie actiunilor in instante ale SCMD, actiuni care merg pana la CEDO, ci numai de catre membrii SCMD, “

Domnul Dogaru numeşte slugile puterii, pe toţi rezerviştii care nu s-au înregimentat şi nu cotizează pentru un sac de cărbuni de grătar sau pentru cauciucuri. Deci în dispreţul său faţă de cei ce nu sunt membri de sindicat, uită că aceştia sunt cei pe care îi roagă mereu să i se alăture. După ce s-au sindicalizat, urmează reevaluarea ca şi în cazul domnului Oprea şi slugile puterii, devin sindicalişti de nădejde. Care este diferenţa între domnul Băsescu si domnul Dogaru ? RUŞINE DOMNULE DOGARU !

Unde sunt zilele când domnul Dogaru spunea că luptă pentru binele tuturor militarilor, că reprezintă interesele celor 80000 de rezervişti militari şi alte zeci de mi din MI şi alte structuri ale sistemului naţional de apărare, ba şi pe ale militarilor activi care nu au posibilitatea să se apere singuri?

Unde sunt zilele când domnul Dogaru sustţinea că se face portstindardul tuturor celor oropsiţi catalizatorul societăţii civile forţa şi conştiinţa romînilor? UNDE SUNT ACESTE DECLARAŢII ? UNDE SUNT ACESTE PRINCIPII ŞI CINE LE RESPECTĂ ?

Domnule Dogaru, cu toată încercarea mea de a păstra o atitudine mai conciliantă, acest gest al dumneavoastră, această atitudine lipsită de fair play şi loialitate faţă de cei pe care pretindeţi că îi reprezentaţi, această atuitudine de copil de grădiniţă care îşi ia jucăriile şi pleacă, VĂ DESCALIFICĂ.

NU PUTEŢI SĂ PRETINDEŢI CĂ APĂRAŢI INTERESELE TUTUROR REZERVIŞTILOR MILITARI ŞI APOI SĂ SPUNEŢI CĂ NU LE DAŢI JUCĂRIILE SĂ SE JOACE CU ELE PENTRU CĂ NU AU PLĂTIT TAXA DE PROTECŢIE.
Această decizie a unui Comitet Director supus, umil şi lipsit de personalitate, este o ruşine la adresa spiritului de corp care a caracterizat întotdeauna Armata română, iar cei care au semnat şi aprobat această decizie să nu se mai numească militari.
AŢI FĂCUT DE RÂS SPIRITUL DE CAMARADERIE CARE TREBUIE SĂ NE UNEASCĂ. LEGILE RĂZBOIULUI, DOMNULE DOGARU, LEGI PE CARE DUMNEAVOASTRĂ NU PREA LE CUNOAŞTEŢI, SPUN CĂ DACĂ ÎNTÂLNEŞTI PE CÂMPUL DE LUPTĂ UN ADVERSAR RĂNIT, TREBUIE SĂ ÎI ASIGURI  ASISTENŢĂ MEDICALĂ, NU SĂ ÎL LAŞI SĂ MOARĂ PENTRU CĂ NU E DIN TABĂRA TA. DUMNEAVOASTRĂ ÎI CONSIDERAŢI DUŞMANI ,SLUGI ALE PUTERII, PE CEI CARE NU SUNT ÎNSCRIŞI ÎN SINDICAT ? NU POT CREDE AŞA CEVA.

Acest gest în afară de o răutate şi un interes meschin, mai ascunde şi o impresie vecină cu paranoia, că documentele “emanate“de eminenţele voastre ar fi capodopere în domeniu. Îmi rezerv dreptul de a mă îndoi, rezultatele obţinute până în prezent de casa de avocatură angajată de CD, mă îndreptăţesc să afirm că nu avem cu ce să ne împăunăm. Dar fanfaronada a fost întotdeauna punctul forte al conducerii sindicale.

În plus, ce vă face să credeţi că cei care vor avea acces la “cântarea cântărilor “ nu o vor da şi prietenilor, rudelor sau foştilor colegi nemembri de sindicat ? Nu realizaţi cît de absurd aţi fost şi cât de mult rău aţi făcut sindicatului prin acest gest josnic? Şi în cel mai fericit caz, puteaţi să faceţi acest lucru, fără să vă“lăudaţi“ pe blog cu cea mai aberantă, egoistă, paranoică măsură pe care o puteaţi emite vreodată.

V-AŢI FĂCUT DE RÂS DOMNILOR DIN COMITETUL DIRECTOR DACĂ AŢI FOST DE ACORD ŞI AŢI SEMNAT AŞA CEVA. Aş vrea să văd procesul verbal să ştiu şi eu cine merită oprobiul militarilor.

Dacă vă veţi considera jigniţi de afirmaţiile mele, vă pun în faţă art.6. pct b şi c din statut, articole pe care le-aţi încâlcat prin această măsură aberantă:
Art. 6. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are următoarele scopuri principale:
b) acționarea prin toate mijloacele legale pentru îmbunătățirea protecției sociale a cadrelor militare de toate categoriile, pentru respectarea, promovarea și apărarea drepturilor și intereselor lor sociale, economice și civile;
c)asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale cadrelor militare disponibilizate, în rezervă sau în retragere

Ei bine domnilor,prin această măsură aţi încălcat nu numai codul onoarei militare ci şi statutul, prin discriminare în aplicarea principiilor statutare.
Mă opresc aici dezgustat.
Ce va mai aduce anul 2012 sindicaliştilor militari ?

1. Noi procese.
2. Izolarea pe plan sindical atâta vreme cât nu vom înţelege că momentele de exprimare sindicală nu sunt sărbătorile naţionale ci momentele când nemulţumirile sociale cresc la nivel naţional. Am ratat acţiuni ale altor formaţiuni, cum ar fi chiar şi cele ale revoluţionarilor, la care dacă am fi aderat, am fi avut ocazia să ne afirmăm şi respectăm declaraţiile şi pretenţiile de forţă civică şi chiar şi posibilitatea de a primi sprijinul la acţiunile noastre. Numai că orgoliul este mai presus de interesul sindical. Nu putem pretinde altora să fie alături de noi, dacă noi nu suntem alături de ei.
3. Probabil noi frământări în rândul conducerii sindicatului. Oamenii vor fi din ce în ce mai nemulţumiţi de modul în care sunt conduşi atât la nivel naţional cât şi la nivel sindical. Pe cine credeţi că vor răbufni prima oară, pe dulăul cel mare ? Da de unde, pe cel care este mai accesibil şi mai puţin periculos. Îmi e teamă că furia acumulată pe plan social să nu fie refulată pe alte planuri.
4. Se plănuieşte o nouă acţiune gen Dogaru tot pe 24 Ianuarie. De data asta, participarea va fi mult mai slabă, în primul rând pentru că şi sindicaliştii sunt mai puţini ca acum un an de zile şi în al doilea rând pentru că nici filialele nu mai agrează aceste manifestări în haine de sărbătoare şi dacă ambiţia domnului Dogaru nu vrea să renunţe la acest gen de a ieşi în faţă, e posibil să se facă definitiv de băcănie.E adevărat, contează pe faptul că datorită eliminării subvenţiei la gigacalorie, oamenii să iasă în stradă să se mai încălzească. Eu am dubii. Oamnii ştiu că iaraăşi vor fi strigături şi fluierături şi nu prea sunt dornici să fie ăînvinuiţi că au huiduit când se intona imnul de stat. După experienţa Iaşi, gustată ca eveniment dar blamată ca moment, nu ştiu câţi vor să fie filmaţi în astfel de ipostaze.
5. Probabil alte consilii de coordonare asemănătoare celui din Bucureşti , între filiale ale SCMD. Chiar dacă domnul Dogaru va încerca să pareze lovitura prin crearea (sub directa coordonare a CD ) a unor astfel de consilii care să fie conduse sau direcţionate de membri ai CD, mă îndoiesc că filialele teritoriale vor mai înghiţi o nouă formă mascată de a li se impune punctele de vedere.
6. VALURI. Pe blogul sindicatului, domnul Mircea Dogaru ne invită să ne jucăm de-a procesele. Ne îndeamnă cu toată seriozitatea să dăm în judecată, penal, pe toţi cei care vrem noi şi îi considerăm vinovaţi de situaţia actuală, indiferent că avem o bază solidă sau probe, nu contează. Asta va face Conducerea sindicatului şi asta trebuie să facem şi noi individual. „Nu conteaza ca vom primi NUP. Imaginati-va ce inseamna sa dea 30, 40- 50.000 de NUP-uri la plangerile dvs. individuale la adresa vinovatului “X”! Din cateva zeci de mii, unul dintre noi tot va castiga, si vinovatul “X” a terminat-o cu alegerile, nemaiputandu-se inscrie in campania electorala!..” Acesta este îndemnul domnului Dogaru. Este incredibil.Nu contează faptul că toate aceste procese sunt inutile şi că face din noi procesomani de dragul procesului, domnul Dogaru ne cere multe procese. De ce ? Simplu: DOAR PROCESELE ÎI MAI ŢIN PE SINDICALIŞTI LEGAŢI DE SINDICAT ŞI PROCESELE SUNT CELE CARE CER BANI .. MULTE COTIZAŢII ÎN AVANS MULŢI BANI . Este pur si simplu incredibil cât de mult ne putem prostitua. De ce oare juriştii SCMD şi casele de avocatură nu spun nimic de exemplu despre un proces împotriva ministerului şi caselor sectoriale de pensii în contencios administrativ, pentru nerespectarea termenului legal privind trimiterea documentaţiei privind revizuirea. În loc să se ocupe de aspectele reale ale unui proces privind nerespectarea legii, proces ce ar avea şanse reale de câştig , pentru că nu lasă loc la interpretări, domnul Dogaru ne îndeamnă să facem procese de dragul proceselor, numai ca să moară capra vecinului şi să nu poată candida la alegeri, chiar dacă ştie că nu se va obţine nimic. Fă-te că dai în judecată Mircea ! Apropo, prostia poartă numele de cod OPERAŢIUNEA Val de plângeri penale! Domnule, unii se joaca de-a armata cu soarta şi pensiile militarilor rezervişti.     Asta este tot ce poate face domnul Dogaru şi sindicatul, VALURI ? Râde lumea de noi, oameni buni.
7. Anul 2012 VA FI NU NUMAI UN AN ELECTORAL, CI ŞI UNUL SINDICAL. Nu numai sindicatul militarilor dar şi alte sindicate vor avea mişcări structurale, posibile schimbări de conducere pentru că oamenii, sătui de minciună şi promisiuni fără acoperire, se vor răzbuna pe primii şefi ieşiţi în cale, şi cum aceştia sunt liderii de sindicat vor primi şi şuturile care erau destinate altora.

Un an bun !

marți, 3 ianuarie 2012

CÂT DE PROŞTI…. ?

Cat de proşti ne credeti domnule preşedinte încât să:

- nu vedem că în ţara asta trăiesc bine numai cei ce se dau bine pe lângă familia Băsescu ?
- nu pricepem că Lăpuşneanu este gata să taie capetele tuturor Moţocilor de pe la Cluj, de pe la Braşov, de pe la Oradea, de pe la DNA, numai să îşi păstreze coroana pe cap ?
- nu vedem că sunteţi gata să vindeţi orice, oricui, finanţele tării către FMI, aurul ţării către firme care plătesc comisioane grase, securitatea tării americanilor, secretele ţării evreilor, iar arhivele, sănătatea, pădurile, educaţia şi judeţele ţării maghiarilor numai pentru a vă păstra scaunul sub fund?
- nu vedem că aţi adus ţara într-o situaţie fără ieşire, o ţară a Mondialilor,a beizadelelor cu pistol sub pernă, şi maşini de fiţe la poartă,a ţepelor financiare, o ţară a analfabeţilor şi podăreselor, a trădătorilor şi linguşitorilor cu funcţii de ministru, a generalilor cu stagiul militar nesatisfăcut dar cu orgoliul satisfăcut din plin?
- nu pricepem că aţi făcut din vânzarea de armament o afacere de familie, sub acoperire şi protecţie prezidenţială, vânzând tot ce produc fabricile româneşti sau tot ce mai are căutare pe piaţa de armament, de la rachete la documente şi dosare nucleare sau minereuri de uraniu îmbogăţit sau nu, dar cu scopul de a îmbogăţi conturile familiei?
- nu ştim că aţi făcut din slăbiciunile şi patimile personale principii de conducere lăsându-vă condus nu numai de ele dar şi de cei care vi le satisfac ?
- nu realizăm că aţi subjugat ţara unor interese contrare intereselor naţionale ducând ţara în situaţia de a fi înrobită financiar şi economic şi fără posibilitatea de a se mai apăra măcar prin forţele proprii, că aţi pierdut şi continuaţi să cedaţi bucată cu bucată suveranitatea şi independenţa tării pe care aţi jurat să le apăraţi?
- nu vedem că v-aţi subordonat prin şantaj şi funcţii acordate copiilor de casă, toate serviciile de constrângere şi impunere, sistemul judiciar, pentru a vă servi în obţinerea de date privind toate personalităţile fizice sau juridice care nu vă cântă în struna?
- nu sesizăm că aţi dezbinat cu bună ştiinţă, prin manipulare şi învrăjbire categoriile sociale una împotriva alteia în scopuri personale, antiromâneşti şi anti sociale ?
- nu ne dăm seamă că oricum aţi numi Constituţia sau regimul pe care îl conduceţi România se află în anul 2012 sub dictatură?

Cât de proşti ne credeţi domnule prim ministru încât să:
- nu vedem că sunteţi cel mai prost pregătit ministru pe care l-a avut ţara asta, cel mai nepopular, cel mai … demis, cel mai bătut în cap (de chiar propriul părinte, fie-i ţărâna uşoară), cel mai umil şi lipsit de personalitate, un ministru desconsiderat de preşedinte, de popor,şi chiar de proprii subordonaţi?
- nu înţelegem, că sunteţi doar o păpuşă cu care se joacă preşedintele, copii săi şi cei apropiaţi, o păpuşă teleghidată care răspunde prompt la comenzi?
- nu sesizăm că singurul lucru la care vă pricepeţi este să executaţi ordine oricât de absurde, aberante şi ilegale ar fi ?
- nu vedem că sunteţi singurul absolvent de drept constituţional care dă numai legi anticonstituţionale ?
- nu înţelegem că sunteţi ruşinea sistemului politic naţional şi internaţional al tuturor timpurilor ?
- să nu vedem că nu aţi reuşit decât să distrugeţi tot, nu puteţi obţine bani decât băgând mâna în buzunarele oamenilor şi singurele lucruri pe care le puteţi produce sunt scarbă, durere, necazuri, griji, probleme, ură şi dezastru?

Cât de proşti ne credeti domnilor parlamentari încât să nu :
- constatăm că indiferent de culoarea politică, între domniile voastre există legături de rudenie sau de afaceri care vă unesc şi în baza cărora vă acoperiţi şi vă protejaţi în faţa legii şi a oricărui duşman?
- vedem cum vă întocmiţi şi votaţi legi cu ajutorul cărora vă puneţi la adăpost de orice control sau verificare, chiar a legii, pentru că dumneavoastră vă consideraţi deasupra ei şi vă votaţi singuri privilegii în timp ce omul de rând strânge cureaua până crapă?
- ştim că vă cumpăraţi locurile eligibile cu peşcheşuri grase, pentru ca apoi să scoateţi înzecit investiţia din afaceri ale membrilor de familie care ocolesc şi speculează legislaţia, derulând afaceri cu instituţiile pe care sunteţi plătiţi să le protejaţi şi să le faceţi profitabile, dar care lucrează în pierdere pentru a vă umple conturile personale ?
- nu vedem că de ani de zile vă rotiţi la conducerea acestei ţărişoare pe care aţi adus-o la sapă de lemn, distrugăndu-i economia, devalizându-i bogăţiile, punând-o pe butuci în timp ce voi vă contruiţi vilă după vilă prosperaţi financiar şi daţi cu tifla celor ce v-au ales, cărora însă le zâmbiţi mieros şi le cerşiţi votul sau îl cumpăraţi cu o găleată şi un kg de zahăr din patru în patru ani ?

Cât de proşti ne credeti domnilor din opozitie încât să nu :
- constatăm că între dumneavoastră şi cei de mai sus, singura diferenţă este locul pe care îl ocupaţi în parlament?
- vedem că nu urmăriţi decât să ajungeţi la putere pentru a avea acces la borcanul cu miere şi nu pentru a îi ajuta pe cei care îşi pun speranţa în dumneavoastră?
- ne aducem aminte că aţi fost la putere şi ne-aţi tratat cu aceeaşi indiferenţă şi dispreţ?
- înţelegem că odată ajunşi la putere veţi urma aceleaşi căi, punând în aplicare aceleaşi planuri din afară, care conduc la această oră România ?
- observăm că practic sunteţi gata să cădeţi la întelegere cu oricine şi să promiteţi orice, numai să puneţi mâna pe putere?
- vedem că nu dorinţa de a schimba situaţia României vă animă ci dorinţa de a schimba situaţia dumneavoastră din punct de vedere politic şi financiar, teama că rămânând în opoziţie, veţi pierde contracte şi afaceri la care nu aveţi acces şi veţi pierde chiar şi ceea ce aveţi, pentru că justiţia lucrează în intereseul puterii, nu al legii?

Cât de proşti să fim noi românii încât să lăsăm de fiecare dată pe alţii să ne hotărască soarta, să ne stabilească drumul, să ne bată în cuie destinul şi să se joace cu viitorul copiilor nostri?
Cât de proşti să fim noi românii încât să nu vedem că de fiecare dată votăm minciuni şi mincinoşi, promisiuni electorale?
Cât de proşti să fim noi românii încât să ne lăsăm manipulaţi şi invrajbiţi şi să nu realizâm că privind la capra vecinului din dreapta nu vedem cum vecinul din stânga ne fură vaca?
Cât de proşti să fim noi românii încât să nu înţelegem că lenea, comoditatea, lehamitea, indiferenţa şi lipsa de acţiune şi coeziune ne sapă mormântul ?
Cât de proşti să fim noi românii încât să ne lăsăm copleşiţi de bătaia de joc a celor ce ne conduc şi să ne băgăm singuri capul în jug aşteptând căderea resteului ca o ghiloţină a sclaviei.
Cât de proşti să fim noi românii încât să facem mereu aceeaşi greşeală, să ne lăsăm minţiţi de aceiaşi oameni şi aceleaşi minciuni, învelite într-o pungă de plastic sau o sticlă de ulei ?
Cât de proşti să fim noi românii încât să uităm de fiecare dată şi să ne condamnăm veşnic copii să plătească greşelile şi laşităţile noastre ?
Cât de proşti să fim noi românii încât să nu mai avem încredere în propriile noastre forţe şi să ne pierdem demnitatea, dorinţa, puterea, voinţa şi credinţa murind înainte ca trupul să ne moară?????