sâmbătă, 29 octombrie 2016

Înaintare în grad la Craiova


pa274389
Ieri, 27.10.2016, la Craiova, la sediul Brigăzii 2 Rovine a avut loc începând cu ora 12.00 festivitatea de înaintare în grad a colonelului Daniel Petrescu, noul commandant al brigăzii. Prin decret prezidenţial acesta a fost înaintat începând cu data de 15 Octombrie, la gradul de general de brigadă, grad cerut de funcţia pe care o deţine. În sfârşit, atunci când se doreşte, se poate da gradul pentru astfel de funcţii, atunci când se acordă şi funcţia, lucru absolut normal. Îmi amintesc cu durere, că unul din cei mai respectaţi,  iubiţi şi regretaţi comandanţi ai acestei brigăzi, Gl. Bg. (r) Dan Predatu nu a apucat să primească in activitate acest grad pe care îl merita cu prisosinţă, nici măcar în viaţă fiind, fiind avansat post-mortem. Mi se pare normal să se acorde gradul odată cu numirea pentru aceste funcţii mai ales pentru că în oraşele mari, unde garnizoana cuprinde mai multe structuri ale MAI si MApN, e posibil să existe şi alte grade similare gradului de general,  dar comandantul garnizoanei este considerat de regulă comandantul unităţii celei mai mari, în cazul nostru Brigada. Era şi este absurd să numeşti comandant de garnizoană un colonel care să aibă în .. coordonare pentru anumite activităţi generali sau corespondenţi ai gradului de general din alte structuri.
La activitate au participat reprezentanţi ai structurilor  MApN şi ale MAI din garnizoană, reprezentanţi ai unor structuri asociative ale cadrelor militare în rezervă şi ai prefecturii. Nu ştiu motivul dar am notat lipsa doamnei primar, nu de alta dar o ştiam apropiată de problemele militarilor. Nu a participat personal nici la festivitatea de la 25 Octombrie şi nici la înaintarea în grad a comandantului brigăzii. Nici presa nu s-a înghesuit, probabil urmăreau penalii de pe listele electorale, pentru rating.
Trecând peste aceste mici amănunte, mai menţionez faptul că este deja de notorietate faptul că în curând Brigada 2 se va transforma în Brigadă Multinaţională, nu intru în amănunte, nu mai mă leg de faptul că termenul multinaţional este improrpiu pentru o brigadă formată din trupe  a doar două naţiuni, cert este că domnul general Petrescu va fi primul comandant al acestei brigăzi, practic pentru asta a fost ales, iar drumul se pare că îi va fi presărat cu flori, fiind pregătit şi teoretic şi practic (chiar dacă nimeni nu va recunoaşte aşa ceva)  pentru a-l înlocui într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat pentru funcţia cea mai mare în armat pe olteanul Ciucă.   Read my lips! Este de altfel cel puţin interesant, cum partenerul strategic nu ştie cine va ocupa Biroul Oval peste o lună, dar deja are în stand-by preşedinţii, premierii, şefii DNA şi principalele funcţii în statul român pentru următorii 10 ani.
În final să urăm bun lucru domnului general, cât mai multe stele pe umeri, dar nu din cele ca ale lui Oprea, Onţanu şi alţii ca ei. Vizavi de stele am constatat cu oarecare surprindere că s-au reintrodus stelele metalizate. Se schimbă doar  moda,  sau şi orientarea şi strategia?
Aceştia au fost participanii la ceremonie, exceptând trupa.
pa274404

Înaintare în grad la Craiova

vineri, 28 octombrie 2016

Vesti (bune) privind (pe unii) pensionari militari

pensia-militara
Deoarece se apropie luna Noiembrie şi suntem, în plin proces de .. aşteptare a deciziilor de pensie conform L223 /2015, m-am gândit să dau şi eu un telefon verde la CPS a MApN ca să aflu dacă şi cum se va pune în aplicare Hotărârea Guvernului nr. 146/2016, publicate în Monitorul Oficial nr. 193 din 15 martie 2016. Pentru neavizaţi menţionez că este vorba de HG care reglementează aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat ( am subliniat pensii militare de stat, ca să vadă şi doamna Andreea Vass, cea care nu mai poate să doarmă de grija pensiilor speciale şi să înţeleagă că vorbeşte ca proasta în târg când include pensiile militare în pensiile speciale de care beneficiază cei ca ea). Mai la obiect, este vorba de retrocedarea sumelor de bani luate abuziv pensionarilor militari de guvernul Boc Oprea  prin OG1/2011 şi date înapoi dar cu rezerve  şi alte abuzuri de către guvernul Ponta/Oprea prin L 241/2013.
Conform L 223/2015 art 5 aceşti bani se vor da înapoi după cum urmează:
“Restituirea diferenţelor prevăzute la art. 121 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termenul prevăzut de art. 2 din prezentele norme, eşalonat, astfel:
a) pentru cererile depuse până la data de 30 septembrie 2016, inclusiv:
- în luna noiembrie 2016, pentru diferenţele aferente anilor 2011 şi 2012;
- în luna noiembrie 2017, pentru diferenţele aferente anului 2013;
b) pentru cererile depuse în perioada 1 octombrie 2016-30 septembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o singură tranşă, în luna noiembrie 2017;
c) pentru cererile depuse în perioada 1 octombrie 2017-31 decembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o singură tranşă, în luna decembrie 2017.”
Am dat deci telefon pe telefonul verde al CPS a MApN pentru a afla dacă se respectă calendarul şi iniţial am aflat decât că programul de relaţii cu publicul al respectivei instituţii este zilnic între orele 8 şi 16 apoi mi s-a închis telefonul. Am încercat de mai multe ori şi acelaşi răspuns. Apoi, pentru că sunt oltean, deci încăpăţânat am dat alte telefoane, prin centală şi cunoscuţi şi am reuşit să aflu că :
1.      Programul prevăzut în lege va fi respectat, deci ÎN LUNA NOIEMBRIE 2016 CEI CARE AU AVUT PENSIILE DIMINUATE DIN 2011  PANA IN OCTOMBRIE 2013,  ÎŞI VOR PRIMI ÎNAPOI BANII LUAŢI, DECOCAMDATĂ PE ANII 2011 ŞI 2012.
2.      Sunt deja făcute calculele, banii există, deci nu vor fi excepţii sau oameni care nu îşi vor primi banii.
3.      Banii nu vor veni prin talonul de pensie pentru că s-ar crea confuzii şi întrebări în plus, mai ales din partea celor care îşi vor primi şi pensiile recalculate şi cu diferenţele pe 2016. De aceea se vor trimite taloane speciale pe parcursul lunii Noiembrie.
4.      Plata acestor”retrocedări” se va face după ce s-au pus în plată pensiile deci în periooada 10- 30 Noiembrie la toţi beneficiarii în aceaşi zi. Nu se poate spune în acest moment care va fi ziua aceea dar toate sumele vor pleca din contul MApN  în acelaşi timp, vor exista diferenţe de ajungere la destinatar de o zi sau două în funcţie de opţiunea  de plată a fiecăruia, respectiv cont bancar, bancă,  sau mandat poştal.
5.      Odată cu sumele,  pensionarii vor primi şi informaţii privind suma ce le revine pe anul 2013.
6.      Recalcularea pensiilor merge înainte, cei cărora li se recalculează primesc ( dacă vor avea pensia mărită) odată cu pensia recalculată şi sumele restante începând cu Ianuarie 2016 până la data recalculării.
7.      Se procesează mai uşor, deci vor primi pensiile recalculate mai repede, cei care au ieşit la pensie după 2011, pentru că lor deja li se aplică normele anexei 1 a HG 2490/2010, deci e mai puţin de lucru la recalculare.
8.       Vor aştepta mai mult, cei care nu au optat pentru o perioadă anume ( căpoşii), ca mine, dar a lor va fi … bucuria mai mare (dacă li se măresc) pentru că suma restantă va fi proporţională cu perioada de aşteptare.
9.      Sumele cuvenite conform art 121 din L 223 completată cu HG 146/2016 sunt deja calculate, oricine poate afla cât va primi la telefonul verde, dar acesta va  fi atât de solicitat încât cred că trebuie să i se schimbe sârmele pe fiecare zi. În plus, datorită unor setări,  deocamdată după anunţul cu programul de lucru se inchide dacă linia este ocupată. Am fost asigurat de domnul col. Constantin Luca, că se lucrează la rezolvarea problemei pentru a se menţine apelantul pe linie de aşteptare.
Mulţumesc domnului Col Constantin  Luca şi operatorilor de la biroul relaţii cu publicul care au dat dovadă de răbdare pentru a-mi da toate aceste detalii în folosul pensionarilor.
Acestea fiind zise, nu pot decât să urez pensionarilor un sfârşit de an mai frumos.
A consemnat pentru dumneavoastră,
Cuiul Cătării
Vesti (bune) privind (pe unii) pensionari militari

miercuri, 26 octombrie 2016

Madonna şi românii


bleu
Disperarea aleşilor neamului atinge cote apocaliptice. În căutare de adezivi cu care să se lipească de alegători, politicieni mai vechi şi mai noi, membri de partid sau A-apartinici ( declaraţi, nu reali) fac gafe după gafe atât de indiferenţi la efectele  lor încât şi dacă priveşti spectacolul de la capătul celălalt al lumii îţi pui întrebarea ce i-a apucat pe oamenii ăştia. Ce să-i apuce, vin alegerile. Păi dacă şi în marea şi „minunata” Americă bătălia pentru Casa Albă s-a transformat în circ şi pornografie pe faţă, ce pretenţii să mai avem de la papuaşii din Românistan? Sumedenie de actori de talie mondială s-au repezit să-şi manifeste sprijinul sau antipatia faţă de un candidat sau altul, în termeni mai mult sau mai puţin academici. Bomboana pe colivă a pus-o sexagenara Madonna care s-a oferit public şi fără nici o reţinere să facă un blow-job adică pe româneşte un oral, ca să nu spun UE, celor care o vor vota pe doamna Hilary Clinton. În SUA oferta nu a şocat pe nimeni pentru că acolo, de la Monica Lewinsky încoace, astfel de slujbe nu mai şochează la Casa Albă. Revenind la noi, putem spune că nu suntem departe de capitala lumii, pentru că românii primesc ceea ce cere Madonna, de 27 de ani încoace, de la toţi politicienii, parlamentarii şi guvernanţii care sau perindat fie şi pentru câte o săptămână la conducere şi chiar şi din afara graniţelor, dar   nu s-au săturat, cer în continuare. E drept, şi oferta e pe măsură, după cum urmează :
Tări şi-o face singur
Domnul Tăriceanu, poate singurul şef de partid care până acum dăduse dovadă de oarece decenţă şi seriozitate în declaraţii, s-a trezit  într-o dimineaţă dând directive senatorilor, oficial, pe faţă, fără menajamente, cum să voteze ei cererile DNA. Dacă respectivul îndemn ar fi venit de la Dragnea,  Băsescu  sau chiar Iohannis, nu m-ar fi mirat toţi  au antecedente în domeniu, dar la Tăriceanu nu mă aşteptam să îşi dea cu stângul în dreptul cu atâta înverşunare. Ce îşi face omul cu mâna lui, este o altă slujbă, ca să rămân în zona roz. Mie mi s-a  părut  totuşi că domnul CPT  cere ceva dar îi e ruşine să spună direct  ca Madonna.
Andreea vrea pe autostradă
Doamnei  Andreea Vass,  sau cum s-o mai numi acum,  nu îi mai ajung autostrăzile, aşa că a decis să sară la gâtul militarilor şi poliţiştilor mai bine spus la pensionarii din armată şi poliţie,  care ar avea,  crede ea, pensii mai mari decât veteranii parlamentari. Zice doamna Andreea că statul român cheltuieşte prea mult cu pensiile speciale (unde în prostia ei, care devine proverbială cu fiecare sunet produs, include şi pensiile militare care de fapt sunt pensii ocupaţionale, nu speciale) şi că cu banii respectivi s-ar putea construi o autostradă. Probabil că săraca nu a mai găsit loc liber pe nici o autostradă din România şi vrea o autostradă numai pentru ea. Propun guvernului să construiască şi câteva capete de pod pe autostrada respectivă, chiar dacă nu e cazul, aşa,   ca să aibă pe ce se sprijini doamna din când în când. Doamna Vass face ea nişte calcule matematice şi  concluzionează că nu mai poate dormi din cauza pensiilor militare. Conform calculelor însă, pensia medie a militarilor – a celor care au reuşit să se întoarcă întregi din teatrele de operaţii în care îi trimit parlamentarii ca doamna Vass, ar fi de 3200 lei pe lună. În raportul dat însă de Ministerul Muncii rezultă că 7.989 de civili, (şi aici intră parlamentari şi magistraţi)  primesc împreună suma de 541.000.000 lei. La o simplă operaţiune matematică numită împărţire, rezultă că nemilitarii respectivi ar avea o pensie medie de 67718. Nu o spun eu, sunt datele oferite de Ministerul Muncii şi rezultatul împărţirii, deci aceeaşi matematică. Asta nu a derajnat-o pe doamna Vass. Nu mai comentez, ajunge un par la un car de oale, dar ca să poată dormi liniştită doamna Vass propun deschiderea unui cont de subscripţii în care pensionarii militari să îşi bage o parte din venit pentru construirea autostrăzii doamnei Vass. La cât job a făcut pentru alegerea doamnei Elena Băsescu  la Parlamentul European şi câte osanale i-a cântat,  cred că s-a calificat pentru slujba respectivă şi merită o autostradă numai a ei.
O înţelegere rezonabilă
Domnul Iohannis în schimb este un policalificat. Domnia sa dă şi primeşte în acelaşi timp cu o candoare demnă de o cauză mai bună. Constat cu o umbră de surprindere, că domnul Iohannis este un pic uituc sau masochist. Astă vară s-a grăbit să anunţe cu surle şi trâmbiţe marea realizare a Flotei NATO în Marea Neagră, când nici nu se făcuseră stenogramele discuţiei cu preşedintele bulgar. Ce a urmat este deja de domeniul folclorului diplomatic, domnul Klauss a luat – diplomatic vorbind –  de la partea bulgară ceea ce doreşte Madonna să primească de la alegători. Credeam ca i-a ajuns, dar uite că el nu, sasul e perseverant.  Aflat recent şi cred că încă neîntors de la Bruxelles, unde se stabilea soarta acordului CETA dintre UE şi Canada,  domnul Iohannis s-a grăbit ca fata mare la măritat- proverb popular românesc- şi,  cum gura bate curul- (alt proveb din înţelepciunea populară  românească, nu a minorităţilor)- a anunţat cu gura până la urechi că începând cu 2017, luna Mai, o parte din români, în speţă politicienii şi oamenii de afaceri, căci numai ei reuşiseră până acuma să obţină viză, vor merge în Canada fără altă viză, iar pălmaşii abia din 2018. Asta era marea realizare a domnului Iohannis care ne-a anunţat că după crâncene negocieri cu reprezentanţii canadieni a reuşi să obţină neşte condiţii rezonabile. Cum am prins la tv momentul anunţului,  am reuşit să aud şi ce a răspuns la o întrebare a unui ziarist vizavi de existenţa şi a altor .. pretenţii în cadrul acordului, iar domnul Iohannis a răspuns foarte mândru “NU, NU DIN PARTEA ROMÂNĂ” . Interesant răspuns şi totuşi nimeni nu s-a gândit să îl întrebe  ce alte condiţii a mai pus partea canadiană în afară de votul de accept pentru acordul CETA. La fel de interesant este şi faptul că în schimbul votului  dat ieri, România primea promisiuni pentru anul viitor, deci nimic concret. Ba mai mult, exista şi o condiţie,  înţelegerea cădea,  dacă numărul cererilor era prea mare, dar nimeni nu ştia ce înseamnă prea mare, nu era prevăzută nici o cifră. Deci dacă canadienii considerau că 20 de români e prea mult, suspendau înţelegerea şi astfel ei se alegeau cu acordul semnat iar românii cu înţelegerea suspendată sau anulată. Se pare că şi canadienii sunt în campanie electorală pentru că cer votul şi dau promisiuni. Mi se pare mie, sau asta  este cam ceea ce cerea Madonna?   Deci în varianta în care acordul CETA se semna, românii aşteptau mult şi bine. Numai că se pare că belgienii au decis să nu ne mai lase să aşteptăm şi ne-au dat ei ceea ce ne promiteau canadienii,  pentru că nu au fost de acord cu acordul,  deci românii au dat votul degeaba. Întrebare pentru domnul Iohannis:  De vreme ce România a respectat partea de înţelegere cu Canada, în cadrul negocierilor  ălora crude, ce va face acuma  CANADA, NE VA SUSPENDA VIZELE SAU NE VA DA CE PRIMIM DE ATÂTA TIMP DE PESTE TOT? Dacă negocierea ar fi fost făcută de un om inteligent,  ar fi trebuit să se stipuleze că  renunţarea la vize se face contra votului dat de România,  nu contra acceptării de către UE a acordului CETA, dar după cum se va vedea, odată cu neacceptarea acordului CETA de către UE, cade şi promisiunea privind ridicarea vizelor, pentru că din partea Canadei,  bănuiesc că a negociat un inteligent. Români, bucuraţi-vă, domnul Iohannis a făcut antrenament la negocieri şi a reuşit ceea ce Madona încă aşteaptă de la votanţii americani. Asta înseamnă pentru preşedintele României o înţelegere rezonabilă.

http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/platim-sase-miliarde-de-lei-pe-an-pentru-pensiile-speciale-430668
http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-externe/renuntarea-la-vizele-pentru-canada-1633157
Madonna şi românii